×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: /home/fortasocciv/public_html/ziarulrevolutionarul.ro/images/stories/ziarulrevolutionarul/fasole2013
JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: /home/fortasocciv/public_html/ziarulrevolutionarul.ro/images/stories/ziarulrevolutionarul/expozitie2013
×

Observație

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder: images/stories/ziarulrevolutionarul/fasole2013
There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder: images/stories/ziarulrevolutionarul/expozitie2013

expozitie si comunism

Pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, joi 19 decembrie 2013, la orele 12, a început tradiţionala întâlnire între revoluţionari şi lugojeni. Această întâlnire anuală a fost sărbătorită cu fasole cu ciolan afumat şi cu vin fiert.

Ca şi în fiecare an, primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea, a adresat câteva cuvinte calde pentru cei prezenţi, a reamintit despre curajul lugojenilor în Decembrie 1989 şi a promis că nu va uita niciodată cele două zile (19 şi 20 decembrie 1989) în care Lugojul a intrat în istorie.

La orele 16 a avut loc deschiderea expoziţiei “Comunism şi Revoluţia din Lugoj”. În cadrul expoziţiei au fost amenajate două secţiuni, prima prezintă ororile comuniste, cultul personalităţii, cum tortura securitatea opozanţii, cum trăia populaţia şi în mod simbolic s-au montat câteva gratii, pentru a simboliza puşcăriile comuniste. În spatele gratiilor au fost postate steagul PCR-ului şi steagul Republicii Socialiste România.

 

Ce-a de a doua secţiune prezintă un colaj cu fotografii inedite din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 din Lugoj. Cele mai importante momente suprinse de fotografi, incendierea Primăriei, mitingul din 22 decembrie 1989, ora 10, când a fost ales în mod democratic prima conducere a oraşului, înainte de fuga lui Ceauşescu. Mai sunt prezentaţi cei trei eoi martiri ai municipiului Lugoj: Valentin Rosada, Daniel Brocea şi Norbert Pongratz, precum şi alte momente emoţionante din zilele în care la Lugoj s-a scris istoria celui de-al doilea oraş liber.

{gallery}fasole2013{/gallery}

 

Despre ororile comunismului, jurnalistul Nicolae Toma a prezentat un material:

Comunismul este o ideologie care, teoretic, promovează un sistem social în care nu există statclase sociale și proprietate privată, și care are scopul de a realiza o societate egalitară.

Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste ideale este: De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități, sintagmă preluată din Noul Testament.

După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și a adus la putere o republică democrată a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit ulterior „Revoluția din Octombrie”), care a adus la putere un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Înaintea naziștilor, comuniștii ruși au înființat lagărele de exterminare, numite sugestiv lagăre de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, în  China lui Mao, și în celelalte state comuniste. În toate statele unde a au ajuns la putere, comuniștii au naționalizat toate proprietățile private și toate unitățile de producție.

Teroarea comunistă a luat diverse forme: cenzura, pușcăria politică, lagărul de muncă siberian, teroarea polițienească, crima politică, reprimarea libertăților individuale și controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete.

Comunismul a exterminate milioane de oameni, prin represiunilepoliticeși civile dinstatele comuniste,incluzândgenocidurile, execuțiile extrajudiciare, deportărileși stările defoameteprovocate.

O statistică a acestor orori arată:

Și naziștii au fost acuzați de genocide, însă regimurile comuniste sunt responsabile pentru un număr de decese mai mare decât oricare altă ideologie sau mișcare politică din istoria omenirii.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial,Uniunea Sovieticăa făcut presiuni pentru includerea în guvernul României a unor reprezentanți ai Partidului Comunist, reintrat în legalitate.

În 1924 Partidul Comunist a fost interzis pentru politica lor față de Basarabia și față de stat. Guvernul condus de Petru Groza din 1946 și până în 30 decembrie 1947 a eliminat constant liderii partidelor istorice și personalitățile culturale.

RegeleMihai Ia abdicat datorită presiunilor sovietice pe30 decembrie1947și a plecat în exil, în același timp fiind proclamatăRepublica Populară Română.

În primii ani de dominație comunistă, resursele secătuite de război ale României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a masca jefuirea țării, care se suprapunea uriașelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de oameni (estimările variază de câteva zeci de mii la peste o o sută de mii) au fost închiși din motive politice, economice sau altele. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici.

O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută public în aprilie 2006, numit „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:

  1. Abandonarea intereselor naționale prin servilism în relațiile cuURSSdupă 1945;
  2. Anihilarea statului de drept și a pluralismului prin înscenări și fraude, mai ales după furtulalegerilor în noiembrie 1946;
  3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor și a militanților;
  4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei și ostil valorilor politice și culturale naționale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democrației ca mișcare politică opusă bolșevismului PCR;
  5. Sovietizareatotală, prin forță, a României, mai ales în perioada1948-1956, și impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
  6. Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnițare, muncă forțată, a unor categorii sociale - burghezie, moșierime, țărani, intelectuali, studenți) ghidată de preceptulluptei de clasăa făcut între 500 000 și două milioane de victime;
  7. Persecuția minorităților etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
  8. Exterminarea programată a deținuților politici;
  9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistența anticomunistă armată în munți (1945-1962);
  10. Represiunea împotriva cultelor, desființareaBisericii Române Unite (Greco-Catolice);
  11. Arestarea, uciderea, detenția politica sau deportarea țăranilor oponențicolectivizării, lichidarea violentă a revoltelor țărănești (1949-1962);
  12. Deportărilecu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea și „vânzarea”evreilorși germanilor;
  13. Represiunea împotriva culturii,cenzuraextremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentați ori protestatari (1945-1989);
  14. Reprimarea mișcărilor și acțiunilor studențești din 1956;
  15. Reprimareamișcărilor muncitorești din Valea Jiului(1977), Brașov (1987) și a celorlalte greve din anii 1980;
  16. Reprimarea oponenților și disidenților în anii 1970 și 1980 (omorârea ingineruluiGheorghe Ursu, condamnarea la moarte a luiMircea Răceanu,Ion Mihai Pacepa,Liviu Turcu,Constantin Răuță);
  17. Distrugerea patrimoniului istoric și cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureștiului) şi in cele mai multe din orasele mari ale Romaniei;
  18. Crearea delagărepentru copiii fără părinți sau cu handicap (ex:Cighid);
  19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentația rațională”; înfometarea populației, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
  20. Conceptualizarea mizeriei materiale și morale, precum și a fricii, ca instrumente de menținere a puterii comuniste;
  21. Masacrarea cetățenilor, din ordinul luiNicolae Ceaușescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC alPCR, în timpulRevoluției din 1989.

Principalii vinovați de aceste crime împotriva umanității:

  • Prima generație de comuniști;
  • Demnitari vinovați de „impunerea și perpetuarea unui sistem bazat pe crimă și fărădelege”;
  • Demnitari ai aparatului represiv – miliția și securitatea;
  • Șefii spionajului;
  • Ideologi;
  • Ziariști;
  • Conducătorii aparatului ideologic în perioada Ceaușescu;

Instaurarea regimului comunist. Perioada1944 – 1948.

Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului national si, apoi, de participarea la razboiul antihitlerist.

Deși România a contribuit la câștigarea celui de-al doilea război mondial cu jerfe de sânge, aliații ne-au abandonat sovieticilor.

Regimul a fost instaurat in tara noastra în patru etape:

a) 6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R. şi susţinut de sovietici;

b)19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor în favoarea comuniştilor;

c) octombrie 1947 – dizolvarea P.N.Ț.ului şi procesul liderilor săi;

d) 30 decembrie 1947 – abdicarea silită a regelui Mihai.

Acapararea puterii de către comunişti s-a realizat în mare parte datorită prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul României pe toată perioada acestui process, până în 1958, ca mijloc de prevenire a unor eventuale rebeliuni antisovietice.

Pentru a apăra comunismul și a îndepărta pe opozanți la 30 august 1948 – a fost înființată Securitatea, iar la 22 ianuarie 1949 – a fost înființată Miliția, după model sovietic.

 

 

2. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).

Gheorge Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al partidului comunist în octombrie 1945, ulterior conducător al partidului unic până la moartea sa în 1965, a fost, după modelul politic reprezentat de Stalin, un conducător autoritar, intolerant cu orice formă de opoziţie.

Regimul Dej a cunoscut trei etape principale ale luptei în interiorul partidului:

Prima etapa a epurărilor intrepinse de Dej a început în 1945, prin lichidarea grăbită a lui Ştefan Foriş, fost conducător al partidului comunist în timpul războiului, şi a culminat cu arestarea, în 1948, a liderului de partid Lucreţiu Pătrăşcanu, un comunist cu o bună pregătire intelecuală şi foarte ambiţios, în care Dej vedea un adversar politic personal. Dej a decis în 1954 lichidarea adversarului sau în urma unui proces regizat în culise.

A doua etapa a epurării intrepinse la vârful propriului partid i-a avut drept victime principale pe Ana Pauker şi pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, gruparea moscovită.

În 1952, având consimţământul lui Stalin, gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisă împotriva grupării Anei Pauker.

Ultima etapă a epurării interne a avut loc în iunie 1957, an în care Dej a anihilat, din punct de vedere politic, alţi doi lideri de partid susceptibili de a-i deveni adversari: Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu.

Până în 1965 partidul unic şi-a menţinut neştirbit controlul intern asupra societăţii şi nu a cedat nici unul din prerogativele sale.

 

Regimul Nicolae Ceauşescu (1965-1989).

Prin jocuri de culise, Nicolae Ceauşescu a ajuns la putere la vârsta de 47 de ani și la vremea aceea era cel mai tânăr lider comunist din lume.

În iulie 1965, la Congresul al 9-lea  schimbă denumirea din Patidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Roman, iar Republica Populară Română devine Republica Socialistă Română.

În urma unei vizite intreprinse în iunie 1971 în câteva ţări asiatice comuniste, în special China şi Corea de Nord, Ceauşescu va adopta cultul personalității și controlul populației într-un mod asemănător acestor țări asiatice.

Primele revolte împotriva lui Ceaușescu au avut loc în august 1977 – greva minerilor din Valea Jiului, iar la 15 noiembrie 1987 - manifestatia muncitorilor de la Uzinele “Steagul Rosu” din Brasov. În februarie 1987 a avut loc o miscare de protest a studenţilor din Iaşi.

Regimul Ceauşescu a devenit din ce în ce mai nepopular pe plan intern în anii ’80, pe măsura deprecierii condiţiilor de trai oferite populaţiei şi punerii în practică a unor proiecte costisitoare, precum achitarea în termen scurt a datoriei externe a ţării (realizată, cu mari sacrificii ale populaţiei, în martie 1989), sistematizarea satelor, construirea noilor “centre civice” ale oraşelor, etc. În paralel, pe plan extern, prestigiul lui Ceauşescu a intrat în declin, mai ales după1985, o dată cu reformele încurajate în Europa de Est de noul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politică a partidului, ca şi hotărârea sa de a izola din ce în ce mai mult România de restul lumii l-au transformat, în preajma căderii regimului său, în ultimul lider de tip stalinist al Europei.

 

Represiunea si Securitatea (1949-1989).

Între 1949 şi 1953, un număr imposibil de stabilit de deţinuţi politici, multe zeci de mii în orice caz, după unele surse peste 100.000 de persoane în perioada 1950 -1954, au trudit până la exterminare pe şantierul Dunăre –Marea Neagra sau în “celebrele” închisori Sighet, Ghierla, Râmnicu-Sărat și Pitești. După 1950, partidul a încurajat, vreme de câţiva ani, în unele închisori, metoda reeducării prin violenţă fizică şi psihică, devenită celebră mai ales datorită experimentului de la Piteşti. 

Daca adăugăm la această cifră şi pe aşa - zişii chiaburi (peste 80.000 arestaţi), şvabi, deportaţii în Bărăgan, şi existenţa detaşamentelor militarizate de muncă în care erau trimişi tinerii cu “origine nesănătoasă”, cifra victimilor represiunii trebuie să fi fost mult mai mare.

După 1964, regimul închisorilor şi extenuarea fizică au fost înlocuite de metode mai subtile de supraveghere a societăţii în ansamblu: o puternică reţea de informatori şi încurajarea delaţiunii, ascultarea convorbirilor telefonice,violarea mesajelor poştale, domiciliul obligatoriu sau dosarul personal.

Dintre cei care au murit în închisorile comuniste sau care au trecut şi cunoscut regimul detenţiei regimului poliţiei politice trebuiesc amintiţi:Gheorghe Brătianu, Ioan Lupaş, Anton Golopenţia, Mircea Vulcănescu, Constantin Giurescu, Nichifor Crainic, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Constantin Brătianu, Titel Petrescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu.Teroarea roşie a afectat însă şi cadrele partidului comunist. Cazul Lucreţiu Pătrăşcanu este edificator pentru exemplul românesc.

Securitatea apare ca poliţie politică la 30 august 1948 sub denumirea de Direcţia Generală a Securităţii Poporului (avea să fie redenumită ulterior în Direcţia Securităţii Statului – DSS, denumire sub care avea să se consacre), având ca prim director pe Gheorghe Pintilie, cu rang de ministru (ultimul director, generalul Iulian Vlad, avea să fie destituit printr-un decret al FSN în ianuarie1990, iar Securitatea desfiinţată formal căci majoritatea cadrelor au trecut în componenţa noului SRI).

Rolul său era “de a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitate RPR împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”. După 1964 chiar dacă nu s-au mai înregistrat perioade de teroare comparabile cu cele din timpul lui Dej, treptat Securitatea a devenit şi ea o instituţie depinzând de capriciile dictatorului.

În anii ’80, în mentalitatea colectivă a românilor se instalase o adevarată psihoză a Securităţii: ochii şi urechile dictaturii păreau a pătrunde în cele mai intime detalii ale vieţii de zi cu zi. În timpul regimului Ceauşescu, cifrele disponibile referitoare la numărul angajaţilor Securităţii sunt contradictorii: generalul Victor Stănculescu, ministru al Apărării în 1990, declara că toate cele 6 direcţii ale Securităţii cuprindeau în anul1989, 15 000 de angajaţi. Ion Iliescu avansa cifra de 38 000 (şi, se pare, că este cea mai apropiată de adevăr), iar alte surse vorbesc de 70 000 de angajaţi.

Deși în 1989 Războiul Rece a fost practic încheiat printr-un nou tartat URSS – SUA, fostele țări socialiste din blocul sovietic au intrat pe rând pe drumul democrației. Numai Ceaușescu s-a încăpățânat și astfel a ajuns în fața plutonului de execuție.

La 24 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 încă mai există nostalgici după regimul comunist. Însă să nu uităm, vinovați suntem noi toți fiindcă la vremea respectivă nu am făcut curățenie și nu am eliminat securiștii infiltrați în toate structurile de stat. Și ca exemplu vi-l dau pe fostul securist Traian Băsescu care conduce țara autoritar, bășcălioș, de parcă noi toți românii am trăi pe un vapor. (Sursa: Wikipedia.ro)

 

{gallery}expozitie2013{/gallery}

 

Ce-a de a doua secţiune dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 din Lugoj nu mai are nevoie de cuvinte. Fotografiile nu au nevoie de cuvinte.