Falsele biografii ale „elitei intelectuale” revin din cînd în cînd pentru a tulbura mersul României spre normalitate

Un argesean a inregistrat marca font color red rezist font si vrea sa si faca partid

„Să ne amintim ce a însemnat această reformă înfăptuită sub regimul Traian Băsescu, în urma căreia:

 

- CSM a fost scos din procedeul de numire al şefilor instituţiilor din Justiţie;

- a fost adusă peste noapte, pe baza relaţiilor tatălui său, fost procuror comunist, Laura Codruţa Kovesi ca Procuror general, deşi nu avea absolut nici o competenţă în domeniu;

- a fost pus la conducerea DNA Daniel Morar, deşi se cunoştea că a arestat ilegal o persoană, motiv pentru care România a fost sancţionată la CEDO.

acolitii lui soros

Astăzi, însuşi Traian Băsescu regretă faptul că a încurajat atunci „mica reformă” a Monicăi Macovei, în special faptul că a susţinut-o pe Codruţa Kovesi. În schimb, după cum se vede, Gabriel Liiceanu a rămas şi azi un susţinător al măsurilor lui Traian Băsescu!”

 

Faptul că ministrul justiției, Tudorel Toader,  vrea să întoarcă lucrurile au declanșat acțiunile acestei mișcări numită impropriu #rezist. 

Manipulările fără precedent ne duc la acuzațiile din mediul public față de George Soros și e necesar să facem un scurt istoric:

 

„Este de notorietate că prima vizită în România a lui George Soros a avut loc în decembrie 1989 cînd, prin intermediul lui Silviu Brucan, a pus pe picioare fundaţia care-i purta numele. În aceeaşi zi, cei doi au înfiinţat şi „Grupul de Dialog Social”, care avea să devină placa turnantă a „societăţii civile” din România.

Pe fondul incertitudinilor din acea vreme, nimeni nu a anticipat nocivitatea viitoare a acelor zile în care iată ce se întîmpla şi ce urmări aveau să se producă:

Iar aceste alăturări nu sînt simple speculaţii. Ceea ce este greu de crezut azi este, din păcate, realitatea tulburătoare a relaţiilor dintre foştii stalinişti care au preluat puterea la Revoluţie şi o mare parte a aşa-zisei „elite intelectuale”! Nu trebuie uitat că Andrei Pleşu a devenit ministru sub regimul lui Ion Iliescu, că Nicolae Manolescu avea să facă în 1990 un amplu interviu laudativ în „România literară” cu Ion Iliescu.” 

rezist

„Gabriel Liiceanu fusese luat în primire încă din 1990 de către Silviu Brucan! […]

Ştim ce s-a întîmplat ulterior: Andrei Pleşu a devenit ministru Culturii şi i-a făcut cadou Editura Politică lui Gabriel Liiceanu, împreună cu tot uriaşul său patrimoniu, pentru a înfiinţa Editura Humanitas, unde, alături de cărţi importante, au fost tipărite şi numeroase volume antiromâneşti! Vorba ceea: cadourile otrăvite nu se dau niciodată degeaba.

Şi, cum soarta joacă mereu feste, iată sub ce titlu avea să fie publicat un celebru articol al lui Gabriel Liiceanu în chiar primul număr al revistei „22”: „Apel către lichelele intelectuale: să vorbim despre noi”!

Care „noi”, domnule Liiceanu? „Noi”, lichelele?

revista 22

Să recapitulăm! Deci:

- George Soros vine la Bucureşti în decembrie 1989 şi, împreună cu Silviu Brucan, fondează GDS şi revista „22”;

- încă din ianuarie 1990 Gabriel Liiceanu îşi lua notiţe din învăţăturile lui Silviu Brucan;

- în 1992-1993, Monica Macovei, procuroarea mineriadei din 1990, urmează cursurile Universităţii lui George Soros din Budapesta;

- în 2005, Monica Macovei devine ministrul Justiţiei;

- în 2007, Monica Macovei este demisă şi Gabriel Liiceanu organizează protestul „Mărţişor pentru Monica”;

- în 2009, Monica Macovei candidează la preşedinţia României, find susţinută direct de Gabriel Liiceanu;

- în august 2017, noul ministru al Justiţiei anunţă modificarea legilor penale, propunînd anularea „micii reforme” a Monicăi Macovei;

- imediat, Gabriel Liiceanu sare la gîtul lui Tudorel Toader, pledînd pentru păstrarea prevederilor „micii reforme” a Monicăi Macovei;

- în 27 august 2017, Gabriel Liiceanu participă la Protestul din Piaţa Victoriei pentru a apăra „reforma” Monicăi Macovei.

Toate aceste lucruri arată o continuitate a proiectelor oculte care au fost puse la cale încă din decembrie 1989, care se derulează şi în zilele noastre! Aceleaşi personaje joacă mereu aceleaşi roluri, chiar dacă unii dintre mentorii lor au părăsit această lume.

Toate falsele biografii ale „elitei intelectuale” revin din cînd în cînd pentru a tulbura mersul României spre normalitate, plasîndu-se mereu sub stindarde vopsite, manipulînd continuu o populaţie care s-a trezit deseori că face parte dintr-o falsă societate civilă care, în realitate, este o societate civilă ce are pe umeri epoleţii lui George Soros, croiţi de Silviu Brucan, soţul Alexandrei Sidorovici, acuzator public la “Tribunalul poporului”, care a dus la arestarea sutelor de intelectuali adevăraţi ai României!

Acesta este cruntul adevăr pe care ar trebui odată şi odată să-l privim în ochi cu bărbăţie pentru a ne elibera.”

ION SPÂNU

 

Articol preluat în parte de pe site-ul cotidianul.ro

SURSA - Liiceanu contra Toader pentru apărarea „reformei” Monica Macovei