×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: /home/fortasocciv/public_html/ziarulrevolutionarul.ro/images/stories/ziarulrevolutionarul/bigrafiedictator
×

Observație

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder: images/stories/ziarulrevolutionarul/bigrafiedictator

ceausescu

 

Tinerii născuți după decembrie 1989 sunt manipulați de foștii securiști să creadă că Ceaușescu a fost un patriot.


Pentru că aceste gunoaie ale societăți de astăzi latră, denigrează un popor asuprit de comunism și hăituit de securitate, vina o purtăm noi. Această vină o purtăm fiindcă nu am terminat REVOLUȚIA și i-am lăsat să trăiască printre noi pe foștii securiști, i-am lăsat să-și bată joc de părinții și bunicii noștri, după ce i-au hăituit, urmărit zi și noapte, cu pensii nesimțite ne râd în nas și în fiecare an apare o nouă manipulare, o nouă minciună. Nu va fi bine pentru acest popor până când cei care ne-au oprimat, SECURIȘTII, nu vor fi în pământ. Și când se va întâmpla acest lucru noi cei rămași în urmă ne vom târâ la coada Europei.

 

Trezește-te popor roman, până nu e prea târziu!

 

Nicolae Ceaușescu s-a născut la 26 ianuarie 1918 la Scornicești și a decedat la 25 decembrie 1989, într-o unitate militară din Târgoviște. Primele patru clase școlare le-a făcut în localitatea natală, iar la 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleacă la București, unde va deveni ucenic de cizmar.
În 1932, când Partidul Comunist se afla în ilegalitate, devine membru activ. Prima arestare are loc în 1933, pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În anul următor este arestat de trei ori pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare.
Pentru acțiuni contra statului în anul 1936 Ceaușescu este arestat și condamnat la doi ani de închisoare. Locul de detenție stabilit de autorități a fost Închisoarea Doftana.

 

La ieșire din închisoare în 1939, după câteva luni a cunoscut-o pe Elena Petrescu, cu care s-a căsătorit în 1945.
O nouă condamnare în 1940 la Închisoarea Doftana, iar după 1943 a fost transferat la închisoarea de la Târgu Jiu. Colegul lui de celulă era Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp a devenit protejatul acestuia.

(N.a. – O știre de ultimă oră publicată în ziarul Adevărul unde se prezintă informația că Gheorghe Gheorghiu Dej a fost homosexual și prima relație sodomistă cu Nicolae Ceaușescu a avut-o când au stat în aceeași celulă. Datorită acestei relații homosexulae Ceaușescu a fost promovat și protejat și a ajuns în fruntea statului communist.)


După 23 august 1944, în timp ce Uniunea Sovietică se implica în favoarea Partidului Comunist, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C., funcție pe care o deține până în 1945.
Între 1945 și 1947 comuniștii au preluat puterea, scoțând din viața politică partidele istorice. Regele Mihai I este obligat să abdice și comuniștii proclamă la 30 decembrie 1947 Republica Populară Română.
La 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, iar la 18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În calitate subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii a avut misiuni directe de represiune împotriva țăranilor care se împotriveau colectivizării.


Gheorghe Gheorghiu Dej a reușit în 1952 să elimine “grupul sovietic” (condus de Ana Pauker) și în același an Nicolae Ceaușescu este numit membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR).
În 1954 Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR și prin calitățile lui de slugarnic și bun executant ajunge să ocupe poziția numărul doi în ierarhia PMR.


În toamna anului 1956, Ceaușescu a acționat la Cluj la reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară.
În ziua de 4 decembrie 1957, Ceaușescu avea gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate). Această zi va rămâne în memoria țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea), care s-au împotrivit colectivizării forțate, fiind atacați cu tancurile.
„9 țărani sunt uciși de gloanțe (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) și alți 48 sunt răniți.”[20]
18 țărani au fost întemnițați pentru „rebeliune” și „uneltire contra ordinii sociale”, petrecând între 15-25 de ani de închisoare la Gherla și Aiud. După datele PMR-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de țărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentințe de închisoare. Arestările țăranilor erau sub directa comandă a lui Ceaușescu.
În martie 1965 Gheorghe Gheorghiu Dej a decedat și la trei zile de la moartea liderului comunist român Nicolae Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român. Odată ajuns la putere Partidul Muncitoresc Român se transformă Partidul Comunist Român, iar Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
Din 1967 Ceaușescu a ocupat, funcția de președinte al Consiliului de Stat. Pe nesimțite, sub influența lui Ceaușescu, Consiliul de Stat s-a transformat dintr-un organ onorific într-unul de conducere efectivă, dublând sau preluând din atribuțiile guvernului condus de primul ministru Maurer.
La 20 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată de către trupele Pactului de la Varșovia. Ceaușescu a refuzat să ia parte la invazia Cehoslovaciei și ia o atitudine de condamnare publică împotriva acestui act. Astfel Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia românilor, dându-le speranța pentru o viață mai bună.
În 1969, la Congresul al X-lea PCR preluarea puterii totale de Ceaușescu a fost posibilă prin promovarea după 1965 a două treimi din membrii Prezidiului Permanent.
După 1971 între primul ministru Ion Gheorghe Maurer și Nicolae Ceaușescu au loc mai multe dispute pri-vind linia economică a țării. Maurer avea să fie îndepărtat în martie 1974 după alegerea lui Ceaușescu în funcția de președinte.
“Pe de altă parte, în aprilie 1972, Ceaușescu anunță că rotirea cadrelor va deveni un principiu de bază al partidului și promisiunea devine realitate: demnitarii statului și activiștii de toate gradele sunt schimbați periodic, în funcție după bunul plac al secretarului general, împiedicând astfel formarea unei baze proprii de putere.”[21]
Anul 1973, un an de cotitură, o aduce în planul doi pe Elena Ceaușescu, care va fi încadrată în Comitetul Executiv.
Ambițiile lui Nicolae Ceaușescu continuă și la “28 martie 1974, Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu este ales în unanimitate și devine astfel primul președinte al României.”[22]
Datoria externă de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari) a fost plătită integral până în primăvara lui 1989.
Unele zvonuri confirmate doar de Securitate se referă la faptul că Ceaușescu urmărea organizarea unui referendum, prin care să se introducă în Constituția României interdicția de a contracta împrumuturi externe. Un alt gând a lui Ceaușescu era acela să facă leul convertibil.

 

Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu

 

După 1970 devine obiectul unui cult al personalității, comparabil cu al lui Stalin. Poeții proletcultiști au jucat un rol important. Următorii care i-au închinat osanale au fost jurnaliștii care au inventat formule de adresare: „Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forțelor armate”. Deseori se adăugau și apelative precum „genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepțională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptății, păcii și socialismului”, „geniul Carpaților”, „marele conducător”.
“Fostul ucenic muncitor nu se mai voia așezat doar în rândul „eroilor clasei muncitoare”, ci el începe să fie văzut la capătul unui șir lung de principi, regi, voievozi, de unde i se putea revendica legitimitatea. Activiștii culturali au mers până într-acolo încât descoperă în apropierea Scorniceștilor, satul natal, rămășițele unui prim homo sapiens european, pompos intitulat Australanthropus Olteniensis.”[23]
Soția sa, Elena avea doar școală elementară și fără studii superioare a ajuns „savant de renume mondial” și „mamă iubitoare” a poporului. Ca o sfidare a bunului simț Elena Ceaușescu a primit mai multe titluri “Doctor Honoris Causa” de la diverse universități renumite din lume. Cultul personalității lui Ceaușescu a împrumutat modelul din China și Coreea de Nord.
Spectacolele grandioase de la 23 August, cu mii de trupuri umane, care formau prin costume distincte cuvinte: “Cel mai iubit fiu al poporului!”, “Iepoca de aur!”, “Ceaușescu PCR”, “Ceaușescu RSR”, “Marele Cârmaci!” etc.
Aparatul de propagandă îl prezenta cu nerușinare lingușitoare ca demn urmaș a lui Burebista, al lui Decebal și al marilor domnitori medievali. Istorici fără caracter și onoare i-au propus să modifice istoria poporului român și dintr-odată în școlile din România Mircea cel Bătrân devine „cel Mare”, iar Ioan Vodă cel Cumplit devine „cel Viteaz”.

 

Fuga lui Pacepa, fost director adjunct al Securității Statului

 

În 1977, Ceaușescu primește o mare lovitură prin fuga lui Ion Mihai Pacepa, director adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) al Securității. Fostul șef securist obține azil politic în Statele Unite. În 1986 apare cartea lui Pacepa „Orizonturi roșii”, în care se dezvăluie detalii despre tiranul din România. Așa ies la iveală colaborările lui Ceaușescu cu organizațiile teroriste arabe, de spionaj contra industriei americane și planurile de dezinformare a opiniei publice occidentale.

 

Revoluția din Decembrie 1989

 

Enoriașii pastorului reformat maghiar László Tőkés, din Timișoara, au început un protest pașnic în după amiaza zilei de 15 decembrie 1989. Acțiunea lor la început a fost față de mutarea pastorului în altă parohie. În 16 decembrie se alătură și alți timișoreni și manifestația capătă un caracter de protest împotriva regimului comunist și în special a lui Nicolae Ceaușescu.
Miliția, Securitatea și Armata intervin, fac arestări și deschid focul asupra demonstranților.
Inexplicabil, în 18 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu pleacă într-o vizită oficială în Iran. Represiunea rămâne în mâinile Elenei Ceaușescu și a colaboratorilor apropiați. Cu toate eforturile revolta ia amploare.
La întoarcerea în țară, la 20 decembrie 1989, Ceaușescu ține o cuvântare televizată prin care încearcă să explice revoluția din Timișoara ca fiind o implicație a serviciilor secrete străine.
În 21 decembrie 1989 se organizează un miting în București, în fața sediului CC al PCR. Mitingul se transformă în protest față de regimul comunist, iar soții Ceaușescu, surprinși, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor.
În aceeași zi are loc o confruntare dintre manifestanți și forțele armate.
“Raportul de forțe înclină în favoarea forțelor de represiune, bine reprezentate numeric și bine înarmate, care până la miezul nopții reușesc să degajeze piața, omorând zeci și arestând sute de protestatari.” [24]
În dimineața zilei de 22 decembrie 1989 populația marilor orașe a ieșit în stradă și cerea „Jos Ceaușescu!” și „Jos Comunismul!”. În aceeași zi se anunță moartea în condiții suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea. Imediat Ceaușescu anunță că preia comanda armatei. Aproape de ora 12 Ceaușescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulțimii adunate în fața sediului Comitetului Central (CC), având pregătită o listă de îmbunătățiri, dar fără succes. Protestatarii din București forțează ușile și pătrund în forță în sediul CC, iar soților Ceaușescu nu le rămâne decât opțiunea de a fugi cu un elicopter care îi aștepta pe acoperișul clădirii Comitetului Central.

 

Procesul și execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu

 

Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte pentru următoarelor infracțiuni:
- Genocid, prevăzut de articolul 357, alineat 1, literele a-c, Cod Penal;
- Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, alineat 1, Cod Penal;
- Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal;
- Subminarea economiei naționale, prevăzut de articolul 165, alineat 2, Cod Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-34 și 41, aliniat 2, Cod Penal.
“Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă (n.a. - a Unității Militare din Târgoviște, unde dictatorii au fost executați). Unul din avocați motivase că din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă. Au fost legați forțat la mâini, lucru față de care au protestat vehement.[25]
După executarea cuplului, pedeapsa cu moartea a fost abolită în România.
Cadavrele celor doi tirani au fost transportate la Cimitirul Ghencea, și înmormântate în secret.
“Sigur, sacrificiile Timișoarei, care au permis recunoașterea acesteia ca primul “oraș liber de dictatura comunistă” la 20 decembrie 1989, puteau fi total compromise dacă cetățenii din Capitală și din alte orașe ale României nu se ridicau, la rândul lor, să-l forțeze pe dictator să cedeze puterea”.[26]
Încă din primele zile, revolta românilor din Timișoara, Lugoj, Arad a fost împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist și viza clar înlocuirea cu un regim democrat. Acest fapt demonstrează că Revoluția din Decembrie 1989 din Timișoara și celelate localități bănățene a fost “anticomunistă în spirit și acțiune”[27].
O mare parte dintre istorici care au cercetat fenomenul Revoluției din Decembrie 1989 din Timișoara și primele orașe care au ieșit în stradă, Lugoj și Arad, consider că între 16 – 20 decembrie a fost o revoltă împotriva regimului, care s-a întins și s-a transformat într-o revoluție, care a adus mari schimbări în viața politică și socială.

{gallery}bigrafiedictator{/gallery}

Note:

20 Apud Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, Editura Polirom, Iași 2011 - Op.cit. Ion Bucur

21 www.wikipedia.org

22 Ibidem

23 Ibidem

24 Ibidem

25 Ibidem

26  Alexndru Oșca (coordonator), Revoluția Română din Banat,  Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 13

27 Ibidem, p. 15

 

Sursa foto: karikaturapolitika.wordpress.com, geopolitikon.wordpress.com, portfolios.ro, hetel.ro

 

Fragment din cartea:
Nicolae Toma, Lugoj, 20 Decembrie 1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubeea, Timișoara 2015

Cop 2 Tomita