Autor: Preot Ionel Rusu, membru U.Z.P.R.
Recunoșteți salutul?
Mă numesc Geta Szabo și astăzi am privilegiul de a vă spune câteva cuvinte despre prietena mea, despre OMUL – MIHAELA – ARA.
Am avut prilejul de a o cunoaște nu doar ca autoare, ci și ca OM.
Scrisul ei este ca o punte între ea și noi.
Cine s-ar fi gândit vreodată că azi ne vom aduna în număr atât de mare?
Cine ar fi crezut că azi, aici, ne-am fi adunat ca să ne amintim de Mihaela la timpul trecut? Trecutul Mihaelei, al meu, al nostru.
Parcă și-a pregătit momentul de atunci, ca s-o simțim lângă noi, ACUM.
Și…ne-a lăsat multe amintiri.
Ce aș putea spune mai întâi?
Am cunoscut-o bine, i-am ascultat sfaturile, poveștile de viață, am privit-o cu plăcere cum mă servea cu dulceață, atunci când îi făceam vizite, cu eleganța unei doamne din alte timpuri.
În fiecare vineri seara ne vedeam pe Skype pentru a vorbi, glumi, a ne relaxa.
Mi-e dor, dar…
Mihaela era un suflet cald, mereu gata să ajute. Știa să asculte, să încurajeze și să-mi transmită indirect că și eu pot.
Era generoasă, deschisă și-mi dădea o stare de bine și senzația că toată lumea din jurul ei este mai bună.
I-am admirat perseverența, ambiția constructivă, sinceritatea, autenticitatea, curajul și pasiunea de care a dat dovadă în toată viața ei.
O caracteriza modestia, sinceritatea și bunul simț, calități rare care-i dădeau o lumină aparte.
Inteligența ei, cultura generală bogată mă surprindea mereu.
Știa să observe detalii pe care poate alții le treceau cu vederea.
Nu vorbea niciodată mai mult decât era nevoie, dar fiecare cuvânt pe care-l rostea avea greutate, avea sens.
Discreția ei era un semn al respectului profund pentru cei din jur.
Avea o bunătate care se simțea în fiecare gest al ei.
Știa să pună în valoare tot ce era mai bun din fiecare om.
Era un om care știa să fie prezent – cu răbdare, cu delicatețe și grijă pentru ceilalți.
Dar, ca orice om, avea și defectele ei și tocmai aceasta o făceau mai reală, mai autentică, mai apropiată. Uneori era încăpățânată și-și spunea părerea chiar dacă nu era cea mai comodă și nu renunța când avea dreptate.
Dar, aceste trăsături pe care poate le numim defecte, pentru mine sunt calități, erau de fapt partea aceea de autenticitate care o făceau unică.
Împreună, calitățile și micile imperfecțiuni au alcătuit un om pe care l-am iubit, o prietenă de nădejde.
A fost o prietenă adevărată, un om cald, luminos care a știut să aducă zâmbete și voie bună.
Fiecare clipă petrecută cu ea rămâne o amintire prețioasă, iar cuvintele ei, glumele ei, râsul ei și felul în care mă privea și privea viața mă fascinau. Avea o frumusețe interioară rară.
Sunt recunoscătoare că viața mi-a oferit șansa s-o cunosc, să-mi fie prietenă.
Cred că a lăsat în fiecare dintre noi prietenia, generozitatea, empatia, sinceritatea, discreția și puterea exemplului ei.
Ne rămâne amintirea unui om frumos, senin care ne-a învățat indirect să fim mai atenți, mai discreți, mai înțelepți, mai empatici, mai diplomați, mai buni.
Acolo sus, sigur se delectează cu îngerii din jurul ei cu glumele ei, dar și cu tot ceea ce a învățat aici cu NOI.
Pentru că azi este despre prietena mea Mihaela Ara Picoș, am scris câteva versuri:
Salve, om bun!
Eu știu că ești aici
Și te-ai gândit ca să ne-aduni,
Pentru a ne aminti
De tine OM BUN.
De cercetarea ta prin viață
Pentru a ne da povață.
Lucrarea ta OM BUN,
E pentru tine
Și cei prezenți o știu prea bine.
Căci munca ta rămâne
Și, noi, avem o datorie,
Să încercăm a face bine,
Să ascultăm de cele scrise
Căci, lucrarea ta, om bun,
E pentru noi, doar pentru noi,
Dar și pentru TINE.
Azi, mă înclin OM BUN,
E rar să poți cunoaște
Un om atât de bun.
Să-ți poată da în dar
Nu doar cuvinte, ci și fapte.
Și, să-ți poată oferi în dar
Un pic de timp când arde.
Eu știu că tu auzi ce zic,
Noi cei prezenți sau nu,
Ne vom opri un pic
Pentru a ne gândi la tine
Căci, Azi e despre tine!
Salve, OM BUN!
Mărturii: Geta Szabo
Evenimentul a fost unul impresionant, emoționant, organizat cu mult suflet, dăruire și profesionalism. A fost impresionant că este mare lucru să se pună în valoare munca unui om și să nu rămână în sertare, a fost emoționant pentru că foarte mulți oameni și-au rupt din timpul lor și l-au oferit acestui eveniment, punând în lumină omul Mihaela Ara, profesorul Picoș Mihaela Ara, cărturarul Mihaela Ara Picoș.
Consider că această carte ar trebui să fie în orice bibliotecă și să aplicăm cele scrise pentru ca tradițiile și obiceiurile să nu se estompeze.
Deși cunoașteam capitolele încă înainte de a fi trecute în teza de doctorat a Mihaelei Ara Picoș, trebuie să recunosc că în momentele grele nu le-am aplicat întrebând vârstnicii și părintele (moartea tatălui meu). În urmă cu cinci luni, în timp ce savuram o ciocolată caldă cu mama Mihaelei Ara, m-a întrebat dacă mai am capitolele tezei de doctorat în calculator. Am constatat că nu mai aveam absolut nimic, nici pe calculator, nici pe email, deși le-am primit la vremea respectivă (303 pagini, format A4). Am tehnoredactat lucrarea pentru a fi transformată în carte și am reușit s-o finalizez în iunie.
Am intrat în posesia unicului exemplar în format fizic, datorită generozității îndrumătorului prof. dr. Sabina Ispas. Lucrarea a fost obținută de la doamna profesor Ispas de către o fostă elevă, Nicoleta…
Mama Mihaelei a dorit să multiplice teza de doctorat pentru a fi oferită participanților la pomenirea de șapte ani. Bucuria imensă și unică a fost atunci când, după ce s-a multiplicat teza, mama Mihaelei s-a întâlnit cu părintele Rusu și în urma conversațiilor, teza să fie transformată în carte și să fie lansată într-un timp foarte scurt, astfel încât să se încadreze până la pomenirea de șapte ani.
A fost impresionant evenimentul și toate acele luni (din aprilie și până în prezent), deoarece consider că este mare lucru ca în zilele noastre să se poată aduce la lumina munca unui om, în memoria Mihaelei Ara.
A fost impresionant că mama fetei a reușit să treacă un pic peste durere și să se mobilizeze pentru reușita acestui eveniemnt comemorativ și de lansare de carte.
A fost impresionant că parintele Rusu și-a rupt din timpul lui pentru a face ca acest eveniment să fie posibil. Mă înclin în fața lui Dumnezeu că i-a transmis dânsului să ajute la realizarea acestui eveniment.
Țin să menționez că gestul făcut de dânsul este unic de când mă știu.
Cred că acest eveniment este unic în Galați și printre puținele din țară.
Este unul dintre puținii oameni pe care i-am cunoscut, încercând să pună în lumină tot ce e mai bun din fiecare om, nescoțând în relief părțile negative.
Am cunoscut-o, mama ei mi-a fost profesoară.
Cum am cunoscut-o?
De la ora de fizică și datorită dumneaei am devenit profesoară de fizică. Am păstrat legătura cu mama Mihaelei, și într-una din întâlnirile periodice acasă la dumneaei, am întâlnit-o pe Mihaela, am făcut schimb de numere de telefon și apoi s-a construit o prietenie frumoasă și adevărată.
Pe lângă faptul că ne vedeam față în față (nu foarte des), ne vedeam în fiecare vineri pe Skype și conversam într-un mod plăcut.
Mi-aduc aminte cu drag de un moment în care Mihaela era îmbrăcată cu un pulover roșu și o bentiță roșie. Deși nu era iarnă, copila mea, Maria, a perceput-o ca fiind Crăciuniță și mereu vroia s-o vadă.
Aș îndrăzni să vin cu o propunere către cei care au cunoscut-o și, sigur, nu au fost puțini. Consider că ar trebui să se scrie o carte despre omul Picoș Mihaela Ara care să cuprindă biografia ei și mărturii ale cunoscuților ei. O să constatăm cu toții că omul Picoș Mihaela Ara este un om care ne-a fost dăruit pe pământ pentru a ne dărui din felul ei de a fi, din generozitatea ei, din curajul pertinent, din cercetarea ei.
