Investigatii

comunistii cei raiÎn ultima vreme, poate mai mult ca altădată, se face o campanie deșănțată în favoarea fostului regim, a lui Nicolae Ceaușescu. Cine are interesul să insiste cu o asemena aberație în plină campanie electorală? Foștii securiști din Poliția Politică a lui Nicolae Ceaușescu. După 1989, nestingheriți, foștii securiști și-au împărțit țara pe gubernii și au trecut la lichidarea întreprinderilor rentabile și la inițierea unor afaceri economice, mare parte din ele păguboase pentru țară. Nu vreau să amintesc despre firmele căpușă sau despre contractele păguboase pentru țară, vreau să arăt încă o dovadă că Securitatea trata poporul român ca pe niște sclavi.

Înființarea Serviciului Român de Informații în 1990 a pus în legalitate toți securiștii, principalii vinovați la genocid și complicii dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu. În loc să-i băgăm la pușcărie și să le confiscăm toate bunurile dobândite pe spinarea poporului român noi i-am declarat profesioniști și patrioți. Pentru această mare greșeală am plătit și vom mai plăti.

Securitatea noastra cea de toate zileleUnde au fost securiștii din SRI când întreprinderile rentabile au fost puse pe butuci?

Unde au fost securiștii din SRI când marile inginerii finaciare au sărăcit populația României (Caritas, FMI etc.)?

Unde au fost securiștii din din SRI când Traian Băsescu a vândut flota României (a doua flotă din Europa ca mărime, după cea a Rusie)?

Unde au fost securiștii din SRI când kilometrul de autostradă în România a ajuns cel mai scump din lume?

Unde au fost securiștii din SRI când Traian Băsescu a fraudat alegerile prezidențiale în 2009 la ambasada din Paris?

Unde au fost securiștii din SRI când recuperatorii au executat silit sute de mii de români?

Unde au fost securiștii din SRI când mai multe posturi TV și ziare sub protecția insolvenței nu plătesc niciun ban la stat?

1945-1989: Dreptul la memorie

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER),în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), a desfăşurat în perioada 15-17 septembrie 2014 o acţiune de investigaţii arheologice în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba. Scopul operaţiunii a constat în reluarea şi continuarea cercetărilor pentru descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Alexandru Macavei, împuşcat de Securitate la 31 iulie 1949.

1945-1989 Dreptul la memorie

Alexandru Macavei s-a născut la 10 iulie 1915 în satul Bucium Muntari (jud. Alba), localitate aflată în apropiere de Roşia Montană. Provenea dintr-o veche şi importantă familie românească din Munţii Apuseni, părinţii săi fiind Alexandru şi Terezia. Aceştia au avut împreună opt copii, dintre care patru băieţi (Viorel, Nicolae, Traian, Alexandru) şi patru fete (Eugenia, Terezia, Aurora, Maria). Familia Macavei deţinea o mină de aur şi o

de ce a murit ceausescu

Un șondaj de opinie, făcut de nu știu cine pentru nu știu cine, arăta că la aceste alegeri prezidențiale dacă ar fi candidat Ceaușescu i-ar fi bătut la fund pe toți candidații. Ce ușor vorbim și ce ușor uităm cum alergam toată ziua după mâncare și cum ne băteam pentru o relație la alimentară, măcelărie sau la autoservire. Cred că numele lui Ceaușescu este mai degrabă o diversiune făcută de foștii securiști penetrați în toate instituțiile statului. Și când îi aud că ei erau patrioți îmi vine să înjur. Patrioți pentru cine! Că pentru România nu au fost patrioți. România în fond nu reprezenta și nu reprezintă nimic în contextul marilor puteri. Nu mai vorbim aici de pensiile mari pe care le au foștii securiști în raport cu ceilalți români. În opinia mea trebuiau să meargă la pușcărie, fiindcă aveau aceeași vină ca și

În fiecare zi, într-un loc de pe această planetă se întâmplă ceva și prin mass media aflăm tot felul de lucruri. Unii oameni au găsit din întâmplare obiecte s-au alte lucruri de valoare și din oameni simpli au ajuns peste noapte în atenția publicului. Vă prezentăm câteva descoperiri care au uimit, nu numai pe cei care le-au găsit ci și pe cei care au citit despre ele. 

Comorile de langa noiDroguri în valoare de 175.000 dolari. În decembrie 2012, în cartierul Silver Lake, din Los Angeles, Mack Reed se pregătea să instaleze panouri solare la reședința sa. În timp ce deschidea un tablou electric subteran,  pentru a se conecta la rețea, a găsit un sac burdușit cu marihuana și hașiș. Valoarea pe piață a acestor droguri se ridica  aproximativ 175.000 dolari. Sacul conținea  60 de borcane, mai multe pungi de diverse forme și mărimi și pachete cu mai multe soiuri de plante medicinale. Reed a chemat poliția din los Angeles, care a confiscat pachetul, iar ancheta privind proprietarul acestor droguri nu a dus la niciun rezultat.

Tortura este o suferință psihică sau fizică intenționată, sistematică și sălbatică săvârșită de una sau mai multe persoane acționând în numele unor ordine, cu scopul de a forța anumite persoane să dezvăluie informații, să facă confesiuni sau pentru alte motive. Această definiție a fost dată de Asociația Medicală Mondială, în “Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante”, din 1975, la care și România este astăzi parte.

istoria-altfel-metode-si-dispozitive-de-torturaIstoria consemnează scopurile torturii:

Obținerea de informații: după arestare, o persoană este adesea supusă torturii în scopul de a se obține informații cu privire la activitățile desfășurate și despre persoanele și organizațiile cu care a avut contact. Torționarul continuă să tortureze până obține aceste informații. Dacă informațiile obținute sunt incorecte, atunci el va continua procesul.

Să obțină o confesiune: torționarul torturează victima în scopul obținerii recunoașterii crimei. Victima este forțată să semneze o declarație scrisă în care se afirmă că ea a comis crima. Frecvent, victimele semnează declarația, indiferent dacă au comis sau nu crima, cu scopul de a evita tortura.

Obținerea unei mărturii care să incrimineze alte persoane: uneori victimele sunt forțate să semneze o declarație prin care incriminează alte persoane. În urma acestor confesiuni, torționarii pot aresta oamenii pe care ei îi caută, urmând ca apoi să îi tortureze.

Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Sesto Pals, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou, Eugen Ionescu, Aurel Baranga, Paul Păun, Sașa Pană, aproape fără excepție evrei (așa ceva nu a existat în nici o țară vecină!), au introdus conștient literatura pornografică și toate mizeriile literare și artistice numai să compromită morala burgheză, să discreditreze România.

 

comunismul-a-intrat-in-romania-pe-furisAvangarda cu două tăișuri sau O nouă istorie a României

Ceea ce știm despre avangarda literară, artistică în general, este că ea reprezintă factorul dinamic în mișcarea artei, că are rolul noului față de vechi, că este deschizătoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondând noi căi de exprimare, impulsionând cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingând tradiția ca factor fosilizant, retrograd.

Din acest punct de vedere, Eminescu a fost un avangardist? El, care a înnoit limbajul, în mod radical, dar care a fost și cel mai puternic glas de apărare a tradiției, a valorilor naționale, a operelor vechi, istorice! El a fost model de echilibru între aceste două direcții, ba s-a opus stricătorilor de limbă, falșilor cântăreți, promotorilor prefăcuți ai noului.

 

Eminescu, un Shakespeare al românilor, a visat un Teatru Național „pe baze solide, vechi”. Poetul a avertizat pericolul formelor fără fond, găunoșenia avangardei, fără o orientare serioasă, pericolul imitației străine suprapuse peste fondul organic, intern. El a avut cuvinte alarmante asupra unei anumite tendințe create de „atâta străinătate” în cultura română. Atat în poezia Doina, cât mai ales în Studiul despre evreia prezentat această tendință ca un sociolog și ca un vizionar. Și nu s-ar fi mirat prea tare să descopere ce aveau să facă avangardiștii în perioada interbelică. Dar poate că și Eminescu, cel mai mare vizionar pe care l-a avut România, ar fi rămas surprins să afle (oare s-ar fi așteptat la așa ceva?) ca scriitori de frunte ai României interbelice au fost factori de disoluție a burgheziei, a ceea ce a creat mai bun „aristocrația română, razboinică și mândră”, cum spunea Eminescu.

Băsescu știa de căderea Fondului Național de Investiți,

însă Mircea Geoană nu știa de prietenia dintre Băsescu și Vântu.

"Dormi liniștit, FNI veghează pentru tine!"

Nu există hoție după 1990 în care să nu fie implicat și marinarul Traian Băsescu. Și când te gândești că acest HOȚ a fost șeful statului roman 10 ani  îți vine să-l înjuri de origine. Comportamentul lui a fost aidoma cu a fanarioților. A ajuns la putere prin fraudă și s-a îmbogățit cât cuprinde. Acum la final de 10 ani de mârlănie prezidențială vă provoc să-mi arătați un singur necăjit, un singur copil bolnav ajutat de Băsescu sau o singură faptă bună. Oricât căutați nu o să reușiți să găsiți măcar un lucru bun. A ajutat infractori și s-a folosit de ei, fiind sprijinit de procurori, CSM, de serviciile secrete și alte instituții ale statului.

 

dovada-prieteniei-dintre-basescu-si-vantu-sunt-banii-de-la-fniFondul National de Investiții (FNI) a fost o firmă înființată în 1996 de SOV Invest.

A funcționat ca joc piramidal și în urma prăbușirii lui au rămas 318.000 de "investitori" păgubiți.

Lista profitorilor care au retras bani de la FNI în 10.04.2000, cu 45 de zile înainte de căderea Fondului: Traian Băsescu – 3,3 miliarde de lei; Radu Berceanu – 3,3 miliarde de lei; Constantin Dudu Ionescu – 3,3, miliarde de lei; Valeriu Stoica – 3,3, miliarde de lei; Ioan Avram Mureşan- 3,4 miliarde de lei; Remus Opriş – 3,8 miliarde de lei; Ulm Spineanu – 2,2 miliarde de lei; Dragoş Constantinescu – 2,8 miliarde de lei; Nicolae Noica – 4,2 miliarde de lei; Emil Boc – 1,5 miliarde de lei ş.a.m.d.

 

La început a fost SAFI-FMOA

Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri , administrat de SAFI, a luat naștere în 1993 și a atras nu mai puțin de 220.000 de investitori. În momentul colapsului, peste 70 de milioane de dolari au dispărut ca și cum n-ar fi existat vreodată. Totul a început cu un cupon pe care îl putea cumpăra oricine cu 50.000 de lei. În numai trei ani de zile aceleași cupoane valorau aproape 815.000 de lei.

Fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită!

 

Merita poporul român un președinte infractor?

Merita oare poporul român un președinte care se comportă ca țiganii prin mahalele? Nu! Manipularea a atins cote alarmante. Președintele, din 29 iulie 2012 guvernator, amenință pe toată lumea, parlamentari, oameni de afaceri, jurnaliști, pensionari, tineri etc., și în spatele scandalurilor se îmbogățește prin orice mijloace.

 

klau johanni un traficant de copiiComplicitatea Monică Macovei

Prin complicitatea Monică Macovei, în timp ce era ministru Justiției, Băsescu a pus mâna pe CSM, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București și Tribunalul București.

Justiția ocolește infractorii din PDL, actualul PNL, utând prevederile legale. Luluța Kovesi devine din ce în ce mai penibilă, trecând pragul dintre bine și rău, a ajuns să fie Infractorul Procuror. În loc să-și facă treaba procurorii din subordine falsifică probe, amenință martorii și își bat joc de cetățenii onești și cinstiți.

Alegerile Prezidențiale ar fi putut aduce ceva nou. Candidații să fie prin lege fără nicio pată. Însă faptul că asupra unor candidați planează suspiciuni grave și chiar au dosare penale mă cutremură.

 

Klaus Johannis Traficant de copii

În ceea ce-l privește pe Klaus Johannis lucrurile stau și mai rău. Nu vorbesc despre casele obținute illegal, su despre procesul cu Agenția de integritate, mă refer la cea mai gravă infracțiune, la traficul de copii. Și spun răspicat nu poate fi președintele României un traficant de carne vie, un personaj care nu a fost niciodată la manifestările Zilei Naționale a României sărbătorite în orașul unde este primar de patru mandate.

Cum dicteaza americanii in Romania

Dacă Băsescu este cocoțat încă în scaunul de la Cotroceni,

acest lucru se datorează fricii românilor de a nu intra din nou

în sfera de influență a rușilor

Este știut că SUA și NATO sînt factori de răspîndire a ”democracy”

în toată lumea, și România trebuie să intre,

o dată pentru totdeauna, în rîndul țărilor cu o democrație stabilă,

care nu pun în pericol interesele corporațiillor americane.

cum ne conduc americaniiSunt 25 de ani de când Romania a pierdut din nou puțina independență pe care reușise să o cucerească sub regimul (desigur dictatorial) al lui Nicolae Ceaușescu. Pe parcursul acestor 25 de ani, ”importanța strategică” a României a devenit o temă foarte populară de onanie intelectuală pentru ”elitele” românești și, mai cu seamă, pentru grupul de mercenari ai gândirii însărcinați cu legitimarea manevrelor elitelor compradores, adică a tuturor marilor partide constituite – aflate în solda Imperiului Atlantist (American),(ale cărui principale instanțe active pe plan local sunt NATO, UE, FMI și Banca Mondială).

- România se află printre cele două sau trei state cele mai sărace din Europa în termeni de venit per capita. Este foarte logic ca acești auxiliari indigeni ai jafului neocolonial al României să prefere să întrețină masa cu ideea pretinsei ”importanțe strategice” a țării lor și să invoce amenințări exterioare pentru a justifica o politică de strictă obediență față de Imperiul Atlantist (American) (care nu e considerat a fi o amenințare), în loc să o întrețină cu reala bogăție a țării lor (resurse minerale, energetice, agricole), bogăție din ce în ce mai intens exploatată și din care masele nu văd mai nimic.