Stiri

 

sarbatoarea berii 2015În perioada 19-21 iunie se desfăşoară în municipiu, Sărbătoarea Berii. Manifestarea va fi deschisă vineri 19 iunie, orele 19.00 cu tradiţionalul Alai al Berarilor. De la ora 19.30 va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Lugojana” şi de binecunoscuţii solişti vocali: Nicu Novac, Ramona Viţă, Petrica Miulescu Irimică, Carmen Popovici Dumbravă, Camelia Bojin Ceocu, Dorin Biriş Coşbuc, Ramona Ilieş Drăgan, Doru Petrean şi alţii.

CONFERINŢA DE PRESĂ A PRIMARULUI MUNICIPIULUI LUGOJ

16 iunie 2015

 

podul de fier lugoj si strazile orasuluiÎn deschiderea conferinţei de presă, primarul Francisc Boldea a anunţat că a fost semnat un contract cu Ministerul Dezvoltării privind o sumă restantă de 26.600 lei pentru modernizarea reţelei de drumuri din municipiu.

 

 

În continuare şeful executivului s-a referit la şedinţa Comisiei de circulaţie din municipiu unde au fost discutate o serie de aspecte importante pentru oraş. Astfel, s-a stabilit că pe cele două părţi ale canalului care desparte strada Iuliu Maniu se va circula în sens unic. S-a stabilit, de asemenea, ca pe Aleea Brazilor să se circule în sens unic pentru fluidizarea traficului. S-a dezbătut şi ideea înfinţării de sensuri unice pe străzile Cernei şi Traian Grozăvescu, dar nu s-a luat nicio decizie în acest sens, urmând ca în continuare să fie identificată cea mai bună variantă de direcţionare a circulaţiei pe cele două străzi.

 

noul oarasela copiilor 2014Vineri, 12 iunie, Primăria Municipiului Lugoj a deschis un nou Orăşel al Copiilor care va funcționa în spațiul fostei grădini de vară Concordia. „Am considerat  că era improprie funcționarea unui local unde sa fie comercializate băuturi alcoolice în imediata apropiere a două școli și la un pas de cel mai important lăcaș de cult din oraș. Am făcut toate demersurile să închiriem acest spațiu astfel încât să-i dăm o destinație mult mai adecvată și să oferim și copiilor din Lugojul Român șansa de a avea propriul lor Orășel al Copiilor așa cum cei de pe celălalt mal al Timișului au la dispoziție locul de joacă din parcul George Enescu. Numărul mare de copii care au venit aici la deschidere ne confirmă ca această idee vine în întâmpinarea lor și îmi exprim pe această cale speranța că aceste jocuri noi și moderne vor fi pe placul copiilor. Noi ne vom ocupa de întreținerea lor astfel încăt cei mici să se poată bucura de ele pe toată durata verii a precizat primarul Francisc Boldea. La amenajarea incintei au colaborat Serviciul Administrarea și Întreținerea Domeniului Public din cadrul primăriei și firmele Salprest si Meridian 22. Zidurile interioare au fost pictate de copii, membri ai Cercului de Pictură din cadrul Clubului Copiilor coordonat de profesoara Natalița Boeți.

filmele de la cinema 3 iuni2015Joi, 11 iunie

ora 17.00 -  San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

ora 20.00 -  San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 20.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

 

Vineri, 12 iunie

ora 17.00 -  Jurassic World (3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

ora 20.00 -  Jurassic World (3D) - sala Roşie;

ora 20.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

 

Sâmbătă, 13 iunie

ora 10.00 – Minuscule  (3D) - sala Roșie;

ora 17.00 – Jurassic World (3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

ora 20.00 – Jurassic World (3D) - sala Roşie;

 

ora 20.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;


CONFERINŢA DE PRESĂ A PRIMARULUI MUNICIPIULUI LUGOJ


9 iunie 2015

 


Proiect centru de informare turisticaÎn deschiderea conferinţei de presă, primarul Francisc Boldea a anunțat că în data de 9 iunie, de la ora 12.00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” au fost acordate Bursele Municipale. În funcţie de specificul activităţilor extracurriculare desfăşurate de elevi, bursele municipale sunt împărțite în două categorii – burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei subcategorii: de excelenţă - în valoare de 100 lei/lună, de performanţă - în valoare de 75 lei/lună şi de merit - în valoare de 50 lei/lună. Elevii care s-au înscris în program au optat pentru categoria de bursă, iar departajarea lor pe subcategorii s-a realizat pe baza notei finale obţinute, conform unui algoritm de calcul, din performanţele educaţionale şi activitatea extracurriculară. Pe baza situaţiilor transmise de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ de stat de pe raza municipiului, Primăria Lugoj a aprobat acordarea următoarelor categorii de burse municipale: 47 de burse civic-culturale, din care 17 burse de excelenţă, 15 burse de

Recepțía la finalizarea lucrărilor de construcție

din cadrul subproiectului „Centru de zi pentru copiii aflaţi

în situaţii de risc din municipiul Lugoj, judeţul Timiş”

 


Receptie lucrari Centru socialMarţi, 9 iunie, a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de construcție din cadrul subproiectului „Centru de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc din municipiul Lugoj, judeţul Timiş”. Subproiectul este finanţat în cadrul proiectului SERVICII COMUNITARE DE PREVENIRE A SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIA SA ŞI INSTRUIREA PERSONALULUI AFERENT din fonduri de la Guvernul României prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Construcția care a fost recepționată este situată în Municipiul Lugoj, strada A.D. Xenopol, nr. 5 și este compusă din: două săli multifuncționale, un birou administrativ, un birou pentru psiholog, dormitor, sala de mese, grup sanitar, dușuri, vestiar, holuri de acces, oficiu și spațiu de depozitare.

În perioada 6 - 11 iunie  2015

         

cinema bela lugosi 6 iunie 2015Sâmbătă, 6 iunie

ora 10.00 – Minuscule  (3D) - sala Roșie;

ora 17.00 – San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Fast Furious7 (2D) - sala Albastră;

ora 20.00 – San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 20.30 -  Fast Furious7 (2D) - sala Albastră;

 

Duminică, 7 iunie

ora 10.00 – Minuscule (3D) - sala Roșie;

ora 17.00 – San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Fast Furious7 (2D) - sala Albastră;

ora 20.00 – San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 20.30 -  Fast Furious7 (2D) - sala Albastră;

 

Joi, 11 iunie

ora 17.00 -  San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 17.30 -  Superfast (2D - sala Albastră;

ora 20.00 -  San Andreas(3D) - sala Roşie;

ora 20.30 -  Superfast (2D) - sala Albastră;

CONFERINŢA DE PRESĂ A PRIMARULUI MUNICIPIULUI LUGOJ

2 iunie 2015

 

 

priMAR NISPORENI PRIMESTE CHEIAÎn deschiderea conferinţei de presă, primarul Francisc Boldea s-a referit la câteva activităţi care s-au desfăşurat la finele săptămânii trecute. Astfel, vineri 29 mai 2015, au avut loc în Parcul ”George Enescu” manifestări dedicate Zilei Copilului. Au participat peste 1.500 copii de la grădiniţele şi şcolile din oraş. Manifestările au fost organizate de către Primăria Municipiului Lugoj, care a alocat în acest sens suma de 6.000 lei, Clubul Copiilor şi firma Autoliv, care a oferit 9 biciclete şi alte premii. „A fost una dintre cele mai reuşite manifestări din ultimii ani cu participare numeroasă. A doua zi am avut peste 300 de participanţi la Ruga Copiilor Romi de la Măguri, alături de majoritatea cetăţenilor de etnie romă din localitate. Şi această manifestare a fost  una deosebit de reuşită, primăria alocând pentru organizare o sumă importantă de bani, respectiv 8.000 lei. Duminică am organizat şi Ruga din cartierul Micro V, alături de Biserica „Pogorârea Sf. Duh”. Astăzi, 2 iunie,  împreună cu Biblioteca Municipală am desfăşurat pe spaţiul verde din faţa C.N. Iuia Haşdeu, lângă statuia poetului Mihai Eminescu, evenimentul Lugojul Citeşte! - Cartea de pe pătură – ediţia întâi, la care au participat aproximativ 130 de elevi ai şcolilor lugojene. Mâine continuăm seria manifestărilor la sediul Primăriei unde vom semna o declaraţie de promovare a

Primăria Municipiului Lugoj şi Consiliul Local Lugoj continuă programul de

acordare a burselor municipale. Festivitatea de acordare a burselor

municipale  pentru semestrul I al anului şcolar 2014-2015 va avea loc

marți, 9 iunie, de la ora 12.00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”.

 

burse municipale lugoj 2015În conformitate cu Regulamentul de acordare a burselor municipale, aprobat de Consiliul Local Municipal Lugoj, pentru înscrierea în program este necesar ca elevii din clasele V-XII să participe la cel puţin o activitate extracurriculară.

În funcţie de specificul activităţilor extracurriculare desfăşurate de elevi, bursele municipale sunt împărțite în două categorii – burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei subcategorii: de excelenţă - în valoare de 100 lei/lună, de performanţă - în valoare de 75 lei/lună şi de merit - în valoare de 50 lei/lună.

Elevii care s-au înscris în program au optat pentru categoria de bursă, iar departajarea lor pe subcategorii s-a realizat pe baza notei finale obţinute, conform unui algoritm de calcul, din performanţele educaţionale şi activitatea extracurriculară.

Pe baza situaţiilor transmise de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ de stat de pe raza municipiului, Primăria Lugoj a aprobat acordarea următoarelor categorii de burse municipale: 47 de burse civic-culturale, din care 17 burse de excelenţă, 15 burse de performanţă, 15 burse de merit, respectiv 26 de burse sportive, din care 12 burse de excelenţă, 11 burse de performanţă şi 3 burse de merit.

Suma totală alocată burselor municipale pentru semestrul I al anului şcolar 2014-2015 este de 28.750 lei, din care 17.875 lei pentru bursele municipale civic-culturale şi 10.875 lei pentru bursele municipale sportive.

Foto: redesteptarea.ro

anaf si timbru fiscalCertificatele și adeverințele vor fi eliberate fără plata acestei taxe

 

Timbrul extrajudiciar, solicitat în prezent la eliberarea certificatelor și adeverințelor de către administrațiile financiare va fi eliminat.

Această măsură vine în ajutorul contribuabililor, care vor fi scutiți de drumurile și timpul alocat achiziționării acestor timbre.

Totodată, prin eliminarea timbrului extrajudiciar, contribuabilii vor putea solicita prin mijloace electronice eliberarea certificatelor și a adeverințelor de care au nevoie.

Sursa: avocatnet.ro