În timp ce poporul suferea de foame, securiștii și activiștii se lăfăiau și aveau de toate

„Tinerii trebuie să știe că în 1989 românii aveau dreptul la o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei şi un kilogram de zahăr pe lună. Aceasta era porţia românilor, stabilită sub regimul lui Ceauşescu. Puii vânduţi la alimentarele comuniste aveau greutatea unui porumbel. Românii îşi făceau pile şi relaţii pentru a căpăta marfa ”pe sub mână”. 

Aproape un deceniu, sub dictatura lui Ceauşescu, românii au supravieţuit mâncând cu porţia. Pentru că economia socialistă nu funcţiona prea bine şi Ceauşescu se încăpăţânase să achite în avans datoria externă, s-a impus găsirea unor soluţii pentru a se face economii la buget, iar marea economie s-a făcut luându-se de la gura poporului. Pâinea, zahărul şi uleiul se cumpărau numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier. Raţionalizarea pâinii a fost introdusă în 1982 şi a fost pregăitită treptat de comunişti prin adoptarea mai multor legi menite să oficializeze reducerea porţiilor de mâncare.   

La data de 19 decembrie 1980 a apărut  „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei". Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Primeau raţii mai mari cei de la oraşe şi raţii mai mici ţăranii din mediul rural.    

În unele judeţe cartele se eliberau pentru o lună, în altele pentru trei luni. 

Aproape un deceniu au supravieţuit românii cumpărând şi mâncând pâine cu raţia pe cartelă. În decembrie 89, cartele au mai fost meţinute două zile după fuga lui Nicolae Ceauşescu.   

”Puii erau de regulă câte doi la pungă. Îi numeam ”Fraţii Petreuş”. Cântăreau cam cât un porumbel. Nu se găseau aproape niciodată, iar în zilele în care se băgau puii, lumea se călca în picioare. Nu îi vindeam la intrarea din faţă, ci la intrarea din spate unde se făcea buluc”, mai spune o vânzătoare de alimentară comunistă.   Pentru a prinde mai multe pungi de pui, membrii unei familii stăteau cu toţii la coadă. ”Se mai întâmpla să vină şi mama şi tata şi copilul să stea separat la rând ca să apuce trei pungi de pui. Unii se făceau că nu se cunosc între ei”.

Alimente ” pe sub mână”   ”O pilă în comunism este mai valoroasă decât o moşie în capitalism”. Acesta era principiul după care românii privaţi de alimente încercau să lege prietenii cu vânzătoarele sau gestionarele de la alimentară. O ”cunoştinţă” la pâine însemna şansa la o franzelă la proaspătă sau mai bine coaptă, o pilă la ”pui” însemna  să afli din timp când se aprovizionează magazinul şi să fii primul la coadă. Pe lângă avantajele de acest gen, românii înfometaţi de pe vremea lui Ceauşescu puteau obţine alimente ”pe sub mână” dacă aveau pile şi relaţii la depozitele unde ajungea marfa de la stat. ”