Sari la continut
9 noiembrie 2026
Despre noi Contact
Ultima ora
Stiri

FLORI DE DOR – FLORI DE BUJOR – Moldovioară, plai de dor!

Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați

Există locuri în România unde timpul pare să se oprească pentru a lăsa tradiția să respire. Acolo, în tărâmul molcom al Moldovei de Sud, în Câmpia Covurluiului,  sub binecuvântarea soarelui de vară, orașul Târgu Bujor a devenit, duminică, 22 iunie 2025, centrul unui univers de cântec, port popular și emoție, prin cea de-a doua ediție a Festivalului Moldovioară Plai de dor.

Organizat cu o dăruire exemplară de Asociația Culturală „Flori de Dor”, în colaborare cu Casa de Cultură Mihai Eminescu din orașul Târgu Bujor, județul Galați, evenimentul a fost mai mult decât un simplu festival de interpretare vocală.    A fost un adevărat regal,  legământ de suflet, o pledoarie vie pentru păstrarea și perpetuarea simbolului nostru național: folclorul.

Tradiția românească s-a născut la sat și este o comoară neprețuită. În gospodăriile simple ale bunicilor, la marginea pădurilor, în livezile cu cireși și lângă prispa caselor de lut, la șezătorile  din iarnă și la horele din sat, s-a înfiripat cântecul doinit, jocul învârtit, s-au țesut straiele brodate cu fir de aur din suflet de român și dorul neostoit de neam, iar astăzi, la Târgu Bujor, această tradiție a renăscut sub privirile emoționante ale celor care știu că folclorul trăiește atâta timp cât există bunăvoință, înțelepciune și unitate între cei care ne reprezintă, între cei care înțeleg că viitorul se clădește cu respect față de trecut.   Astăzi, această comoară e dusă mai departe de oameni cu suflet mare de român, care înțeleg că tradiția trăiește doar dacă o sădim, o îngrijim și o oferim generațiilor ce vin și vor transmite totul așa cum au primit.

Inimoasa Dorina Grecu, părintele spiritual al acestui festival, omul care a înțeles că „nebunia frumoasă” de a readuce folclorul în inima comunității este un vis ce merită trăit și-a văzut împlinit idealul, alături de fiica sa,  Bianca Grecu, elevă la Colegiul Național Costache Negri din Galați– prezentatoarea evenimentului și, prezența discretă a  domnului  Traian Grecu, motorul invizibil al organizării. Toți trei au reușit să construiască o adevărată punte între trecut și prezent.

Într-o atmosferă de sărbătoare autentică, festivalul a debutat cu o impresionantă paradă a portului popular. Pe străzile orașului au defilat, într-un mănunchi de culori vii și broderii meșteșugite, grupuri de copii, tineri și vârstnici, purtând cu mândrie costumul strămoșesc, în frunte cu  primarul orașului, domnul Ion Andone, un primar vrednic, demn, cu o aleasă  înțelepciune și prețuire față de patrimoniul cultural local, alături de  doamna Ecaterina Cristea, neobosită coordonatoare a ansamblurilor folclorice „Bujorelul” și „Umbrăvioara”, sufletul  tradițiilor bujorene.

A fost o zi măreață! … în care sufletele au vibrat la unison, în care prietenia, respectul și iubirea de neam au fost mai presus de orice.

Mulțimea, adunată ca la zile mari, a vibrat la unison, aplaudând fiecare pas al celor ce purtau cu demnitate straiele identității noastre naționale. Parada s-a încheiat în fața Casei de Cultură „Mihai Eminescu”, acolo unde talentata Bianca Grecu a oferit un recital plin de grație, marcând începutul unui regal artistic ce avea să urmeze.

În prezența unor oaspeți de seamă, fiecare moment al festivalului a fost un omagiu adus folclorului autentic:

-Sorocolet Ștefan, primarul comunei Frumușița

-Ichim Benone, primarul comunei Cavadinești

-Mioara Baciu, scriitor, jurnalist și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Galați Radu Macovei

-Brândușa Ilie, doctor în etnografie și folclor, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I”, neobosită păstrătoare a tezaurului popular.

-Antoaneta Crudu, președinta Asociației Danubiana Galați, fiică a satului Moscu și ființă profund legată de valorile autentice

Cuvintele lor au învăluit publicul cu emoție, fiecare evocând, cu tremur cald în glas, frumusețea nealterată a portului, a cântecului și a tradiției noastre, ca o mărturie vie a identității naționale.

Doamna Mioara Baciu a recitat versuri eminesciene cu o sensibilitate aparte, cu o profundă trăire sufletească, aducând un omagiu poetului nepereche, Mihai Eminescu,  într-o împletire armonioasă a tradiției cu poezia, punând accent pe sărbătorile care tocmai se desfăsoară în țară -Zilele  Eminescu, Zilele Poezie si ale  Tradițiilor Populare, toate sub egida ANULUI EMINESCU, așa cum a fost declarat de Parlamentul României.

În cuvinte alese, pline de sensibilitate, distinșii invitați au vorbit despre importanța portului național și  despre responsabilitatea de a duce mai departe zestrea culturală lăsată de strămoși. Doamna Brândușa Ilie a evocat cu har frumusețea iei românești, făcând apel la o colaborare viitoare între artiștii populari  gălățeni și Muzeul „Carol I” din Brăila.

Antoaneta Crudu, adică eu, cu emoție în glas, am rememorat copilăria mea  petrecută în satul natal, Moscu, transmințând  participanților bucuria sinceră a primelor mele cântece interpretate la șezători și concursuri din satul meu natal și am făcut referire la frumusețea vieții de la țară, unde există înțelepciune și puritate în exprimare și sentimente.

A urmat apoi momentul mult așteptat al concursului, în care tineri talentați, plini de emoție și entuziasm, au urcat pe scena Casei de Cultură, impresionând publicul cu vocile lor curate, cristaline  și dragostea sinceră pentru folclor. La acest Festival au fost prezenți participanți din Galați, Buzău, Tulcea, Vrancea, București.

Concursul de interpretare vocală a fost o adevărată desfășurare de talent și emoție. Pe scena Casei de Cultură, acești tineri au demonstrat că sufletul românesc continuă să cânte, să vibreze și să dăruiască. Cu deosebită sensibilitate s-au remarcat DOAMNELE  din grupul „Tinerețe fără bătrânețe”, a căror prestații  au fost îndelung aplaudate, grup format din  persoane care au vârste cuprinse între 65-80 de ani, din satul Fârțănești, județul Galați, un simbol viu al continuității, al pasiunii care nu îmbătrânește și, care a demonstrat că vârsta nu contează atunci când sufletul rămâne tânăr și pasionat de frumos…un grup bine închegat, bine și frumos instruit , care “dă clasă”, pe scenele festivalurilor la care este invitat să participe, și care este coordonat cu pasiune de distinsa Doamna Antonia Buruiană.

NOTĂ- fotografiile sunt din arhiva mea personală, a Asociației Flori de Dor si doamnei Ecaterina Cristea

La cârma juriului s-a aflat o prezență de excepție: Laura Olteanu, îndrăgita interpretă de muzică populară din Bucovina, a cărei voce caldă și repertoriu autentic au adus lacrimi de emoție în ochii celor prezenți. Primirea sa a fost una de excepție: copii îmbrăcați în straie populare i-au oferit flori, pe acordurile cunoscutei melodii „Acasă-i România”, piesa dumneaiei, devenită simbol al sufletului românesc.

Încântătoarea Doamnă Laura Olteanu, mândria Bucovinei și a României, o artistă desăvârșită, a cântat alături de spectatori „Acasă-i România” cu o emoție care a atins apogeul atunci când întreaga sală a vibrat alături de glasul ei cald și profund.

Alături de dânsa, juriul a fost completat de:

-Silvia Giorgiana Păunel, profesor de canto, mentor de talente

-Ecaterina Cristea, coordonatoare a ansamblurilor locale și sufletul viu al mișcării folclorice din Târgu Bujor, directorul Casei de Cultură Mihai Eminescu, din Târgu Bujor

Ziua  s-a încheiat cu un adevărat spectacol de suflet, când întreaga sală  s-a transformat într-un ring de dans, într-o horă a prieteniei, pe cântecele interpretei Laura Olteanu. Jocul, bucuria și cântecul au ținut ritmul unei zile care va rămâne cu siguranță în amintirea tuturor concurenților dar și a bujorenilor.

Au fost decernate  premii, diplome și medalii tuturor concurenților în funcție de prestația avută si de prezența, dar mai presus de orice, fiecare a plecat acasă cu sufletul plin de frumos și încărcat de bucurie. Cu toții am fost părtași la o lecție de bunăvoință, de unitate și de înțelepciune, care ne demonstrează încă o dată că tradiția continuă atâta timp cât există oameni care cred în ea, o prețuiesc și o dau mai departe.

Evenimentul s-a desfășurat prin efortul unui grup restrâns de oameni inimoși –familia Grecu din partea Asociației „Flori de Dor”, primarul orașului Tîrgu Bujor-Ion Andone și Ecaterina Cristea, directorul Casei de cultură Mihai Eminescu din oraș, alături de  comunitate bujoreană. Toți  au oferit o lecție civică de implicare și dragoste sinceră pentru identitatea națională, pentru locurile natale, lucruri demne de luat în seamă!

La Târgu Bujor, tradiția nu se pierde. Ea renaște, cu fiecare copil care urcă pe scenă, cu fiecare ie cusută cu migală, cu fiecare cântec care pornește din inimă, cu fiecare disponibilitate ce vine din partea autorităților și a bujorenilor care stiu ce vor!   

Note de autor….concluzii…          

La Târgu Bujor este-un dor
Ce ne-a prins  în sărbătoare,
Cu costume,  joc și cântec,
Și cu suflet foarte mare…

Pe plaiul Bujorului meu drag,
S-a scris azi un nou șirag,
De credință și de dor …
România-i viu meleag, pe viitor!