Administraţia Naţională a Penitenciarelor, un pericol pentru viața deținuților

ANP-UL SURD LA STRIGĂTELE DISPERATE ALE DEŢINUŢILOR

penitenciar 465x390

Anul trecut în vară, scriam despre cazul persoanei private de libertate Burcuş Teodor, pe atunci aflat în custodia Penitenciarului Miercurea Ciuc. Pe scurt, vă reamintesc că acesta se afla în executarea sent. pen. 29/S din 06.02.2015 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă la data de 14.10.2015, prin dec. pen. nr. 662/Ap. din 14.10.2015 a Curţii de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă pe care însă nu el a săvârşit-o (aşa cum susţine acesta şi cum rezultă, în opinia noastră, şi din copiile dosarelor care ne-au fost puse la dispoziţie de către familia acestuia).

Drept dovadă a celor susţinute mai sus, între timp, adevăratul autor al faptei numitul L.V.a formulat un autodenunţ la parchet. Prin Adresa nr. 3122/27.05.2016, ref dos.pen. 415/P/2012, cu privire la autodenunţul făcut de adevăratul autor al faptei, adresă transmisă avocatei autodenunţătorului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, se limitează doar  să îl “sfătuiască” pe deţinutul Burcuş Teodor să procedeze la formularea unei cereri de revizuire, din nefericire acest răspuns a fost trimis de parchet, dintr-o regretabilă eroare, la Penitenciarul Codlea în loc de Penitenciarul Mr. Ciuc şi nu ştim dacă cei de la Codlea au redirecţionat  adresa spre Penitenciarul din Mr. Ciuc, cert este că această adresă nu a ajuns în penitenciar la deţinut.

Mai mult decât atât, victima infracţiunii reţinută în sarcina deţinutului Burcuş, s-a prezentat de bună voie la  notar şi a declarat cine este adevăratul autor al faptei, de asemenea a fost de acord şi s-a supus unei  expertize medico-legale pentru a dovedi că obiectul vulnerant cu care a fost lovit  a fost o rangă şi nu un topor (aşa cum s-a reţinut în mod greşit de către procurorul de caz şi instanţele care au judecat cauza) şi de asemenea a făcut un test ADN pentru a fi pus la dispoziţia instanţei în cazul redeschiderii cauzei.

Având în vedere pe de o parte starea de sănătate tot mai precară a deţinutului, care suferă de multiple afecţiuni, unele dintre ele dobândite sau agravate de condiţiile din mediul penitenciar, toate grevate pe o stare psihică din ce în ce mai mai afectată de conştinţa nevinovăţiei; frustrarea şi disperarea că  nu îşi poate dovedi această nevinovăţie; emoţiile şi teama devastatoare prin care a trecut în perioada când  Penitenciarul Mr. Ciuc a fost angrenat, la fel ca multe alte penitenciare din ţară, în acele revolte ale unor deţinuţi, condiţiilor nepropice sănătăţii fizice şi psihice din mediul carceral etc., toate generând o depresie severă a deţinutului, precum şi pe de altă parte nevoia de a face dovada printr-un act certificat ştiinţific  al sincerității declaraţiilor sale şi implicit a nevinovăţiei, s-a ajuns la concluzia necesităţii efectuării unei expertize/evaluări psihologice complexe.

Astfe, în demersul de a fi supus unei asemenea evaluări, iniţial s-a luat legătura cu un mare specialist în domeniu căruia i s-au explicat care sunt obiectivele  evaluării, s-a încheiat un contract cu acesta-Contractul de prestări servicii psihologice, psihologie clinică nr. 481/31.10.2016, a fost achitat integral onorariu şi s-a stabilit inclusiv ziua în care specialistul putea  efectua vizita la penitenciar (iniţial 17.11.2016). În acelaşi timp prin Asociaţia Europeană pentru Susţinerea Drepturilor Omului, Combaterea Discriminării şi Corupţiei, (AESDO-CDC) care monitorizează cauza, s-a solicitat conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc încuviinţarea efectuării acestei expertize/evaluări psihologice complexe (care în mod cert  nu putea fi efectuată de psihologii din sistemul penitenciar).

Iniţial, telefonic s-a dat un accept de principiu, după care au motivat că ar trebui amânată vizita specialistului după data când urma să fie numit noul director al penitenciarului, de asemenea au solicitat să se facă dovada că toate cheltuielile vor fi suportate de către deţinut şi/sau aparţinătorii acestuia, au solicitat şi o cerere făcută personal de acesta, ca în final, după ce am îndeplinit toate aceste condiţii/cereri, noua conducere a penitenciarului să se opună categoric efectuării acestei evaluări psihologice  argumentând că nu există temei legal pentru efectuarea unei asemenea expertize/evaluări, decât dacă, eventual, acesta ar fi solicitată prin instanţă, de către aceasta. Sesizând şi ANP-ul s-a primit în principiu acelaşi răspuns şi ni s-a cerut să arătăm temeiul legal al unei asemenea cereri. În acest sens noi am depus  un adevărat “memoriu” în care printre alte considerente  am arătat inclusiv temeiul juridic al cererii, cât şi consecinţele refuzului acesteia, spicuim din acesta:

“Prin toate funcţiunile sale penitenciarul este un mediu ostil sănătăţii mentale şi fizice a deţinuţilor. Mijlocul de verificare şi apreciere a unor tulburări care indică simptomele unei boli sau ale unor  alterări structurale sau funcţionale ale organelor morfologice din corpul omenesc se face prin  examene medicale de specialitate. Cum închisoarea constituie un factor traumatizant, stresant, nu mai încape nici o îndoială că mediul carceral favorizează apariţia sau reapariţia unor simptome, a unor tulburări morfologice ori a unor boli de natură psihică. Acestea sunt doar câteva date/realităţi care aşează examenul medical sub responsabilitate juridică. Eroarea judiciară este unul dintre cei mai importanţi factori de distorsiune psihologică. Impactul privării de libertate asupra componentelor personalităţii este dramatic, generând conduite  total diferite de cele avute anterior în mediul liber, mai ales asupra persoanelor conştiente  că sunt nevinovate şi sunte victime ale unor  erori judiciare. De la primul contact cu viaţa de detenţie apar o serie de tulburări psihice, mai ales la deţinuţii primari, şi mult mai accentuate în special  la cei care se consideră nevinovaţi şi condamnaţi pe nedrept. În ordinea frecvenţei lor pe primul loc se situează stările depresive care pot conduce la disperare, agitaţie anxioasă, temeri delirante de persecuţie şi chiar tentative de suicid (conduite suicidare sau/şi echivalenţe suicidare). Având în vedere toate aceste consecinţe nefaste ale diverselor tulburări psihice provocate de mediul carceral, este indubitabil că se impune examinarea de specialitate şi un tratament precoce. Pacienții care suferă de psihoză acută sau depresie majoră necesită tratament imediat într-o instituție de psihiatrie. Deținuții care sunt expuși riscului de suicid necesită sprijin medical imediat și trebuie să fie plasați sub observație specială . Neglijarea identificării unor astfel de pacienți deținuți și/sau a luării de măsuri adecvate a fost criticată în rapoartele de țară ale CPT, elaborate în urma vizitelor.  În astfel de cazuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcări ale articolului 2 (dreptul la viață) și/sau ale articolului 3 (interzicerea torturii și a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante) din CEDO.  Consider că  măcar din această perspectivă conducerea penitenciarului şi ANP-ul ar fi trebuit să aibe în vedere că cererea unei evaluări psihologice complexe nu este un simplu moft al deţinutului ci, mai ales în cazul Burcuş, o necesitate stringentă, benefică de altfel şi politicii penitenciare.

În acelaşi context, dreptul la viaţă, la asistenţă medicală, interzicerea torturii, a tratamentelor inumane  şi/sau degradante ori la rele tratamente  etc. sunt principii fundamentale prevăzute în CEDO [(Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie  1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994, revizuită în conformitate cu  Protocoalele: nr. 3,  nr.5, nr.8. Ulterior Convenţia a fost amendată prin Protocolul nr.9 (Roma 6.11.1990), Protocolul nr. 11 (Strasbourg 11.05.1994), Protocolul nr. 12 (Roma 4.11.2000), Protocolul nr.13 (Vilnius 3.05.2002), Protocolul nr. 14 (Strasbourg 13.05.2005)] dar şi în legislaţia noastră, în Constituţie, în Legea  nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (a se vedea art. 4 şi 5) şi chiar în regulamentele de ordine interioară a penitenciarelor. În conformitate cu art. 71  alin. (6)  din legea sus amintită, “Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.”  Drepturile deţinuţilor nu trebuie interpretate cu tendinţa de a precumpăni litera peste spiritul legii. Deţinutul Burcuş a solicitat deci în mod legal, efectuarea pe cheltuiala lui, a unei expertize/evaluări psihologice de către  un expert autorizat în domeniu, care este de asemenea şi psiholog clinician, singurul  în măsură să evalueze în mod complex şi profesional starea lui psihică în urma încarcerării. În urma stabilirii diagnosticului psihologul poate indica variantele de abordare a situaţiei în cauză: consultarea unui alt specialist (psihiatru, neurolog, cardiolog etc.), instituirea (începerea) unui tratament medicamentos sau internarea (recomandări pe care le transmite specialiştilor care la rândul lor le vor prescrie şi vor elabora schemele de tratament în funcţie de diagnostic), psihoterapie etc. Concluziile evaluării psihologice se regăsesc într-un raport de evaluare psihologică – care de obicei este şi documentul oficial ce se foloseşte în relaţie cu alte persoane sau/şi instituţii (în speţă un exemplar se remitea şi penitenciarului pentru a fi depusă la evidenţa medicală a deţinutului).

De asemenea, evaluarea/expertiza psihologică reprezintă un demers independent, profesional, util instanţei judecătorești, prin care se realizează o evaluare psihologică specializată a persoanelor angrenate în demersul judiciar. Expertiza/evaluarea psihologică poate fi judiciară atunci când se solicită de către instanţă, sau extrajudiciară (când este solicitată de părţile dintr-un proces sau de o altă persoană interesată în iniţierea unui demers juridic). În cazul deţinutului Burcuş, o asemenea evaluare/expertiză coroborată cu celelalte probe, poate contribui la probarea unei erori judiciare, cu atât mai mult cu cât în cazul lui- deşi este cunoscut şi unanim acceptat că detectarea ştiinţifică a conduitei duplicitare (utilizarea tehnicii LIE DETECTOR POLIGRAPH) nu se poate constitui în probă în procesul penal- rezultatul utilizării acestei tehnici  a fost  reţinut drept element  de probare a vinovăţiei acestuia.  Din acest motiv, unul din obiectivele stabilite ale evaluării/expertizei psihologice  a fost şi  validarea sincerității mărturiei.

Motivarea refuzului efectuării unei asemenea evaluări/expertize pe considerentele că nu există temei legal (?!) sau că ea se poate face doar la solicitarea instanţei, o considerăm netemeinică, nerealistă, injustă şi mai mult decât atât, generatoare de consecinţe deosebit de grave printre care mai ales: alterarea şi mai tare a stării psihice a deţinutului cu cine ştie ce finalitate (cu repercursiuni şi asupra conducerii penitenciarului) şi de asemenea imposibilitatea acestuia de a-şi dovedi nevinovăţia şi de a da curs demersului juridic poate salvator. Deoarece se susţine că nu există nici un temei legal pentru  încuviinţarea efectuării unei asemenea expertize/evaluări psihologice complexe extrajudiaciară, precizăm că cererea noastră are temei juridic, şi încă unul consistent. Exemplificativ enumerăm  în continuare, doar câteva dintre aceste prevederi legale: Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenţie sau încarcerare, document aprobat de a 76-a Sesiune plenară a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 9 decembrie 1988  (AP);  Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor şi recomandările referitoare la acesta, aprobat de Consiliului    Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţia nr. 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 (ARM); Art. 1, 2, 3 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;Recomandarea R (87) 3 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei privind Regulile europene pentru penitenciare adoptată la 12.02.1987; Partea I-Principii Fundamentale, pct. 1,2,5,7,  de asemenea art. 24 alin. (1), precum şi din partea a III-a- Sănătate.Asistenţă medicală: art. 39, 40 alin. (3),(5), art. 47 alin. (1), (2) etc.  din Recomandarea Comitetului de Miniştri ai statelor membre, referitoare la  Regulile penitenciare Europene-REC (2006)2;Art. 20, 22, 34, 53 din Constituţia României; Art. 4, 5 şi 71 alin. (6) din Legea  nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Art. 2 alin. (1), art. 3, art. 6 pct. 10.j din Hotărârea 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANP şi pentru modificarea Hotărârii de Guvern 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei; Art. 123 alin. (1), 138 alin. (1), (4), (6), (7), 289 etc. din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal din 10.03.2016; Cap.III.-Dreptul persoanelor private de libertate pe toată durata executării pedepsei cu închisoarea, secţiunea a IX-a, din Regulamentul de ordine internă a penitenciarului etc……..”

În ciuda tuturor argumentelor noastre, ANP-ul a refuzat categoric efectuarea acestei expertize şi ca atare, conducerea Penitenciarului Mr. Ciuc s-a supus şi a dat un verdict similar. P.p.l. Burcuş T. a făcut plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Miercurea Ciuc, plângere care a fost respinsă însă, prin Încheierea nr. 696 din data de 22.12.2016. Pe cale de consecinţă deţinutul a formulat contestaţie la instanţă. Prin  sent.pen.nr.  317 pronunţată de Judecătoria  Mr.Ciuc  la data de  06.04.2017, în dos.pen. 6327/258/2016, se respinge contestaţia ca neîntemeiată, creîndu-se astfel un precedent  periculos, pentru că pe viitor ANP-ul poate invoca această sentinţă în motivarea refuzului la cereri similare !

Ce este de remarcat, făcând abstracţie de celelalte motive de respingere a cererii pe care le găsim în economia textului  încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi preluate apoi şi în motivarea sentinţei penală mai sus amintită (din care deducem că: se face confuzie între evaluarea psihologică şi cea psihiatrică; că dreptul la sanătate în opinia lor se reduce doar  la sănătatea fizică a deţinutului ignorând importanţa componentei psihice; în care se susţine total nerealist că asemenea evaluări complexe cu rol şi de expertiză se pot face de către psihologii din penitenciare; că nu cunosc ce condiţii trebuie asigurate pentru efectuarea unei asemenea evaluări/expertize ! etc.), atât judecătorul de supraveghere cât şi instanţa, conchid în mod apoteotic că:” respingerea cererii deţinutului nu este urmare a unei măsuri luate de Penitenciarul Miercurea Ciuc (total fals,n.n.), ci este urmare a măsurii de respingere a cererii, luată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, asupra căreia judecătorul de supraveghere nu poate dispune” !!! Deci ce dispune ANP-ul este  lege şi toată lumea trebuie să se supună !

Dar toate acestea sunt doar o parte a epopeii deţinutului Burcuş, aceasta din nefericire pentru el, continuă. Astfel:

Persoana privată de libertate BURCUŞ TEODOR, aşa cum am arătat, în vederea executării pedepsei, a fost iniţial depus la Penitenciarul Mr. Ciuc. La sfârşitul anului 2016, datorită îndeplinirii condiţiilor legale, i-a fost schimbat regimul de detenţie şi pe cale de consecinţă a fost transferat la Penitenciarul Codlea (menţionez că persoana privată de libertate Burcuş Teodor şi familia acestuia, au domiciliul într-o comună din judeţul Braşov).

Probabil, datorită cererilor  insistente formulate, acesta a devenit o persoană incomodă, şi ca atare, la  data de 23.02.2017, acesta a fost transferat la Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, la peste 390 km de domiciliu şi de propria familie !

În aceste condiţii în data de 21.03.2017 am solicitat Penitenciarului Codlea să ne comunice care sunt motivele pentru care p.p.l. Burcuş Teodor a fost transferat la Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, deoarece conducerea penitenciarului i-a spus deţinutului că va fi transferat doar pentru o scurtă perioadă de timp, cât durează reparaţiile la una din aripile clădirii, iar  familiei deţinutului, i s-a spus că a fost transferat definitiv la cererea  ANP-ului şi ca atare conducerea penitenciarului nu s-a putut opune !

La data de 23.03.2017 ne-am adresat  Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu o cerere în numele persoanei privată de libertate, BURCUŞ TEODOR prin care solicitam transferul acestuia fie înapoi în Penitenciarul Codlea, fie într-un alt penitenciar aflat la o distanţă mai mică de domiciliul acestuia.

Cu Adresa 3729/DSDRP din 27.03.2017, ANP răspunde  solicitării noastre că  transferul s-a efectuat cf. cererii directorului penitenciarului Codlea-nota nr. 18247- şi „în scopul respectării cerinţelor legale internaţionale, cu privire la aplicarea diferenţiată a regimurilor de executare a pedepselor, luînd în considerare faptul că Penitenciarul Codlea nu avea spaţii de deţinere disponibile, şi necesitatea asigurării condiţiilor de detenţie corespunzătoare, s-a dispus transferarea acestuia de la penitenciarul Codlea la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, conform aprobării ANP nr. 20177 din data de 16.02.2017, în vederea acordării drepturilor prevăzute de lege şi pentru asigurarea executării pedepsei într-un cadru ordonat, care să nu cauzeze suferinţe fizice sau să înjosească persoanele private de libertate” ! De asemenea,  ni se aducea la cunostinţă că solicitarea noastră referitor la transferul deţinutului Burcuş Teodor, de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin înapoi la Penitenciarul Codlea,  a fost înaintată administraţiei locului de deţinere în vederea avizării în cf. cu art. 45 din Legea nr. 254/2013, cu condiţia să fie însuşită de persoana privată de libertate în cauză.

În data de 31.03.2017, am primit  încă  un răspuns de la ANP, şi anume Adresa nr. 3729/DSDRP/31.03.2017, prin care se reitera faptul că solicitarea noastră referitor la transferul deţinutului Burcuş Teodor, de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin înapoi la Penitenciarul Codlea,  a fost înaintată administraţiei locului de deţinere în vederea avizării acesteia de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate,  cu condiţia să fie însuşită de persoana privată de libertate în cauză.

Văzând că  de la Penitenciarul Codlea nu am primit nici un răspuns, la data de 18.04.2017 am făcut o revenire, în care, în plus, am făcut trimitere şi la răspunsul primit de la ANP. La data de  27.04.2017, Penitenciarul Codlea, cu adresa K/1074/PCBV  ne răspunde la adresele noastre (din  21.03.2017, respectiv revenirea din 18.04.2017) că, având în vedere gradul mare de supraaglomerare (aprox.120%), precum şi faptul că s-au demarat reparaţii curente la unul din pavilioanele din sectorul de deţinere, la data de 01.02.2017 a fost întrunită comisia de individualizare şi în conformitate cu prev.art. 45 alin.2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor  dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, au fost făcute 97 de propuneri de transfer, printre deţinuţii propuşi aflându-se şi susnumitul. Astfel p.p.l. Burcuş Teodor, împreună cu alţi deţinuţi a fost transferat la Penitenciarul DrobetaTurnu-Severin. De asemenea, în aceeaşi adresă, se specifică că  nu comisia de individualizare din penitenciar menţionează la ce unitate penitenciară sunt transferaţi respectivii deţinuţi, ci  aceasta intră în competenţa directorului general al ANP.

Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin,  întrunită la data de 02.05.2017 a avizat favorabil cererea de transfer  înapoi la Penitenciarul Codlea, a p.p.l. Burcuş Teodor. 

Dar prin  Adresa ANP nr. 33246,33493,33499,33495 din 05.05.2017 adresată Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, se arată că “urmare a notei  dumneavoastră nr. 27490 din 02.05.2017, vă informăm că directorul General al ANP dispune  netransferarea deţinutului Burcuş Teodor la penitenciarul Codlea, întrucât anterior s-a aprobat executarea pedepsei la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.” (aprobarea nr. 20177/16.02.2017)

Noi am continuat formularea de cereri către ANP, privind transferul deţinutului Burcuş, invocând constant:

a) reglementările referitoare la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate  dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în care se prevede în mod imperativ că “la stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă”;

b) starea de sănătate a deţinutului Burcuş Teodor;

c) faptul că acesta are mai multe afaceri judiciare la Braşov;

d) cererea formulată de acesta de a fi readus într-un penitenciar cât mai aproape de localitatea de domiciliu (com Teliu, jud. Braşov) deoarece familia lui se găseşte acum practic în imposbilitate de a-l vizita la Penitenciarul Drobeta Turnu- Severin aflat la peste 390 km distanţă de casă;

De asemenea,  învederam ANP-ului că, prin refuzul  de a aproba cererea de transfer la un penitenciar mai aproape de localitatea de domiciliu a deţinutului (ex: penitenciarele din Codlea, Ploieşti, Găeşti etc.) se constată şi  încălcarea prev. art. 1,2,3,6 par.3 lit.b) şi art. 8  din CEDO, deoarece din cauza distanţei mari dintre Braşov şi Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, îi este aproape imposibil să ţină legătura cu familia şi avocaţii lui de acolo, şi astfel  se vede  în imposibilitatea de a-şi pregăti o apărare pertinentă şi eficientă pentru afacerile judiciare pe care le mai are la instanţele braşovene şi mai ales pentru  cererea de revizuire a cauzei în care a fost condamnat.

La ultima cerere formulată de noi în 18.06.2017, cu privire la refuzul constant de a aproba transferul deţinutului, prin Adresa 6650/DSDRP /04.07.2017,  ANP-ul ne comunică din nou, printre altele, că: “deoarece acestea (unităţile penitenciare, n.n.) se confruntă cu fenomenul de  supraaglomerare, şi necesitatea asigurării condiţiilor de detenţie corespunzătoare, vă comunicăm că ne aflăm în imposibilitatea de a realiza transferul la o unitate penitenciară situată în apropierea localităţii de domiciliu…”

În concluzie, p.p.l. Burcuş rămâne în continuare în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, rupt de propria familie şi de avocaţii care îl reprezintă în afacerile judiciare pe care le are la Braşov !

Întreaga situaţie  în sine este de-a dreptul terifiantă, pe de o parte: avem o victimă/parte vătămată care indică adevăratul  autor al faptei, avem autorul faptei care s-a autodenunţat la parchet, dar  fără nici o consecinţă juridică (pe motivul că deja în speţă există o hotărâre judecătorească definitivă şi o persoană condamnată care este sfătuită să facă eventual o cerere de revizuire !) şi ca atare este în libertate (!) şi pe de altă parte: un om nevinovat care a fost condamnat dintr-o gravă eroare judiciară şi se află depus  într-un penitenciar aflat  la peste 390 km. depărtare de localitatea de domiciliu, şi pe care  ANP-ul îl împiedică să-şi exercite drepturile recunoscute prin atâtea acte normative şi îi încalcă drepturile fundamentale  în chiar dispreţul propriilor regulamente de funcţionare ! 

Dar, aşa cum lesne se poate observa, în dorinţa legitimă de a dovedi nevinovăţia unei persoane condamnate pe nedrept,  în loc să fim sprijiniţi de instituţiile abilitate ale statului (“de drept”), am ajuns în situaţia de a  ne “lupta” efectiv,  atât cu sistemul judiciar….orb cât şi cu cel penitenciar, în speţă cu ANP-ul…..surd la strigătele disperate ale deţinuţilor.

Ca atare ne întrebăm: îl vede, îl aude cineva pe acest nefericit ?

 

Av.dr. Şerban Cernat Claudia-Baroul Bucureşti

Vicepreşedinte AESDO-CDC

 

Note:

[1] Normele CPT din 2002 (rev. 2011); Consiliul de Miniștri: Aspecte de etică și organizare a asistenței medicale în penitenciare. Recomandarea nr. R (1998) 7.

[1] CPT/Inf (2006)3; (2006)24; (2012)11.

[1] Keenan c. Regatului Unit 27229/95; Güveç c. Turciei 70337/01; Riviere c. Franței 33834/03; Renolde c. Franței 5608/05; De Donderand De Clippel c. Belgiei 8595/06; Dybeku c. Albaniei 41153/06; Ketreb c. Franței 38447/09; Mouisel c. Franței 67263/01; Tarariyeva c. Rusiei 4353/03.

[1] Urmările insuficienței personalului medical, lipsa acestuia sau întârzierea efectuării examinărilor medicale, a consultațiilor sau a acordării îngrijirii, sau refuzul efectuării/acordării acestor consultaţii deţinuţilor, pot determina un tratament inuman, o încălcare a articolului 3 din CEDO, a se vedea în acest sens Consiliul de Miniștri: Recomandarea 2006(2) referitoare la regulile penitenciare europene (revizuită).

 

[1] Acest text de lege nu trebuie interpretat în mod restrictiv doar referitor la afecţiunile fizice ci şi la cele psihice. O persoană privată de libertate care are probleme de ordin psihic în mod normal va apela la un consult de specialitate, deci la un psiholog care aşa cum am arătat, îi va  indica variantele de abordare a situaţiei!