×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: /home/fortasocciv/public_html/ziarulrevolutionarul.ro/images/stories/ziarulrevolutionarul/adevarpcr
×

Observație

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder: images/stories/ziarulrevolutionarul/adevarpcr

O statistică din 1930 stabilește și etnia membrilor PCR: maghiari 26%,

români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%.

nicolae ceausescu pcr comunism

 

1921. Mai. Un grup de extremă stângă din cadrul Partidului Social Democrat Român - PSDR, profitând de faptul că majoritatea liderilor socialiști erau în pușcărie și în incapacitate de a-și exercita funcțiile, au votat pentru transformarea partidului în Partidul Socialist-Comunist, redenumit apoi Partidul Comunist Român.


1924. PCR a fost interzis de guvernul liberal, fiind acuzat de „acțiuni anti-românești”, deoarece membrii acestui partid militau pentru predarea Basarabiei URSS-ului.


1924 – 1944. PCR a funcționat în afara legii. Numărul membrilor PCR în preajma zilei de 23 august 1944 era aproximativ de 1000 de membri. Unele surse susțin că erau 794, iar altele 1150. O statistică din 1930 stabilește și etnia membrilor PCR: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%.


23 august 1944. Membrii Partidului Comunist au participat alături de regele Mihai, de Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat Român la înlăturarea regimului Mareșalului Ion Antonescu. După această acțiune România a intrat în sfera de influență sovietică.


1945. 6 martie. Primul guvern comunist condus de Petru Groza, guvern în care PCR, secondat de partide satelit, deținea toată puterea.


1946. O mare fraudă electorală încredințează definitiv puterea Partidului Comunist, care a făcut transformări majore pentru România în următorii 43 de ani.

 

1947. 30 decembrie. Regele Mihai a fost forțat să abdice, iar România a fost proclamată Republica Populară Română.

 

1948. A avut loc naționalizarea principalelor mijloace de producție.

 

1949. A început acțiunea de cooperativizare a agriculturii, prin care țăranii au fost forțați să se asocieze și să predea bunurile de producție și terenurile. La începutul colectivizării asociațiile agricole s-au numit “tovărășii”, apoi “Gospodării Agricole Colective” (GAC).În perioada 1968 - 1989 s-a schimbat denumirea în “Cooperative Agricole de Producție” (CAP). Proprietățile agricole transferate direct în patrimoniul statului au avut denumirea de “Întreprindere Agricolă de Stat” (IAS).
În 1949 s-au stabilit închisorile politice de pe cuprinsul țării.

 

1950 – 1965. Gheorghe Gheorghiu Dej conduce Republica Populară Română și Partidul Comunist Român.

 

1965. Nicolae Ceaușescu devine noul lider al PCR, care impune câteva schimbări: “Republica Populară Română” se transformă în “Republica Socialistă România” și “Partidul Muncitoresc Român” în “Partidul Comunist Român”. La moartea lui Dej partidul întrunea un milion 400 de mii de membri, circa 7% din populația României.

 

1974. PCR avea 2,5 milioane de membri (11,5% din populație).

 

1989. Circa 4 milioane de români erau membri PCR (18% din populația României). Dacă sunt luați în considerare membrii UTC, precum și informatorii Securității Statului, se poate considera că România devenise sub Ceaușescu una dintre cele mai comunizate țări. PCR a ajuns să fie partidul comunist cu efectivul cel mai numeros din țările europene din sfera de influență sovietică.

 

22 decembrie. Sfârșitul dicaturii Partidului Comunist Român. PCR a fost scos în afara legii și dizolvat prin decret-lege.[12] După ianuarie 1990 un alt decret îl anulează.

 

Congresele Partidului Comunist

Cele 14 congrese ale Partidului Comunist Român au avut loc în: București – mai 1921; Ploiești – 1922; Viena – 1924; Harkov – 1928; Gorikovo – 1931; București – februarie 1948 – decembrie 1955 – iunie 1960 – iulie 1965 – august – 1969 – noiembrie 1974 – noiembrie 1979 – moiembrie 1974 – noiembrie 1989.[13]

 

Secretarii generali ai PCR

Secretarii generali ai Partidului Comunist Român au fost: Gheorghe Cristescu (1921 – 1924); Elek Köblős, maghiar (1924 – 1927); Vitali Holostenco, ucrainean (1927 – 1931); Alexander Ștefanski, polonez (1931 – 1934); Boris Ștefanov, bulgar (1936 – 1940); Ștefan Foriș (1940 – 1944); Gheorghe Gheorghiu Dej (1945 – 1954); Gheorghe Apostol (1954 – 1955); Gheorghe Gheorghiu Dej (1955 – 1965) și Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989).[14]


Situația social politică în decembrie 1989 din Republica Socialistă România

Conducerea PCR la nivel național. Din 1974, când “Marea Adunare Națională” a instituit funcția de președinte a “Republicii Socialiste România” și până în 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a ocupat această funcție fără întrerupere.
La “Congresul al XIV-lea” al PCR din 20 – 24 noiembrie 1989 a fost ales “Secretariatul PCR” și “Biroul Permament” al “Comitetului Politic Executiv”.
Secretariatul Partidului Comunist Român era format din: secretar general - Nicolae Ceaușescu și secretarii Vasile Bărbulescu, Emil Bobu, Ion Coman, Silviu Curticeanu, Maria Ghițulică, Ilie Matei, Constantin Radu și Iosif Szasz.
“Biroul Permament al Comitetului Politic Executiv” avea următoarea componență: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Manea Mănescu, Gheorghe Oprea și Gheorghe Rădulescu.
Ultimul guvern comunist a avut ca prim ministru pe Constantin Dăscălescu. Acest guvern era format din 7 vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri, 29 de miniștrii și 24 de miniștri secretari de stat.
Din grupul vicepreședinților făceau parte: Elena Ceaușescu, Gheorghe Oprea, Ion Dincă, Ludovic Fazekas, Cornel Pacoste, Ștefan Andrei și Ion Radu.
Grupul numeros de miniștri era compus din: Tudor Postelnicu – Ministrul de Interne; Ion Stoian – Ministrul de Externe; Maria Bobu – Ministrul Justiției; Vasile Milea - Ministrul Apărării Naționale; Ioan Totu – Președintele Comitetului de Stat al Planificării și Aprovizionării Tehnico – Materiale (cu rang de ministru); Ion Pățan – Ministrul de Finanțe; Marin Enache – Ministrul Industriei Metalurgice; Gheorghe Dinu – Ministrul Industriei Chimice; Adrian Stoica – Ministrul Industriei Petrochimice; Irimie Catargiu – Ministrul Minelor; Nicolae Amza – Ministrul Petrolului; Petre Fluture – Ministrul Energiei Electrice; Alexandru Dimitriu – Mi-nistrul Construcțiilor Industriale; Eugeniu Rădulescu – Ministrul Industriei Constructoare de Mașini; Nicolae Vaidescu – Ministrul Industriei Electrotehnice; Maria Fluscă – Ministrul Industriei Ușoare; Gheorghe David – Ministrul Agriculturii; Eugen Tarhon – Ministrul Silviculturii; Paula Prioteasa – Ministrul al Industriei Alimentare; Constantin Zanfir – Ministru Contractării și Achizițiilor Produselor Agricole; Ana Mureșan – Ministrul Comerțului Interior; Ioan Ungur – Ministrul Comerțului Exterior și Cooperării Internaționale; Gheorghe Stoica – Ministru Aprovizionării Tehnico – Materiale; Pavel Aron – Ministrul Transporturilor și Telecomunicațiilor; Ion Stănescu – Ministrul Turismului; Victor Ciobanu – Ministrul Sănătății; Maxim Berghianu – Ministrul Muncii; Ion Teoreanu – Ministrul Educației și Învățământului; Ioan Toma – Ministru pentru Problemele Tineretului (prim secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist).[15]
„La momentul 1989, Ceaușescu îndeplinea, printre altele, următoarele funcții: președinte al Republicii Socialiste România, secretar general al partidului, președinte al Frontului Unității și Democrației Socialiste , președinte al Consiliului de Apărare, comandant suprem al Forțelor Armate, președinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale, președinte al Consiliului Național al Oamenilor–Muncii, președinte de onoare al Academiei de Științe Sociale și Politice. În plus, promovând o adevărată politică dinastică, potrivit publicației germane Stern, 36 de persoane din categoria rudelor, ocupau funcții dintre cele mai importante pe linie de partid și de stat.”[16] 
Regimul stalinist a lui Nicolae Ceaușescu a fost demascat în fața lumii de fostul șef de securitate Mihai Pacepa, după ce a fugit în occident și s-a predat agenției americane CIA. În 1985 colonelul KGB Oleg Gordievski, fugit în Marea Britanie, afirma: “Regimul Est-European prin care Centrul (Moscova) îl considera în cel mai acut pericol de colaps, la începutul epocii Gorbaciov era dictatura neostalinistă, megalomanică și coruptă a lui Nicolae Ceaușescu din România, deja desprinsă pe jumătate de Pactul de la Varșovia”.[17]

 

Conducerea PCR la nivelul județului Timiș

La 3 noiembrie 1989 prim-secretarul județului Timiș Ilie Matei a fost schimbat cu Radu Bălan.
Din Biroul Comitetului Județean PCR făceau parte: Florea Sofronie, secretar cu probleme organizatorice; Vasile Bolog, secretar cu probleme de propagandă; Teodora Avram, secretar cu probleme economice; Aurel Lăzureanu, secretar cu probleme de agricultură; Viorica Boiborean, secretar cu probleme sociale; Alexandru Rujoi, prim-vicepreședinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Timiș; Petru Moț, prim - secretar al Comitetului Municipal de Partid Timișoara; Napoleon Gliga, președintele Consiliului Județean al Sindicatelor Timiș; Letiția Brândescu, președintele Consiliului Județean al Femeilor Timiș; Cristian Roșca, prim - secretar al Comitetului Județean Timiș al UTC; Doru Florentin Cârpan, director COMTIM; Marcela Valcan, director la Întreprinderea Textilă Lugoj; Maria Horticeanu, șef birou, secretar al Comitetului de Partid la Întreprinderea „Industria Lânii” Timișoara; Marcel Urechescu, director general la Direcția Agricolă a județului Timiș; Alexandrina Cornea, președintele Comitetului Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Timiș, Constantin Nica, inspector-șef la Inspectoratul Județean Timiș al Ministerului de Interne; Lucia Ioana Anghelescu, director la Direcția Sanitară a Județului Timiș; Maria Mărgineanu, director la Opera Română din Timișoara și Ion Anton, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar la Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timișoara.[18]

 

Biroul de conducere PCR la nivelul municipiului Lugoj

Municipiul Lugoj era condus de un birou format din 27 de tovarăși: Paulina Basica, prim-secretar al Comitetului municipal al PCR; Nicolina Zaharia, secretar al Comitetului Municipal Lugoj al PCR; Luca Lungu, secretar al Comitetului Municipal Lugoj al PCR; Ioan Jurca, secretar al Comitetului Municipal Lugoj al PCR; Lucia Pop, secretar al Comitetului Municipal Lugoj al PCR; Dan Trițoiu, prim-vicepreședinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular Municipal Lugoj; Anton Tomin, șef serviciu SSA – Consiliul Popular municipal; Marcela Valcan, director la Întreprinderea Textila Lugoj; Arcadie Pop, comandant al Miliției Lugoj; Ionel Grama, comandantul Gărzilor Patriotice din Lugoj; Emanuel Brîndușoni, președintele Consiliului municipal al sindicatelor; Margareta Miron, prim-secretar al Comitetului municipal Lugoj al UTC; Boris Seiceanu, Director la IGCL; Florin Nicșa, instructor la Comitetului municipal Lugoj al PCR; Nicolae Văleanu, inspector școlar; locotenent colonel Vasile Albu, comandantul Garnizoanei militare Lugoj; Petru Dragotă, șeful Securității Statului Lugoj; Ioan Grigore, director ICSMA – AP; Simion Teodorescu, director ICSM – Industrial; Pavel Biderman, director IPC „Mondial”; Cornel Lăzăruțiu, director IURT; Elena Lazăr, director al Cabinetului Municipal de partid; Romeo Petculescu, director la Grupul 2 Șantiere TCMT; Lucia Crețu, instructor al Comitetului municipal Lugoj al PCR; Ioana Cristurean, director la FMN; Traian Trancă, director IUPS 9 Mai; Petru Corici, instructor al Comitetului municipal Lugoj al PCR.[19]

 

Note:
12 http://ro.wikipedia.org
13 Ibidem
14 Ibidem
15 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara - Decembrie 1989, , Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara - 2011, p. 13
16 Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București - 2012, p. 44
17 Apud KGB. Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Christopher Andrew și Oleg Gordievski, Editura All, București 1994 - Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București - 2012, p. 45)
18 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara - Decembrie 1989, , Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara - 2011, p. 13
19 Plan de activitate privind pregătirea și desfășurarea vizitei de lucru a conducerii superioare de partid și de stat, în frunte cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al PCR în municipiul (Lugoj – Arhiva ziarului Revoluționarul).

 

Fragment din cartea:
Nicolae Toma, Lugoj, 20 Decembrie 1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubeea, Timișoara 2015

{gallery}adevarpcr{/gallery}