nicolaescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fostul premier Adrian Năstase scrie pe blogul său despre marele regizor Sergiu Nicolaescu:

"Nu știu de ce dispariția lui Sergiu Nicolaescu mi-a adus aminte de dispariția lui Adrian Păunescu. Aceleași încercări de a găsi pete pe soclul statuilor din partea unor critici în urma cărora nu va rămâne mare lucru.


Eu am amintirile mele legate de ce a însemnat el. În primul rând, filmele sale – care mi-au întreținut curiozitatea pentru istoria națională. Băieții mei, într-o vreme, urmăreau toate filmele lui. I-am spus asta și i-a făcut plăcere. Le-a trimis o casetă cu cele mai importante dintre ele.

Scriam pe blog, în aprilie 2010, atunci când împlinea 80 de ani, că deși poate mai sunt oameni nemulțumiți de un film sau altul, al său, mi-e imposibil să cred că mai există cineva care să nu fi zâmbit nostalgic la vederea Bucureștiului de altădată, care să nu fi tresărit surprins la rostirea unei replici a comisarului Moldovan sau vreun român care să fi învățat ce înseamnă patriotism de la Mihai Viteazul sau din Nemuritorii.

Apoi, l-am respectat ca om politic. Am mers pe același drum peste 20 de ani. Uneori l-am apărat împotriva celor care voiau să-l schimbe din postul de senator de Vrancea sau îi cereau demisia din funcțiile de la Senat. Alteori, el m-a apărat. A existat o solidaritate între noi despre care îmi este greu să vorbesc acum.

Era tare încăpățânat și avea un caracter puternic. Eu l-am admirat întotdeauna chiar dacă nu l-am înțeles întotdeauna.

Un episod de care îmi aduc aminte acum este vizita pe care am făcut-o împreună, în februarie 2004, la militarii români din Irak. Elicopterul militar cu care călătoream nu avea, practic, uşi. În locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldaţi americani, care urmăreau orice mişcare la sol. Traseul era de fiecare dată schimbat, zburam cam la 50 m altitudine, cu teama că un „insurgent“, dotat cu vreun AG7 putea să tragă, de la sol, în elicopter. În plus îmi amintesc, la întoarcere, noaptea, pentru că elicopterul nu era izolat, a fost un frig îngrozitor. Cu Sergiu Nicolaescu și cu Ioan Mircea Paşcu ne loveam cu palmele pe spate şi pe picioare ca să nu îngheţăm…
nicolaescu1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îl vedeam des la Parlament. Dar îl vedeam, și ca vecin, pe strada Zambaccian. Locuia peste drum de muzeu, foarte aproape de noi. Uneori îl vedeam dimineața, la răsăritul soarelui în balconul apartamentului său, dezbrăcat până la brâu, “sorbind”, cu primele raze ale soare, cu mâinile ridicate, energia Universului pe care, apoi, generos, o împrăștia în jurul său.

De la Sergiu Nicolaescu am învățat cum poți să îmbătrânești frumos. Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească!"

Sursa: http://nastase.wordpress.com/