Dialog despre cultură, educație și destin la 55 de ani de activitate
Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați, Membru UZPR
Există oameni a căror viață se confundă, aproape firesc, cu rostul unei misiuni. Pentru doamna profesor universitar Maria Barbă, această misiune a fost educația și slujirea valorilor culturii române.
De-a lungul unei cariere îndelungate la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova, a devenit nu doar un profesor respectat, ci și un formator de conștiințe. Prin activitatea dedicată perfecționării cadrelor didactice din sudul Basarabiei, a contribuit la formarea unor generații de profesori care duc mai departe, în școli, responsabilitatea și frumusețea limbii române și a profesiei de educator școlar și învățător.
Pentru doamna Maria Barbă, cultura nu este doar un domeniu de studiu, ci un spațiu al identității naționale și al memoriei colective. Din această credință s-au născut inițiativele culturale pe care le-a promovat cu pasiune: activitatea Cercului „Onisifor Ghibu” din cadrul Asociației ASTRA Romania, proiectele dedicate tradițiilor, limbii române și acele întâlniri în care cultura devine punte de legătură între oameni și comunități.
Dincolo de lectorul universitar, se află însă omul Maria Barbâ. Cei care au cunoscut-o știu însă că forța sa nu stă doar în competența profesională, ci și într-o rară noblețe sufletească un om sensibil, profund atașat de oameni și de valorile lor. Eu așa am cunoscut-o, la activitățile Asociației Danubiana Galați, în calitate de invitat.
Viața i-a adus și suferințe greu de cuprins în cuvinte, pierderea celor doi fii, fiind una dintre cele mai dureroase încercări. Cu toate acestea, a găsit puterea de a merge mai departe, cu demnitate și echilibru, sprijinită de familie și de credința în Dumnezeu și în rostul muncii sale.
La vârsta de 76 de ani, continuă să lucreze și să inspire, demonstrând că adevărata vocație nu cunoaște oboseala timpului. Oameni precum Maria Barbă nu se retrag niciodată cu adevărat: ei rămân prin ceea ce au construit, prin oamenii pe care i-a format și prin valorile pe care le-a apărat.
În felul acesta, devine mai mult decât un profesor. Devine un reper, o prezență discretă, dar luminoasă, în istoria educației și a culturii românești din sudul Basarabiei.
Astăzi, la o vârstă la care mulți ar alege odihna, dânsa continuă să lucreze și să inspire, dovedind că adevărata vocație nu cunoaște granițele timpului. Prin proiectele pe care le-a susținut, Maria Barbă lasă în urma sa mai mult decât o carieră: lasă o moștenire de spirit.
Într-o lume în care reperele se schimbă adesea prea repede, existența unor oameni ca Maria Barbă devine o garanție că, educația cultura și demnitatea pot rămâne temeliile unei comunități.
Vă invit să o cunoașteți pe MARIA BARBÂ – cadru didactic la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, din Cahul, Republica Moldova
S-a născut la 8 noiembrie 1948, în satul Baimaclia, Raionul Cantemir, într-o familie numeroasă, ea fiind al șaptelea copil.
De peste cinci decenii, doamna Maria Barbâ, lector universitar la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, își dedică activitatea formării generațiilor de profesori și promovării culturii române. Prin munca sa didactică, prin implicarea în proiecte culturale și prin coordonarea Centrului de Formare Continuă, a devenit una dintre personalitățile care contribuie la consolidarea educației și identității culturale în sudul Basarabiei. În dialogul de față, distinsa cadru didactic vorbește despre parcursul său profesional, despre rolul limbii române în păstrarea identității culturale și despre responsabilitatea generațiilor tinere de a duce mai departe misiunea educației
A.C.- Doamnă lector universitar Maria Barbă, pentru început, vă rog să ne vorbiți despre anii copilăriei. Ce valori ați primit în familie și cum v-au influențat acestea drumul în viață?
M.B. – M-am născut în satul Baimaclia, din raionul Cantemir, într-o familie numeroasă, fiind al șaptelea copil. Destinul meu a fost marcat încă din copilărie de o pierdere dureroasă – tatăl meu a murit când aveam doar trei ani. A rămas însă în urma lui imaginea unui om harnic și priceput, un bun meseriaș, care a lăsat în sat lucruri de folos comunității: o moară de făină, o presă de ulei, o stație electrică și o baie comunală.
Mama a fost cea care ne-a crescut și ne-a format, învățându-ne pe toți, prin propriul exemplu, ce înseamnă munca, cinstea și demnitatea. Ne-a învățat să fim harnici, buni la suflet și să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie. Fiecare dintre noi a contribuit, după puteri, la traiul de zi cu zi. În vacanțe, eu o ajutam pe mama la grădinița din colhoz, unde lucra ca bucătăreasă. Acolo am descoperit pentru prima dată apropierea de copii, o experiență care a avut un rol hotărâtor în alegerea drumului meu profesional, trezindu-mi dorința de a deveni educator.
În același timp, am avut o înclinație firească spre frumos. Îmi plăcea să-mi cos singură hainele, să mă ocup de aspectul meu și al colegelor mele, să le tund și să le aranjez. Era o formă de sensibilitate și de atenție față de detalii, care avea să se regăsească mai târziu și în modul în care am înțeles să lucrez cu oamenii.
În familia noastră a domnit întotdeauna respectul pentru muncă și pentru învățătură. Toți frații mei au urmat studii și au îmbrățișat profesii precum cea de învățător, profesor, inginer și contabil. Eu, fiind cel mai mic copil, am dus mai departe această tradiție, dedicându-mi viața educației până în prezent. Astăzi, după o viață întreagă de muncă, continui să activez în cadrul Universității din Cahul, cu aceeași credință în valoarea educației și în rostul ei în formarea tinerii generații.
A.C.- Cum a început parcursul dumneavoastră educațional. Unde și ce școli ați studiat?
M.B. – Parcursul meu educațional a început în familie, unde am învățat primele lecții despre muncă și responsabilitate. Am mers la școală de la vârsta de șase ani și, deși la început învățătoarea mea era sceptică din cauza vârstei fragede, m-am integrat rapid și am ținut pasul cu cerințele.
Am urmat 11 clase în satul natal, Baimaclia, unde am obținut certificatul de “educator școlar” și am început să lucrez la grădinița din localitate. Inițial mi-am dorit să urmez medicina, însă nu am reușit la examenul de admitere, iar acest moment m-a orientat definitiv spre pedagogie.
Am continuat studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde mi-am consolidat pregătirea profesională. Ulterior, am avut o activitate diversă, lucrând în vacanță, timp de 32 de ani ca educator superior la Tabăra Sportivă „Tinerețea” din Prîmorsk, Ucraina. M-am implicat în activități culturale, coordonând o echipă de teatru de păpuși în cadrul Centrului de creație „Miorița”. Toate aceste experiențe au contribuit la formarea mea ca pedagog și la înțelegerea profundă a universului copilăriei.
A.C. – Ce etape profesionale ați parcurs? De unde ați început și cum ați ajuns să vă dedicați activitatea formării și perfecționării cadrelor didactice din sudul Basarabiei?
M.B. – Parcursul meu profesional este legat, în cea mai mare parte, de instituțiile de învățământ din Cahul și de comunitatea educațională din sudul Republicii Moldova.
După absolvirea Universității Pedagogice de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în anul 1970, mi-am început activitatea didactică la Colegiul Industrial Pedagogic din Cahul, unde am lucrat până în anul 1999. A fost o perioadă extrem de importantă pentru formarea mea profesională, deoarece aici am avut ocazia să lucrez direct cu elevi care se pregăteau pentru profesia de educator și învățător. În acei ani am obținut gradul didactic superior și am încercat să transmit nu doar cunoștințe, ci și dragostea pentru profesia de dascăl.
Începând cu anul 1999, am continuat activitatea în mediul universitar, ca lector superior la Catedra de Pedagogie și Psihologie a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Aici am lucrat cu studenți și am contribuit la pregătirea viitorilor specialiști în domeniul educației.
Între anii 2011 și 2014 am avut responsabilitatea coordonării practicii pedagogice în cadrul Universității, activitate care mi-a oferit posibilitatea de a sprijini studenții în primii lor pași reali în școală, în contact direct cu profesia pentru care se pregăteau.
Din anul 2014 și până în prezent ocup funcția de șef al Centrului de Formare Continuă din cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova. În această poziție, activitatea mea este orientată spre perfecționarea cadrelor didactice și sprijinirea dezvoltării profesionale a profesorilor din regiune.
Privind în urmă, pot spune că fiecare etapă a carierei mele a fost o continuare firească a celei anterioare. Am pornit ca profesor într-o instituție pedagogică și am ajuns să lucrez cu profesori și viitori profesori în mediul universitar și în formarea continuă. În fond, toate aceste etape au avut același scop: slujirea educației și formarea oamenilor.
A.C. – De peste două decenii sunteți implicată în pregătirea și formarea profesorilor din sudul Basarabiei. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această misiune și ce satisfacții v-a adus?
M.B. – Pentru mine, formarea și perfecționarea cadrelor didactice din sudul Basarabiei nu a reprezentat niciodată doar o responsabilitate profesională, ci mai degrabă, o misiune de conștiință și de vocație. Profesorul este în fond, cel care modelează viitorul unei comunități, iar calitatea educației depinde, în mod direct, de pregătirea și de disponibilitatea permanentă a cadrelor didactice de a învăța, de a se perfecționa și de a se adapta la noile realități ale societății.
În acești ani, activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Formare Continuă al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul mi-a oferit privilegiul de a lucra cu numeroși profesori din regiune, oameni dedicați școlii și comunității lor. Am încercat împreună cu colegii mei, să creăm un spațiu de dialog profesional, de schimb de experiență și de reflecție pedagogică, în care cadrele didactice să își poată consolida competențele, dar și încrederea în valoarea și noblețea profesiei de dascăl.
Pentru mine, această activitate a însemnat și o formă de continuitate a propriei experiențe didactice, o posibilitate de a transmite mai departe ceea ce am învățat de-a lungul anilor și de a contribui, la dezvoltarea unui învățământ de calitate în această parte a țării.
Cele mai mari satisfacții nu se măsoară neapărat în rezultate imediate, ci în oamenii pe care îi întâlnești și în evoluția lor profesională. De-a lungul timpului, am avut bucuria de a vedea profesori care, după participarea la programele de formare, au devenit mai încrezători, mai deschiși către inovație și mai implicați în viața școlii. De asemenea, întâlnirile cu foști studenți sau cursanți care își desfășoară activitatea cu devotament în școlile din regiune reprezintă pentru mine, una dintre cele mai autentice confirmări ale sensului acestei munci.
În fond, cred că adevărata satisfacție a unui profesor constă în faptul că munca sa se continuă prin alții. Atunci când vezi că ideile, valorile și experiența pe care le-ai împărtășit își găsesc ecou în activitatea altor profesori și mai departe în educația copiilor, înțelegi că această profesie rămâne una dintre cele mai durabile forme de construcție spirituală a societății.
A.C. – În activitatea dumneavoastră ați promovat constant limba română, valorile culturale românești și tradițiile. Cum vedeți rolul acestora în păstrarea identității culturale în Republica Moldova?
M.B. – Rolul limbii române, al valorilor culturale și al tradițiilor în păstrarea identității culturale în Republica Moldova, este în opinia mea, unul fundamental. Limba nu este doar un instrument de comunicare, ci reprezintă expresia cea mai profundă a identității unui popor, spațiul în care se păstrează memoria, valorile și sensibilitatea unei comunități.
În contextul istoric și cultural al Republicii Moldova, limba română a avut adesea și rolul unei ancore spirituale, care a menținut vie conștiința apartenenței la un patrimoniu cultural comun. Prin limbă se transmit tradițiile, literatura, istoria și modul nostru de a înțelege lumea. De aceea, promovarea limbii române în școală și în spațiul public înseamnă în esență, consolidarea identității culturale și a continuității spirituale a comunității noastre.
În activitatea mea didactică și culturală am considerat întotdeauna că, profesorul are datoria nu doar de a preda corect limba, ci și de a cultiva respectul pentru valorile culturale care o însoțesc. Literatura, tradițiile, obiceiurile și patrimoniul cultural formează împreună un univers de sens care îi ajută pe tineri să își înțeleagă rădăcinile și să își definească identitatea.
În acest sens, inițiativele culturale desfășurate în cadrul Universității, precum activitatea Cercului „Onisifor Ghibu” sau organizarea unor evenimente dedicate tradițiilor și culturii române, au avut tocmai scopul de a crea un spațiu în care studenții și profesorii să poată redescoperi și valorifica aceste repere identitare.
Cred cu tărie că identitatea culturală nu rămâne la fel mereu – ea este o realitate care se construiește permanent prin educație, cultură și dialog între generații. Limba română, împreună cu valorile și tradițiile pe care le poartă, rămâne unul dintre cele mai solide fundamente ale acestei identități în Republica Moldova.
La această întrebare vă spun că o colaborare fructuoasă am avut-o și încă o mai am cu Asociația “Astra” Sibiu, condus de prof.univ. Dumitru Acu, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” din Iași, condus de doamna prof.univ. Areta Moșu, precum și alte filiale din țară, AGIRo Romania, condusă de domnul prof. Viorel Dolha, precum și AGIRoMd ,dar și cu Asociația Danubiana Galați, condusă de ec. Antoaneta Crudu dar și cu alte asociații din țară.
A.C. – În ce măsură considerați că limba română și educația poate consolida această punte spirituală dintre cele două spații românești?
M.B. – Legătura culturală și lingvistică dintre România și Republica Moldova este, în esența ei, una firească și profundă, întemeiată pe unitatea limbii, a culturii și a tradițiilor care ne definesc identitatea comună. Dincolo de granițele politice sau de contextul istoric prin care au trecut aceste două spații, limba română a rămas întotdeauna liantul spiritual care a menținut vie conștiința apartenenței la același patrimoniu cultural.
În acest sens, cultura și limba română reprezintă nu doar elemente de comunicare sau de expresie artistică, ci fundamente ale unei identități comune, construite de-a lungul timpului prin literatură, tradiții, valori și modele spirituale împărtășite. Pentru noi, cei din Republica Moldova, această legătură are și o dimensiune afectivă profundă, deoarece prin limbă și cultură ne regăsim rădăcinile și continuitatea istorică.
Educația joacă un rol esențial în consolidarea acestei punți spirituale. Școala este spațiul în care tinerii descoperă literatura, istoria și valorile culturale care îi ajută să își înțeleagă identitatea. Prin programele de studiu, prin activitățile culturale și prin colaborările academice dintre instituțiile de învățământ din România și Republica Moldova, această legătură devine una vie, activă, transmisă din generație în generație.
Experiența mea profesională mi-a oferit ocazia să particip la numeroase proiecte și colaborări cu instituții de învățământ și organizații culturale din România. Astfel de inițiative demonstrează că educația poate deveni un spațiu al dialogului și al apropierii, în care studenții și profesorii din cele două țări descoperă nu doar similitudinile culturale, ci și responsabilitatea comună de a păstra și de a valorifica patrimoniul cultural românesc.
A.C. – În ce proiecte sunteți implicată în afara orelor de curs, ca inițiative dedicate promovării tradițiilor românești
M.B. – În afara activității didactice propriu-zise, am considerat întotdeauna că implicarea în viața culturală a comunității reprezintă o continuare firească a misiunii profesorului. Educația nu se limitează la sala de curs, ci se extinde în spațiul cultural și social, acolo unde valorile identitare pot fi trăite și transmise în mod autentic.
Una dintre inițiativele de suflet în care sunt implicată este activitatea Cercului „Onisifor Ghibu” din cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, pe care îl coordonez. Acest cerc a fost creat din dorința de a oferi studenților și profesorilor un spațiu de dialog și reflecție asupra culturii române, asupra istoriei și valorilor care ne definesc identitatea. În cadrul acestuia organizăm întâlniri culturale, conferințe, mese rotunde, lansări de carte și activități dedicate unor personalități marcante ale culturii române.
De asemenea, sunt implicată în activități culturale desfășurate în colaborare cu Asociația ASTRA România, care are o tradiție îndelungată în promovarea culturii și spiritualității românești. Prin aceste proiecte încercăm să aducem mai aproape de studenți și de comunitate valorile tradiționale, literatura, istoria și patrimoniul cultural românesc.
Un alt domeniu important al activității mele îl constituie proiectele educaționale și culturale realizate în colaborare cu instituții și organizații din România. Aceste parteneriate includ conferințe, schimburi academice, donații de carte și organizarea unor evenimente dedicate limbii și culturii române. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea relațiilor culturale și academice dintre cele două spații românești.
În același timp, prin activitatea Centrului de Formare Continuă din cadrul universității, încercăm să integrăm dimensiunea culturală în programele de formare pentru cadrele didactice, deoarece consider că profesorul nu este doar un transmițător de cunoștințe, ci și un formator de valori și identitate culturală.
Toate aceste activități reprezintă, pentru mine, o modalitate de a contribui la păstrarea și promovarea tradițiilor și culturii române, dar și de a crea un spațiu în care tinerii să își descopere rădăcinile și să își înțeleagă mai bine locul în comunitatea culturală din care fac parte.
A.C. – Ce rol a avut familia în parcursul dumneavoastră și cât de important a fost sprijinul celor apropiați în echilibrul vieții personale?
M.B. – Viața profesională a unui profesor este, fără îndoială, strâns legată de echilibrul și de stabilitatea vieții personale. În cazul meu, familia a reprezentat întotdeauna sprijinul moral și afectiv fără de care parcursul profesional ar fi fost mult mai dificil. Valorile pe care le-am învățat în familie – respectul pentru muncă, pentru oameni și pentru educație – au constituit temelia pe care s-a construit întreaga mea activitate.
Am crescut într-o familie numeroasă, în satul Baimaclia din raionul Cantemir, unde părinții mei, oameni gospodari și cu un profund respect pentru școală, ne-au învățat încă de mici importanța muncii cinstite, a solidarității și a responsabilității. Aceste valori m-au însoțit de-a lungul vieții și au influențat în mod decisiv alegerea drumului meu profesional.
În anii de activitate didactică și universitară, sprijinul familiei a fost esențial. Profesoratul presupune multă dăruire, timp și implicare, iar în momentele dificile am avut mereu alături oameni care m-au încurajat și mi-au oferit echilibrul de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.
Viața mi-a adus însă și încercări dureroase, pierderea celor doi fii fiind fără îndoială, cea mai grea experiență pe care o poate trăi un părinte. În astfel de momente, sprijinul familiei și credința în rostul muncii mele au fost cele care mi-au oferit puterea de a merge mai departe. Am încercat să transform această suferință într-o formă de responsabilitate și de dăruire și mai profundă față de oameni și față de profesia pe care am ales-o.
Cred că, în cele din urmă, familia rămâne spațiul în care ne regăsim echilibrul interior și sensul eforturilor noastre. Fără sprijinul celor apropiați, realizările profesionale ar fi incomplete. De aceea, privesc familia ca pe izvorul de putere morală care m-a ajutat să continui să lucrez, să educ și să cred în rostul acestei misiuni.
În realizarea tuturor lucrurilor despre care am vorbit, un rol deosebit de important în ultimii ani îl are soțul meu- Alexei Bălan, care a rămas pentru mine sprijinul cel mai puternic și mai statornic, mai ales după dureroasa pierdere a celor doi fii, petrecută în urmă cu trei, respectiv patru ani. În astfel de momente, familia devine izvorul de putere interioară care te ajută să mergi mai departe și să continui să crezi în rostul muncii și al vieții.
A.C. – După o viață dedicată educației și culturii, ce considerați că ați reușit să construiți sau să lăsați în urmă prin munca dumneavoastră?
M.B. – După o viață dedicată educației, cred că cea mai importantă realizare a unui profesor nu se măsoară în titluri sau în funcții, ci în oamenii pe care i-a format și în valorile pe care a reușit să le transmită mai departe. Privind în urmă, pot spune că am încercat, prin întreaga mea activitate, să contribui la formarea unor generații de profesori care să își înțeleagă profesia nu doar ca pe o ocupație, ci ca pe o adevărată misiune în slujba educației și a comunității. NU duc lipsa de medalii, diplome , dar sunt prea multe să le pot scrie aici. Acestea rămân pentru sufletul meu, un izvor de amintiri frumoase si aprecieri de la oameni care au crezut în mine.
Anii petrecuți în învățământ, mai întâi la Colegiul Industrial Pedagogic din Cahul și apoi la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, mi-au oferit ocazia de a lucra cu numeroși tineri care au ales drumul pedagogiei. Faptul că mulți dintre ei activează astăzi în școli, formând la rândul lor noi generații de elevi, reprezintă pentru mine una dintre cele mai mari satisfacții.
În același timp, prin activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Formare Continuă și prin proiectele culturale la care am participat, am încercat să contribui la consolidarea unui spațiu educațional și cultural în care limba română, tradițiile și valorile identitare să fie respectate și promovate. Inițiativele culturale, întâlnirile academice și colaborările cu instituții din România au avut tocmai scopul de a întări această legătură spirituală dintre oameni și dintre comunități.
Dacă ar fi să vorbesc despre ceea ce rămâne în urma acestei activități, aș spune că este vorba, în primul rând, despre o moștenire de spirit. Profesorul lasă în urma sa idei, modele de gândire și, mai ales, încrederea că educația poate transforma destine și poate construi o societate mai echilibrată și mai responsabilă.
Cred că adevărata continuitate a muncii unui profesor se regăsește în elevii și studenții săi, în modul în care aceștia duc mai departe valorile pe care le-au învățat. Dacă am reușit să sădesc în sufletul celor cu care am lucrat respectul pentru educație, pentru cultură și pentru limba română, atunci consider că misiunea mea nu a fost în zadar.
A.C. – Dacă ar fi să transmiteți un gând generațiilor tinere de profesori și studenți, celor care vor duce mai departe misiunea educației, care ar fi mesajul dumneavoastră?
M.B. – Mesajul pe care l-aș transmite generațiilor tinere de profesori și studenți este acela de a privi profesia de dascăl nu doar ca pe o carieră, ci ca pe o vocație și o responsabilitate față de viitorul societății. Educația este unul dintre cele mai puternice instrumente prin care o comunitate își poate construi destinul, iar profesorul este cel care modelează, adesea în mod discret, caracterele și conștiințele celor pe care îi formează.
I-aș îndemna pe tineri să rămână mereu deschiși către cunoaștere, să nu înceteze niciodată să învețe și să își perfecționeze pregătirea profesională. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, profesorul trebuie să fie nu doar un bun specialist, ci și un model de echilibru, integritate și responsabilitate.
În același timp, cred că este esențial ca tinerii profesori să păstreze vie legătura cu valorile culturale și spirituale care ne definesc identitatea. Limba, cultura și tradițiile sunt repere care dau sens educației și contribuie la formarea unei conștiințe civice și culturale solide.
Le-aș spune de asemenea, să nu uite că fiecare elev sau student are propriul său drum și propriul său ritm de dezvoltare. Profesorul nu trebuie doar să transmită cunoștințe, ci să fie și un îndrumător, un sprijin și, uneori, o sursă de încredere pentru cei aflați la început de drum.
Dacă generațiile tinere vor reuși să păstreze respectul pentru educație, pentru cultură și pentru demnitatea profesiei de dascăl, sunt convinsă că școala va rămâne, și în viitor, unul dintre pilonii esențiali ai societății. Iar aceasta este, poate, cea mai frumoasă misiune pe care o poate avea un profesor.
NOTĂ:
Interviul cu doamna Maria Barbâ ne oferă imaginea unui destin dedicat educației, culturii și formării oamenilor. Prin activitatea sa didactică, prin implicarea în proiecte culturale și prin devotamentul față de valorile limbii române, domnia sa a contribuit la consolidarea unui spațiu educațional și spiritual în care generații de profesori și studenți au găsit modele de profesionalism și demnitate.
Dincolo de cariera universitară, rămâne imaginea unui om pentru care educația a fost mai mult decât o profesie – a fost o vocație și o formă de responsabilitate față de comunitate. Prin tot ceea ce a construit de-a lungul anilor, Maria Barbâ lasă în urmă nu doar o activitate profesională remarcabilă, ci și o moștenire de spirit, care va continua să trăiască prin oamenii pe care i-a format și prin valorile pe care le-a promovat.
Într-o lume în continuă schimbare, astfel de destine rămân repere care ne amintesc că educația, cultura și demnitatea sunt temeliile durabile ale unei societăți.
- imagini din cadrul Proiectului “Anul Carții-2019”, Galați, Biblioteca Județeană V.A.Urechia-Galați
Maria Barbâ, cu prieteni, colegi, cunoștințe din toate domeniile de activitate…
Maria Barbâ împreună cu avocat Biatrice -Olimpia Martiș – U.N.B.R.-Baroul Galați, realizator tv, la Etv Galați-Brăila
Maria Barbâ la Galați-2019, împreună cu conducerea Bibliotecii Județene, inspectorul de Limba romană, profesori de la Colegiul Național Costache Negri, prof. universitar, Universitatea “Dunărea de Jos’ Galați.
Familia– Doamna împreună cu soțul
Prof.Maria Barbâ la un proiect în Galați, împreuna cu doamna prof. Areta Moșu– vicepreședintele național “Astra” Sibiu, președintele Despărțământului „Mihail Kogălniceanu”, Iași – 2019.
Maria Barbâ împreuna cu membrii Astra din Năsaud- aici, la Ilva Mare.
Maria Barbâ cu președintele AGIRo România – prof. Viorel Dolha și președintele Asocației Daanubiana Galați- ec. Antoaneta Crudu și parlamentar- Dumitru Coarnă
