
„Dor de Eminescu”
O celebrare a spiritului eminescian, între cuvânt, muzică și eternitate
Seară de lumină și poezie la Casa Artelor din Galați
Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați
În după amiaza celei de-a doua zi, cu parfum de toamnă blândă, Casa Artelor din Galați a devenit poarta către o lume de vis și lumină a unui loc de poveste. Sub semnul geniului Mihai Eminescu, s-a desfășurat o altă activitate de înalt rafinament cultural din cadrul Școlii de Vară Danubiana – Ediția a VII-a , ANUL EMINESCU care a reunit poeți, scriitori, actori, profesori, elevi și iubitori de frumos, toți animați de același dor: dorul de poezie, de adevăr, de spiritul românesc.
Evenimentul a fost organizat cu dăruire de către Asociația Danubiana Galați în colaborare cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, Teatrul Național de Opera și Operetă Nae Leonard Galați, Casa Artelor Galați, U.Z.P.R.-Filiala Galați Radu Macovei, Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galați și ETv Galați Brăila. Toți s-au reunit sub un titlu simbolic „Dor de Eminescu”.
Seara a debutat cu deschiderea expoziției tematice „Viața și opera lui Mihai Eminescu”, o incursiune emoționantă în universul poetului.
Sub îndrumarea specialiștilor de la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, spațiul a fost amenajat ca un sanctuar al memoriei Poetului : fotografii rare, manuscrise fragile, ediții vechi de poezii, citate celebre și un colț de lectură dedicat creației eminesciene.
Vizitatorii au pășit parcă într-un timp suspendat, unde fiecare filă și fiecare imagine vorbea despre geniul care a ridicat limba română la rang de identitate universală cu rădăcini spirituale românești și văzută din perspectiva rădăcinilor sale filosofice.
Cuvinte ca flăcări de lumină

Programul cultural a continuat cu prezentarea „Drumul vieții lui Eminescu”, susținută cu har de prof. Nicuța Ardeleanu Blaga de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galați.
Discursul său, plin de sensibilitate și erudiție, a adus în fața publicului nu doar biografia poetului, ci și trăirile unui spirit care a ars pentru idealurile neamului.
Cuvintele au curs ca o binecuvântare, luminând chipurile celor prezenți și reamintind că Eminescu nu este o amintire, ci o vibrație vie în conștiința fiecărei generații.
„Luceafărul” – poemul devenit spectacol

Magia serii a fost amplificată de tinerii actori ai Asociației de Teatru „Impuls”, care au oferit o lectură-spectacol a poemului „Luceafărul”.
Prin gest, voce și expresie, ei au transpus nemuritorul text într-o trăire scenică intensă, unde iubirea, dorul și infinitul s-au împletit în armonii vizuale și sonore.
Publicul a ascultat cu sufletul deschis, copleșit de frumusețea momentului, iar versurile au plutit peste sală asemenea unei rugăciuni rostite în șoaptă.
Muzica – limbajul tăcerii dintre versuri
Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați au adus un plus de rafinament prin momentele muzicale interpretate cu emoție și eleganță.
Acordurile lor au completat armonios atmosfera, transpunând în sunet vibrația poeziei eminesciene. Fiecare notă a fost o floare albastră a dorului, fiecare melodie a fost o reverență închinată frumuseții.

Poezia contemporană și ecoul infinitului

Un alt moment de înaltă trăire l-a constituit lansarea volumului „Radical din infinit”, semnat de poeta și jurnalista Mioara Baciu, membră a UZPR – Filiala Galați „Radu Macovei”.
Despre volum au vorbit cu emoție participanții, sub moderarea profesională și elegantă a scriitoarei și jurnalistei Roxelana Radu, realizator de emisiuni la Campus TV Buzău.
Prezența Dr. Brândușa Ilie, muzeograf la Muzeul „Carol I” din Brăila, a adăugat profunzime discuției, aducând în lumină conexiunea dintre artă, memorie și identitate.
Tipărirea acestei cărți s-a făcut cu finanțare de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și este o călătorie pe tărâmurile spiritului, este o meditație asupra infinitului interior ca un ecou modern, liric, este o trăire interioară a poetului.
În cadrul serii, s-a realizat o expoziție de grafică inspirată din universul poetului, imagini care se regăsesc în carte. Scriitorii veniți din diferite orașe ale țării, alături de profesori, etnicii români, vorbitori de limba română din Regiunea Odesa, au adus cu ei aceeași vibrație a dorului de Eminescu și a culturii române.
Atmosfera a strălucit prin alocuțiunile și intervențiile profunde ale prof. Ghiță Nazare, pr. dr. Ionel Rusu, prezentatorului TV Sebastian Golomoz, domnului Dumitru Baciu, prof. Mircea Marcel Petcu și doamnei Lucreția Petcu, precum și ale domnului Adrian Talabă și doamnei grafician Doina Talabă.
Fiecare cuvânt a adăugat un strop de lumină, un gest de prețuire și un semn al prieteniei care leagă oamenii prin cultură, tradiție și vers eminescian. În această seară s-a realizat o conexiune între cei prezenți și memoria marelui poet Mihai Eminescu, amintiri ce vor dăinui în timp și care nu pot fi uitate.
Seara s-a încheiat cu recitalul de poezie și muzică „Dor de Eminescu”, o adevărată simfonie de trăiri, în care participanții au interacționat, creând clipe de intensă emoție.
Momentul spiritual Tedeum pentru Eminescu, oficiat de preotul dr. Ionel Rusu, Parohia „Sfânta Ana” din Galați, a adus pace și recunoștință, transformând evenimentul într-un omagiu sacru adus Poetului Național.
Ecoul unei seri de lumină
Totul a fost un buchet al frumuseții românești: poezie, muzică, teatru, gânduri și suflete alese, unite cu același dor.
Publicul a trăit fiecare clipă în tăcere admirativă, ca într-o rugăciune dedicată frumuseții românești
Asociația „Danubiana” Galați a transmis mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil realizarea acestui regal cultural românesc.
Într-o lume grăbită, această seară a fost o clipă de tăcere luminoasă, în care am redescoperit că poezia se citește și se trăiește. Eminescu nu a murit niciodată,
El pulsează în fiecare inimă care iubește limba română, frumusețea graiului și tradiția fără de care nu am exista ca națiune.
Tot ce atinge Eminescu devine lumină. Și în această seară, lumina lui a strălucit din nou la Galați.”

