Opinii

stla manele

 

Pentru prima dată de la apariția manelelor, edilii unui oraș din România au luat o decizie salutată de mulți români sătui de zgomotele cu pretenții de muzică.

Cancelarul Germaniei Angela Merkel se crede, buricul Europei,

ca să nu duc comparația mai departe spre vremurile de acum 7 decenii,

de tristă amintire pentru Europa.

 


doamna de fier ameninta cu proceseAltfel cum și-a permis cancelarul UNUIA din statele membre UE să le amenințe pe toate celelalte că va iniția proceduri judiciare împotriva țărilor care nu își acceptă cota de imigranți? Cine este, așadar, doamna Merkel să amenințe România, de exemplu, cu procese?

Pentru felul în care a promovat cultura și folclorul din România, pentru

cuvintele extraordinare și îndemnul adresat zecilor de mii de spectatori de

a-i aplauda pe artiștii români în cele șapte concerte susținute în aceasta

vară la Maastricht, în Olanda, pentru acțiunea extrem de eficientă de a

face publicitate capitalei București, propunem Consiliului General al

Municipiului București și Primarului General acordarea titlului de cetațean

de onoare violonistului André Rieu.

 

rieu si romaniaDacă susțineți acest demers și dacă doriți în acest fel să vă exprimați mulțumirea și simpatia pentru artistul care a reușit să ridice în picioare Europa pentru a aplauda România, vă invităm să semnați această petiție.

Semnează și tu pentru demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu.

PSD Diaspora propune Diasporei o petiție

pentru demiterea lui MR Ungureanu de la conducerea SIE.

Ne adresăm și cerem sprijinul tuturor românilor din străinătate c

ărora le pasă de România.

Nu noi l-am votat dar noi îl putem trimite la groapa de gunoi a istoriei

unde îi este locul.

 

Semnează și tu pentru demiterea lui MRU

 

Cele patru Servicii Secrete (SRI, SIE, SPP, STS) au ajuns să aibă salarii cumulate mai mari decât cinci ministere importante din Guvernul României: Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor, Sănătații și Comunicațiilor.

 

 

NU NU NU NU Mihai Razvan UngureanuNiccolo Machiavelli a definit încă din secolul al XVI-lea procesul de distrugere în care se află România de azi prin trădarea şi jaful dreptei comuniste din interior. Unul din mijloacele prin care poţi păstra o ţară sub ocupaţie este „de a le lăsa propiile lor legi, de a impune numai plata unui tribut (datoriile externe – n.m.) şi de a însărcina un mic număr din cetăţenii ei (Mafia politică – n.m.) cu conservarea acestei posesiuni. Neputându-se menţine decât prin puterea şi protecţia ocupantului, aceşti guvernanţi sunt interesaţi să întrebuinţeze totul pentru permanentizarea stării existente. Şi fără îndoială că o ţară obişnuită să trăiască liber va fi mult mai sigur ţinută sub ascultare de către guvernanţi de încredere pentru el dintre propriii cetăţeni”.(Sursa: Cotidianul.ro, ziaristionline.ro)

linguseala ala mbasada sua1 vertCodruța Kovesi, Marius Iacob, Livia Stanciu, Ionuț Matei, Bogdan Gabor și Robert Cazanciuc au sărbătorit Ziua Americii alături de generalul Florian Coldea, adjunctul SRI. La dineul oferit de Ambsada SUA au mai fost prezenți fostul șef SRI George Maior, trimis ambasador în SUA, și nou șef SIE Mihai Răzvan Ungureanu

                               

 

Mândrie mare pe capii Justiției! Toți și-au pus pe ei straie de sărbătoare și au mers, joi 2 iulie 2015, la dineul oferit, în avans, de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Americii din 4 iulie. Toți au fost numai un zâmbet și s-au gudurat cât au putut pe lângă „Marele Licurici”, iar gazda le-a fost Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA Dean Thompson. Cel puțin asta se înțelege din pozele publicate pe luju.ro.

Mihai Răzvan Ungureanu are dosar dosit la Parchetul General

Înstrăinarea  Patrimoniului Gojdu

în favoarea Ungariei înseamnă TRĂDARE  DE  ȚARĂ!

Promovând un TRĂDĂTOR

președintele României devine complicele lui MRU

 

mru tradator de taraNumirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca șef al SIE accentuează idea că președintele Klaus Iohannis este un președinte ales și agreat de serviciile secrete din România, care își trag seva și principiile din fosta Securitate, poliția politică a lui Nicolae Ceaușescu.

Când spun asta mă refer la un echilibrul dintre puteri, pe care nici Băsescu nu l-a încălcat. După numirea unui liberal la șefia SRI, ar fi fost normal numirea unui PSD-ist la șefia SIE, însă Klaus Iohannis îl doare în cot de echilibru între forțele politice.

 

În cazul de față mai există o teorie care circulă în mass-media, aceea că numirea lui MRU va sparge coaliția și generalul izmenelor, Gabriel Oprea, va balansa puterea spre liberali, așa cum a mai făcut-o odată, când PDL a ajuns la putere deși a pierdut alegerile în 2008. În opinia mea, Gabriel Oprea și UNPR sunt la fel de vinovați de dezastrul guvernării PDL ca și Traian Băsescu și Emil Boc, împreună cu gașca de lideri acestei guvernări.

Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este  cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru,  că s-a distrus burghezia națională în folosul  elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administratie și învățământ, că s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea după marea victorie finală – să fie iertate.

 

ce spunea eliade in 1937Memoria generațiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile și eroismul anilor cumpliți 1916-1918 –  lăsând să se aștearnă uitarea asupra întunecatei  epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred că este o crimă care nu va mai putea fi niciodată uitată: acești aproape douăzeci de  ani  care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (și când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de indelungată?!) – dar i-am  folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern.

Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele  destinului românesc de la întregire încoace, s-a  făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate  înfiera o elită politică în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane  furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și șantaje.

 

Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăși existența istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au  condus și ne conduc nu mai văd.

140

La un interval de trei zile, parteneriatul PNL+ Iohannis + DNA a primit de două ori peste bot. Prima, privind cercetarea lui Victor Ponta și a doua, Moțiunea de Cenzură.

Nu sunt împotriva justiției, dar mă întreb ce s-a întâmplat cu dosarul întocmit în 2006. De ce acum a fost scos la iveală? Pentru că parteneriatul PNL+ Iohannis + DNA dorește musai guvern de dreapta. Vor cu orice preț să readucă la guvernare gașca PDL. Acesta este prețul unii dintre PNL și PDL.

Pe ce mă bazez când spun că DNA face parte din gașcă? Prin modul cum ocolesc infractorii din PDL, astăzi PNL și induc în rândul populației că numai și numai PSD-ule ste un partid corupt.

Klaus Iohannis: Un președinte corigent la capitolul Constituție

 


parteneriat pnl klaus iohannis dnaÎncă din prima zi, când a fost confirmat ca și urmaș a lui Traian Băsescu, neamțul, creștin neortodox, a arătat că va continua să fie împotriva Constituției României.
Cu toate că alegerile din noiembrie 2014 au fost pentru alegerea unui nou președinte, PDL-ul spălat la față de PNL și prin vocea lui Klaus Iohannis, voia să vină la guvernare. Și sub un slogan fals “Ne vrem țara înapoi” s-a început ofensiva împotriva PSD. Deși procentul de infractori din actualul PNL este cu mult mai mare decât în PSD, la cruciada împotriva acestui partid s-au alăturat Direcția Națională Anticorupție și serviciile secrete.
Încă din ianuarie 2015 au fost luați la DNA mai mulți lideri PSD, însă au fost ocoliți lideri PNL, deși în cadrul acestei organizații s-au ascuns cei mai mari corupți din istoria recentă, liderii PDL, care au furat și au distrus această țară. Ura lor față de guvernul Victor Ponta, care a fost singurul guvern, care a dat mai mult decât a luat, a atins cote de neimaginat pe timpul USL. Deși s-a arătat că în dosarul lui Dan Șova și liderul actual PNL există o legătură, DNA a ocolit-o și cum îi stă în obicei această femeie critică parlamentul și revendică un cavalerism politic din partea liderului PSD, Victor Ponta.

klaus ca bomba de la hirosimaMaria Diana Popescu  

 

Cultura şi literatura română se află în pragul unei demult aşteptate revoluţii, generată de super talentul scriitoricesc al preşedintelui Ţării. Să nu fie de deochi! Tace, scrie şi citeşte atunci cînd trebuie să vorbească. Şi cît de mirific şi nevinovat trăieşte inegalabilul scriitor Werner Klaus Iohannis în lumea laicurilor de pe feisbuc! Cu ce hobby măreţ şi-a cheltuit primele luni de mandat! Bravo! Are sfătuitori, pe cinste, care-l îmbrobodesc nemţeşte. După „Pas cu pas" scoate de sub tipar „Primul pas", deşi, invers se cădea a fi. Faimoasa scriitoare de origine germană, Anna Seghers editează în anul 1955 o carte exact cu acelaşi titlu, „Primul Pas". Vine, aşadar, fireasca întrebare: cui aparţine dreptul de proprietate intelectuală asupra titlului? Cine a fost mai întîi? Oul sau găina? Seghers sau Iohannis? Asta, apropo de moda plagiatului. Volumul e deja un best-seller! Ca şi la primul, va fi cod roşu de cumpărători, aduşi, probabil, cu autocarele la stand. Ghinion! Maculatura tot pe oala cu lapte ajunge, în cel mai fericit caz. Sau, poate, se va vinde pe sub mînă, mai ştiţi? Cine sînt cumpărătorii? Cei care pînă în urmă cu cîteva luni habar n-aveau cine e