Sari la continut
9 noiembrie 2026
Despre noi Contact
Ultima ora
Stiri necenzurate

Europa unită prin cultură la Direcția județeană de cultură Caraș-Severin

Autor: Maria Radu Novac

Vineri, 8 Mai, începând cu ora 13, la Direcția județeană de cultură Caras- Severin a fost sărbătorită Ziua de 9 Mai, Ziua Europei.

Evenimentul a fost organizat împreună cu profesoara Maria Radu Novac, om de cultură, colaboratoare permanentă a instituției de cultură.

Direcția județeană de cultură are parteneriat cu Școala populară de artă, instituție care a onorat evenimentul. Copiii au pus în desenele lor felul în care văd ei Uniunea Europeană.

Maria Radu împreună cu directoarea executivă a Directia Judeteana Cultura Caras-Severin, doamna Monica Neculcea.

Profesoara de desen, Alexandra Ștefan ne-a spus: ,,Copiii au exprimat prin lucrările lor viziunea despre libertate, demnitate și diversitate”.

Tot de la Școala populară de artă a venit cu elevii profesoara Lucia Ghilea. Eleve talentate au interpretat piese la pian și vioară. Arta trebuie sa sprijine creația într-o lume tot mai tehnologizată, consideră doamna profesoară.

Despre legislația Uniunii Europene a vorbit în fața celor prezenți în salonul expozițional al Direcției, domnul Marius-Viorel Nedela, avocat la Baroul Bucuresti.

Artiștii plastici și-au prezentat picturile, au vorbit despre bucuria creației și despre începuturile lor. Schimbul de impresii ale profesorului de desen Leontin Prodan, managerul Colegiului Național „Diaconovici-Tietz”, cu elevii care fac desen din plăcere la Școala Populară de Artă i-a impresionat.

În expoziție au prezentat lucrări artistul plastic Tiberiu Pittner, venit de la Timișoara pentru eveniment, doamna Anca Tănasă, sosită de la Oravița, învățătoarele Viorica Verdet și Carmen Cîrpaci de la Colegiul-Național „Diaconovici-Tietz”.

Emoțiile doamnelor și felul cum au conceput prezentarea lucrărilor au impresionat publicul din sală.

Laura Iancu, fost magistrat a venit în expoziție cu portretul Paulei, fiica ei, singurul portret al expoziției. Din Israel s- a întors acasă, la Reșița, artistul plastic Gabriel Weisz, care face și voluntariat cu iubitorii de pictură.

Cunoscătorii au fost impresionați de măiestria și talentul artistelor plastice Adina- Nicoleta Milenovici și Camelia Tasici Iațco.

Poezia a completat frumusețea întâlnirii: profesoara Ariana Jianu a citit poeziile publicate în 1923 în ziarul „Progresul”, poezii extrem de actuale în zilele noastre, Nicoleta Bălan a citit în croată și română, Gerhard Chwoika, în română și germană.

În județul nostru trăiesc etnici sârbi, etnie din care face parte și directoarea instituției. Nici limba franceză nu a fost uitată; profesoara Maria Radu a recitat „Albatrosul” lui Beaudelaire.

,,Piglaisul” lui Octavian Doclin a încheiat secțiunea poezie.

Vizitatorii a fost impresionați de colecția de lucruri de mână ale Gabrielei BADESCU, cu origini la Ciclova-Montană. Și colecția de cuțite artizanale ale domnului Ionel Gherlea a impresionat vizitatorii.

Cu atâta măiestrie, Ionela Rijnita a creat din materiale combinate clădiri emblematice din spațiul european.

Prieteni ai instituției au ridicat frumusețea Zilei cu poeziile lor. A vorbit și a recitat Adina Cirjan, Dorina Enuică Tima Diia venită de la Greoni și prietenul nostru, profesorul Marin Vânătoru, autor al șapte volume de poezie.

Un tort delicios dedicat Zilei de 9 Mai a pregătit sponsora evenimentului, doamna Anca Gaiță, administratoarea Cofetariei Mihandra.

Nicoleta Bălan a purtat un frumos costum croat, Gabriela BADESCU și Anca Gaiță au prezentat costume populare din zone ale Banatului. A participat și ucraineanca Camelia Tasici Iațco.

Toți participanții au primit diplome de participare, au făcut poze și s-au bucurat de oportunitatea de a fi împreună. Banatul Montan este de secole locul unde au conviețuit în armonie toate etniile Europei.