Sari la continut
9 noiembrie 2026
Despre noi Contact
Ultima ora
Stiri necenzurate

CRONICĂ- “DRUM CU SENS UNIC”, IMPRESII DE SPECTATOR

Autor- Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați

La invitația unei persoane dragi mie, Daniela Bobu, am participat la un spectacol de teatru, pe scena “Teatrului de Buzunar” din Galați, unde „Trupa din Joben” a urcat în autobuzul vieții și ne-a condus pe un  „Drum cu sens unic”, un drum real al vieții noastre, ceea ce ne conștientizează  că viața merge numai într-un sens, fără cale de întoarcere. Într-o sală mică ca un buzunar, au asistat la capacitatea maximă, oameni care și-au descoperit viața, de la început și continuarea ei până la final.

Atâtea emoții ne-au invadat și ne-au înfășurat sufletul, încât prin lacrimi și suspine, ne-am regăsit în locul personajelor care cu atâta emoție și talent  si-au interpretat rolurile.

O trupă mică de actori amatori și dedicați, conduși de inimoasa și talentata actriță Izabela Oancea, regizor de excepție, ne-au condus pe drumul vieții, pe un “Drum cu sens unic”, care din punctul meu de vedere este o radiografie a vieții sociale a fiecăruia dintre noi, pe care nu o putem nega… Am asistat la o memorabilă lecție de filosofie a vieții, de la început până la sfârșit .

“Drum cu sens unic” este un drum al nostru pe care-l parcurgem luând cu noi idealurile, dorințele, speranțele, trăirile, bucuriile, tristețile, frustrările noastre…dar cel mai important lucru contează cum călătorim, către ce și alături de cine?!!!!

Această piesă de teatru explorează teme complexe legate de natura relațiilor umane, constrângerile sociale și existențiale și dilemele morale. Scopul său este să arate complexitatea vieții și dificultățile de a găsi un echilibru între dorințele individuale și normele sociale.

Autobuzul acestei călătorii oprește în stațiile vieții, unde  mereu se întâmplă alte lucruri iar omul se simte din ce în ce mai singur, înstrăinat de familie si de societate.

Piesa „Drum cu sens unic” este formată din pagini de viață ce sunt  reflecții asupra alegerilor pe care le facem cu asprime. În viața de zi cu zi, ne aflăm în situația în care  deciziile  noastre ne limitează libertatea de a cerceta  și alte căi.

Tema adusă de minunații actori și regizor pe scena “Teatrului de Buzunar” este aceea că ne-a provocat să reflectăm asupra vieților noastre personale și a deciziilor proprii care ne-au schimbat oricum destinul, sugerându-ne  că viața este plină de astfel de momente greu de evitat.  Dacă aș face o radiografie a vieții mele, nu-mi este rușine si greu să recunosc că multe din alegerile mele si deciziile luate dar și lipsa de curaj, m-au determinat să  regret anumite aspecte din viața pe care am reușit să o trăiesc. Sunt ferm convinsă că dacă nu ar fi fost mâna destinului ( de care toți avem parte), aș fi trăit altfel…nu știu cum!…mai bine sau mai rău?!!!…Nu știu!…Oportunități au fost pe care le-am ignorat din lipsă de susținere…Și aici intervine povestea cum că este important cu cine pleci la drum și cum pleci, pe cine ai alături, sau mergi singur!  O multitudine de emoții mă năpădesc și acum, când scriu, deoarece am parcurs aproape tot drumul și multe din speranțele mele s-au năruit, sau au înflorit, datorită unor persoane sincere și dragi.  Nu mai pot întoarce timpul, cu vârsta iluziile încep sa dispară, cariera și succesul sunt lipsite de importanță dacă nu ai o viață fericită, care poate fi un monument de gingășie, numai dacă ai noroc să o trăiești. M-am regăsit în tema acestei piese și cu siguranță și cei din jur la fel, deoarece din când în când auzeam câte un oftat lung, adânc, înăbușit de suspine.

Călătoria cu autobuzul imaginar reprezintă o metaforă a vieții noastre iar „stațiile” de pe acest drum simbolizează momentele-cheie și etapele inevitabile prin care trec personajele și implicit fiecare dintre noi. Fiecare stație corespunde unei etape din viața umană, în care personajele se confruntă cu dileme, regrete, aspirații și realități pe care trebuie să le accepte. Aceste stații ale vieții noastre le-am trăit odată cu actorii care au jucat  rolul vieții lor dar și al nostru, cu trecerea prin viața, așa cum este ea, fără ocolișuri.

În  piesa “Drum cu sens unic”, prima stație  este făcută de personaje  în Piața Mitropoliei  și  este legată de tinerețea personajelor, când totul pare posibil și viitorul este deschis. Este perioada aspirațiilor, a visurilor mari, a dorințelor de afirmare și a căutării de sens. Tinerețea este momentul în care se formează idealurile, aspirațiile și impresia că putem schimba lumea deoarece suntem tineri. Cine poate învinge tinerețea?…Doar timpul, care se scurge în detrimentul nostru iar autobuzul ne duce mai departe în alte stații unde ne formăm o familie, unde apar copiii care cresc, învață …și în alte stații în care personajele ajung  acolo unde trebuie să își asume responsabilități despre carieră și  familie. Este momentul în care idealurile tinereții sunt puse la încercare de realitatea obligațiilor și limitărilor sociale.

Pe tot acest drum cu sens unic, fiecare dintre noi ne regăsim în personajele de pe scenă și constatăm că fiecare  parcurgem  etapele vieții, așa cum sunt scrise, confruntându-ne cu compromisuri, suferințe, deziluzii și eșecuri care pot apărea, iar relațiile interumane devin mai complexe.

Fiecare stație este un timp real al vieților noastre în care orice etapă reflectă responsabilitățile adulte – căsătorie, creșterea copiilor, presiunile sociale și financiare. Este momentul când visele din tinerețe încep să fie filtrate prin prisma realismului, iar  personajele se confruntă cu o perioadă de introspecție și reevaluare a alegerilor făcute, unde apare regretul, crizele existențiale și dorința de a găsi sens în viață. Ne-am pus întrebările normale dacă am ales corect, iar  viața pe care o trăim este ceea  ce ne-am dorit.

La finalul piesei spectatorii ca și mine de altfel, au înțeles că viața poate deveni o rutină și visele  au fost sacrificate pentru stabilitate și confort. Sentimentul de gol interior și deziluzie apare aici indiscutabil și se încearcă cu resemnare acceptarea vieții așa cum este cu bune și rele, în care se caută împăcarea cu propriile decizii și cu limitele vieții, astfel încât aici găsim o stație a maturității emoționale și acceptării.

Personajele ajung la stația  finală unde  reflectează asupra vieții lor, asupra deciziilor luate și  privesc înapoi cu regret sau cu împăcare, așa cum face fiecare dintre noi. Această stație simbolizează sfârșitul vieții, când ne confruntăm cu propriul  bilanț al  existenței noastre. Este momentul în care privim înapoi la viața noastră și evaluăm ceea ce am trăit.

Piesa ”Drum cu sens unic” ne reamintește că viața este un drum ireversibil, în care fiecare alegere ne conduce spre o nouă stație, iar la final suntem suma deciziilor, regretelor și bucuriilor trăite.

Am avut o seară minunată în care bucuria spectacolului s-a împletit  cu emoția transmisă de artiști, ne-am bucurat și am plâns la propriu, împreună , fiecare dintre noi făcându-și probabil în gând și pe moment un  bilanț propriu despre drumul său în viață.

Concluzia finală a piesei “Drum cu sens unic” de Valentin Krasnogorov este o meditație profundă asupra condiției umane și a naturii ireversibile a vieții și ne confruntă cu realitatea, adică viața este o călătorie liniară, fără întoarcere, iar  fiecare alegere și fiecare moment marchează un pas înainte spre un destin inevitabil.

Personajele din piesă trec prin „stațiile” esențiale ale vieții, iubirea, responsabilitatea, dezamăgirile, criza de mijloc și, în cele din urmă, acceptarea și moartea. În această călătorie se subliniază faptul că nu putem schimba trecutul și că trebuie să ne împăcăm cu greșelile, regretele și succesele care ne definesc.             În acea seară de spectacol, actorii și regizorul  ne-au  invitat la o reflecție asupra propriilor noastre alegeri și a modului în care călătorim din stație în stație, acceptând adevărul ce ne aduce o formă de eliberare și împăcarea cu sine.

Viața este un drum lung sau scurt, depinde de ce ne este scris, plin de necunoscute, un drum ireversibil în care fiecare etapă are sensul ei, autentic și conștient.

Actorii din scenă au transmis cum au  reușit ei mai bine starea de veghe asupra vieții noastre și momentul în care evaluăm trecutul și ceea ce am trăit până la finalul ei.

Finalitatea piesei ne reamintește de fragilitatea vieții, de importanța de a trăi autentic și conștient, și de a ne împăca cu ceea ce nu putem controla. Drumul „cu sens unic” simbolizează viața însăși, un parcurs cu momente de bucurie, suferință, revelație și resemnare. Astfel, piesa ne invită să reflectăm asupra propriilor noastre alegeri și asupra modului în care navigăm prin stațiile personale ale existenței noastre.

Actorii acestei piese au fost: Iulian Ciocan, Paula Oprea, Cătălina Popa, Cristina Rotaru, Anto Balaban, Paula Bîra, Mirela Cozmaciuc, regia este  semnată de Izabela Oancea, actriță.

Tuturor le mulțumim cu recunoștință pentru seara minunată oferită!