SPOVEDANIA LUI TURCESCUVăzând cum Traian Băsescu scade în fața românilor și se duce la vale, pupincuristul Robert Turcescu atrage atenția asupra sa cu o mărturisire șoc: a fost ofițer sub acoperire. O fi fost, dar la B1 TV, un post de trei lei, declarat pe față de partea marinarului, nu aveau nevoie de un ofițer sub acoperire. Numai că Robert Turcescu se alătură altui mare dobitoc Ion Cristoiu și inflamează societatea asta a noastră, manipulată și bulversată.

Deodată l-a prins remușcarea și mergând să facă pipi și-a văzut conștiința leșinată în closet, care i-a sărit de gât și i-a poruncit să nu mai trăiască sub acoperire și prostia lui acoperită să o scoată la iveală să o vadă tot românul.

După ce Robert Turcescu a postat un mesaj pe site-ul său cu titlul “Mărturisire şi spovedanie”, în care recunoaşte că a fost “lt.-colonel sub acoperire”, reacția unor jurnaliști a fost pe măsură. La postul unde a aruncat cu fecale, la B1 Tv firește, a declarat că nu va mai realiza emisiunea care l-a consacrat printre cei mai mari mincinoși din ultimii zece ani.

Iată ce declarat Robert Turcescu:

“Cer iertare tuturor celor care le-am greșit. Nu voi mai face emisiune la B1 TV. Nu știu dacă se numește retragere din presă. În fața judecătorilor, voi spune tot pentru că nu mai pot trăi cu o astfel de povară. Le doresc tuturor, din suflet, să trăiască un astfel de moment de eliberare. Aceasta este calea cea dreaptă.Țineți cont de un lucru: există o rânduială în toate, o rânduială care trebuie ținută. În momentul în care sufletul ți se umple de bălării, simți nevoia să spui tot.

 

Nu știu de ce nu am vorbit până acum. Așa a vrut Dumnezeu. Este un moment pentru toate. Sunt lucruri care nu țin de noi. Sfârșitul nu este aici. Fiecare are un lucru de spus.

Nu voi da explicații publicului. Nu acum. Toate explicațiile care trebuie date, toate documentele care vor fi cerute le voi aduce în fața judecătorilor. Vreau să am un judecător drept. Dacă va considera că va trebui să mor, voi muri, iar dacă va considera că trebuie să trăiesc, voi trăi.

Eu mă căiesc pentru că adeseori am prigonit pe unii sau am blamat pe alții. Un jurnalist trebuie să  își respecte menirea: aceea de a prezenta faptele așa cum sunt, nu așa cum crede el că sunt.

Am trecut prin clipe chinuitoare. Muream pe interior, mă uscam pe interior. Nu mai puteam să vin aici, seară de seară, la B1 TV și să vorbesc despre ofițerul acoperit care candidează la prezidențiale. Eram fariseu, eram un nimeni, eram un om care mințea. De aceea, am decis să mă eliberez. A fost un moment chinuitor pentru mine până să mă eliberez.

Numai Dumnezeu știe cine este Robert Turcescu.

Eu știu ce vrea să iasă din mine. Ce-a ieșit din mine sunt aceste documente. Oamenii trebuie să aibă răbdare și să ceară un proces în cazul meu. Eu am încredere în Dumnezeu.

Voi spune tot ce știu. Voi spune tot, dar în fața unui judecător. El este singurul care poate să dea un verdict. Nici eu nu pot să îmi dau un verdict. Nu știu dacă sunt vinovat sau nu.”

Robert Turcescu a refuzat să răspundă la întrebările colegilor de la B1 TV și după 20 de  minute a plecat. În ultimele zile Turcescu a avut telefonul închis, iar site-ul turcescu.ro pare picat, iar postarea ștearsă.

"Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu și sa fac această mărturisire publică. Refuz sa fiu Iuda în fața lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi și vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugați-vă pentru mine și cu mine să fim iertați și izbăviți. Sunt pregătit sa îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi și de judecători drepți. Cu Dumnezeu înainte și va fi bine! Vă cer iertare tuturor", se arată în postarea de pe blogul lui Turcescu.

La aceasta au fost atașate state de plată și livretul militar scanat, în acesta din urmă menționându-se că Turcescu ar fi fost avansat în 2010 la gradul de locotenent-colonel de Unitatea Militara 02515 B (indicativul Direcției personal și mobilizare din Statul Major General, București).

Postarea este cu atât mai stranie cu cât dezvăluirea calității de ofițer acoperit al unui serviciu de informații, chiar și de către cel în cauză, reprezintă o încălcare a legii. Această postare de pe blogul jurnalistului naşte numeroase controverse, foarte mulţi considerând mesajul drept o glumă. Sunt voci care nu exclud varianta ca blogul jurnalistului să fi fost spart de hackeri, deoarece Robert Turcescu a negat vehement de fiecare dată când s-a adus în discuţie acest subiect.

Pe contul său de facebook ultimul mesaj: Closed.

Se pare că prea multe emisiuni le-a făcut chiar din closetul de la B1 TV și acum se întoarce acolo unde trebuia să fie, într-o privadă anonimă.

Dar eu totuși cred că e o cacialma. Vom trăi și vom vedea, pentru ce a făcut acest gest și pentru cine. Cine stă prea mult lângă Băsescu nu poate deveni mai bun sau mai integru, va deveni mai rau și mai, ca să spun așa pe șleau, mai scârbos.

 

Ce spun foști lui colegi?

 

Radu Banciu se așteaptă ca anunțul lui Turcescu să declanșeze un domino de astfel de dezvăluiri în rândul colegilor săi din presă.

 

"Și-a mințit colegii, și-a mințit familia, și-a mințit angajatorii și așa mai departe că își făcea meseria. În fiecare seară ne spunea la televizor că este o investigație jurnalistică. Astăzi a venit și l-a luat pe Dumnezeu ca pe o ultimă resursă. Ce impostură! Colegii lui, siderați - le va veni și lor rândul într-un scurt timp sperăm - stăteau și se uitau la el ca la sfintele moaște, n-aveau curaj să-i spună 'pleci măi de aici' sau ne denunțăm și noi odată cu tine: uite, dacă a venit momentul să spunem și noi odată cu tine asta o să facem și noi. Poate nu la nivelul ăsta, dar fiecare are conștiința lui, vă garantez", a spus Banciu, duminică, la B1 Tv.

 

Realizatorul TV spune că "mi-e frică să nu fie mâine la șase dimineața în Guatemala și să scape definitiv. Bun, a renunțat la cariera de jurnalist, dar a luat destul, stați liniștiți. Îi ajunge pentru restul vieții cât a înșfăcat. De la (Sorin Ovidiu) Vântu, și pe unde a tras el sforile înainte. Nu-i plângeți de milă. E o zi mare. Am mai scăpat de un impostor". 

 

"Turcescu a venit la televiziunea lui, după ce sigur, a fost șantajat, vă dai seama ce i s-a întâmplat să recunoască că e un fariseu. Dârdâia, spuneau colegii când a plecat de aici, și spunea: 'Nu vă fie frică, nu vă fie frică'! E clar că el a fost șantajat în ultimul hal, dar ceva de genul cum vine cămătarul și-ți spune: dacă a doua zi, la ora cutare, nu mi-ai adus bănuțul, ești mort. Am auzit pe aici termenul onoare. Nici vorbă! Turcescu a fost un fariseu și o jivină până în ultima secundă a carierei lui de jurnalist. Faptul că el a ținut 10 ani ascuns această treabă - a fost deconspirat la Antena 3 din 2012 - este la fel de laș cum sunt oamenii politici care când renunță spun demisia de onoare.El a fost forțat pentru că dacă nu, nu mai avea de trăit. Mie ce mi-e frică din toată chestiunea asta este că el și-a negociat, așa cum a făcut toată viața lui, și această plecare. Mă tem de chestia asta.Nu pot să bag mâna în foc pentru că nu cunosc și nici nu mă interesează", a mai spus Banciu.

Sursa: evz.ro, hotnews.ro, dcnews.ro

 

Un fost ofițer SRI desființează „dezvăluirea” lui Robert Turcescu

Fost ofițer SRI în perioada 1992 - 1999, senatorul PSD Daniel Savu spune despre „spovedania” jurnalistului Robert Turcescu că e o „balivernă” și urmărește să crească popularitatea temei propuse de Traian Băsescu privind ofițerii acoperiți care candidează la prezidențiale. Într-un interviu acordatstiripesurse.ro, acesta a spus că există trei argumente pentru care dezvăluirea lui Turcescu nu ar fi reală: „1. Armata nu are ofițeri acoperiți; 2. Un ofițer acoperit nu primește fluturaș de salariu; 3. Un acoperit nu are documente de identitate MApN”.

„Armata are ofițeri, dar noțiunea de ofițer acoperit plătit este pentru serviciile secrete, ai un dublu salariu, te supui unor reglementari și deconspirarea este la fel de gravă, cea personală. Deci tu depre tine dacă spui că ești ofițer acoperit și chiar ești, suporți rigorile legii, de la 2 la 7 ani închisoare. Locotenent-colonel ajungi doar în rezervă, dar dacă cineva s-a gandit să-l facă ofițer, nu înseamnă că l-a făcut ofițer acoperit. Livretul de armată nu este o dovadă că ești ofițer acoperit, cred că nu stăpânește bine noțiunile.

Nu știu ce e cu fluturașii ăia, poate a făcut niște servicii de consultant pentru Armată, l-au luat aia moderator, l-au luat pentru comunicare, poate presta niște servicii de presă pentru armată, când armata dorea să comunice ceva. Dar nu, asta cum să spun, nu are nicio legătură cu calitatea de ofițer acoperit”, a declarat Daniel Savu, pentrustiripesurse.ro.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com