Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: – Buna ziua, Gerhard Chwoika. Dacă ai fi invitat în redacția ziarului nostru, ce ai alege să ne spui despre tine?
Gerhard Chwoika: – Bună ziua. Sunt modest de felul meu și nu prea sunt genul de om care să vorbească despre el. Sunt etnic german, născut în pe-atunci orașul industrial Reșița, din frumosul Banat Montan în toamna anului 1971, mai exact pe 29 octombrie. Am urmat școala în limba română la Reșița, pe urmă o postliceală tehnică și facultatea de jurnalism și științele comunicării. Am lucrat 18 ani în proiectare civilă la un atelier de proiectare din oraș, „SC Abraxas SRL”, după care m-am dedicat pe deplin jurnalismului și asta de mai bine de 20 de ani, la Radio România Reșița – domeniu în care activez cu pasiune, implicare și devotament și în prezent și mulți ani de-acum înainte cu voia bunului Dumnezeu. Am mai avut scurte colaborări, neremunerate la revista germană a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița – „Ecoul asociației” și „ADZ” din Timișoara, dar și la alte publicații cu perioadă determinată de apariție. În rest, sunt abordabil și mă las descoperit de cei care vor să mă cunoască…
M.R.N.: – Esti singurul intelectual care scrie în dialectul german din Reșița? Ce ne spui despre dialect?
G.C.: – Dialectul unei comunități este extrem de important să fie păstrat pentru că altfel se pierde și este greu de recuperat dacă nu imposibil. Aș putea spune că mă număr printre puținii autori din Banat care scriu în dialectul vorbit, lucru la care cu ani în urmă m-a îndemnat profesorul și gazetarul de expresie germană Werner Kremm și asta în perioada când scriam și publicam în revista Asociației germane de cultură și educație a adulților Reșița – „Ecoul asociației”, scurte narațiuni despre locurile de drumeție din împrejurul Reșiței pe care le străbăteam cu plăcere duminică de duminică alături de o grupă inimoasă, iubitori de natură care, din păcate în mare parte au plecat prea repede dintre noi. Să le fie țărâna ușoară și pomenirea veșnică. I-aș aminti aici pe: Ioan Adamek, Jürgen Jochmann, Feri Hipp și alții. Încercări însă privind scrierea în dialect au mai existat, mai ales în Banatul de pustă, dar în cel de munte am cam rămas singurul în prezent care continui să „creez”, să zic așa. Zvâcniri au mai existat și la Bocșa prin prof. Adriana Lovași, dar și la Timișoara, cum spuneam, prin implicarea fotoreporterului, reșițean de origine, Karl Szelhegyi-Windberger și a scriitorului Balthasar Weitz. Dar în dialectul reșițănesc sau kraițpergăresc, cum îmi place mie să-l numesc sunt singurul care scriu din câte știu, fapt confirmat și de dr. fil. Ada Cruceanu- Chisăliță, care mă îndeamnă să continui, ceea ce și fac în limita puținului timp liber avut la dispoziție.
M.R.N: – Ce proiecte ai legate de acest dialect? Ești ajutat de vreo instituție sau faci totul din grija ca acest dialect să nu dispară o dată cu noi?
G.C.: – În materie de proiecte, continui seria scrierilor mele intitulate sugestiv „Mai Tant und I”, lucrând la cel de-al doilea volum. Menționez că primul volum a apărut în anul 2021 la Editura EMMA din Orăștie, prin bunăvoința părintelui protopop greco-catolic de Orăștie, Silviu Bindea, reșițean la origini. NU sunt sprijinit și nici ajutat de nicio instituție, deși nu e normal, dar… acestea sunt vremurile. Fac tot ceea ce fac cu investiție proprie și cu sprijinul familiei mele și de dragul dialectului cu care am crescut și pe care îl mai vorbesc și astăzi acasă sau cu bănățenii de munte, amici, prieteni, vecini, cunoștințe și care, sper să nu dispară prea curând.
M.R.N.: – Tu ești un tezaur viu. Ce conțin scrierile tale în dialectul vorbit la Reșița?
G.C.: – Sună frumos când ți se spune că ești un tezaur viu și simți o satisfacție personală că munca ta este respectată, un sentiment care îți dă un plus de impuls să continui pentru că te străduiești să faci ceva pentru comunitatea ta fără să ceri cuiva vreun sprijin. Scrierile mele conțin povestiri din viața reală, întâmplări adevărate, trăite și răstălmăcite prin vorbe alături de cei dragi, familie, vecini, prieteni etc. îmbrăcate sub forma unui dialog cu mătușa mea, regretata Irina Fischer și transpuse în diferite stări, oameni și locuri, sărbători sau evenimente, tradiții și obiceiuri din viața de zi cu zi. Recomand tuturor care înțeleg acest dialect sau îl mai vorbesc să citească această carte etalon, o amplă bază de studiu pentru elevi și studenți cum îi place doamnei Ada Cruceanu-Chisăliță să spună. Este o carte cu mult tâlc, fapt ce poate fi confirmat de cei care au citit-o cap coadă și menționez aici doar câțiva: prof. Gertrude Steiner-Cavadia și familia Margareta și Karl-Heinz Baunach din Reșița, familia Reinmuth Todor din Rusca Montană și mulți alții. Cartea mea a ajuns și în Austria și Germania, iar cererea este în continuare mare, fapt ce m-a determinat să mai tipăresc câteva exemplare. În carte este amintită și regretata scriitoare prof. Edith Guip-Cobilanschi, dar și figura emblematică a Gărânei, Barbara Hausner alias Wawi Pasl sau omul de cultură cărășean Erwin Josef Țigla, dar și regretații mei bunici Agoston și Maria Ruttar, o mătușă pe numele ei Ecaterina Loukotta, tatăl meu Antoniu Chwoika, mama, Elfriede Chwoika, un fin, Roland Fischer și mama acestuia, Elisabeta Fischer, preotul catolic, oamenii de la utilități, transportul urban din oraș, grădinița, școala, sărbătorile, meleagurile carașovenești, precum și mulți vecini deveniți personaje interesante din copilăria mea din Dealul Crucii sau Kreuzberg din Reșița, cartierul în care m-am născut și îmi trăiesc și astăzi zilele.
M.R.N.: – Scrii poezie în limba română. Pe când un volum de versuri?
G.C.: – Poezia da, o scriu în limba română, dar îmi place să o traduc și în limbile naționalităților conlocuitoare. Un volum de poezie este în lucru și va apărea în curând, anul acesta cândva și va fi o surpriză.
M.R.N.: – Numele de Chwoika e unic.Vorbeste-ne despre rădăcinile tale.
G.C.: – Da, așa este. Numele de Chwoika este unic în România și pe cale de dispariție din păcate. Rădăcinile mele sunt undeva în Sudeția și primii Chwoika au venit în Banat odată cu colonizarea germanilor și descoperirea și deschiderea minelor din Anina. Chwoika mai sunt și prin Germania, Austria și chiar America, unii își scriu numele așa cum mi-l scriu eu, alții ușor diferit, dar nu ne ținem de rude, i-am identificat doar pe internet și-atât.
M.R.N.: – Cunosti istoria colonizarilor în Reșița și în jurul ei. Dezvoltă, te rog.
G.C.: – Sincer să fiu nu am insistat pe marginea acestui subiect.
M.R.N.: – Era o voce care anunța prin 90-92 exodul germanilor care părăseau țara. Ce poți să ne spui despre acest fenomen?
G.C.: – Posibil să fi fost, chiar nu știu… Am auzit de la cei mai în vârstă câteceva că ar fi existat o poziție a Guvernului Germaniei față de etnicii germani din România, mai ales privind pe cei din zonele rurale ale Banatului, dar ceva concret nu pot afirma.
M.R.N.: – Esti o voce a comunității.Iei atitudine fața de slaba gestionare a domeniului public și fața de disprețul fața de cetățean. Da-ne câteva exemple concrete
G.C.: – Îmi place să spun lucrurilor pe nume și nu să acopăr nelegiuirile nesimțite ale autorităților.
M.R.N.: Au fost cazuri când reportajele tale au deranjat?
G.C.: – Nu este vorba neapărat de reportaje, ci mai degrabă de comentariile directe la persoană sau unele postări ale autorităților și irealitățile apărute în spațiul public, care toate pot fi demonstrate în teren și care deranjează dacă sunt expuse corect. Bineînțeles că mi-am atras voit antipatia unora care, bântuiți de Necuratul, trec la amenințări… nu au decât/ Sincer, nu mă privește, am coloană vertebrală.
M.R.N.: Te-ai gândit că ești ultimul cronicar al neamului tău? Că ai o misiune?
G.C.: – Fiecare dintre noi avem câte o misiune pe acest pământ, unii și-o realizează pe deplin, alții mai puțin, pe unii îi paște grija de ce fac alții etc etc. Poate că sunt ultimul cronicar al neamului meu, nu am de unde să știu acum, dar încerc să îmi duc cu bine la capăt misiunea încredințată de Tatăl Creator, zic eu…
M.R.N.: – Ai mulți ani de experiență în radio. Esti prezent la toate evenimentele. Ce sfaturi ai da unui tânăr care dorește sa lucreze la Radio?
G.C.: – I-aș da un singur sfat, deși în a da sfaturi se pricep toți: să aibă coloană vertebrală și să rămână mereu de partea adevărului că suișul e dulce, dar și colapsul… crunt și de multe ori nedrept.
M.R.N.: – Câți germani mai sunt în Reșița și câți etnici germani sunt în Forumul german?
G.C.: – M-aș rezuma să spun că puțini. Nu am cifre pentru că fac parte dintr-un tot unitar, sunt și eu acolo o părticică neînsemnată, o piesă dintr-un angrenaj, dar din câte văd și în cadrul activităților Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, membrii actuali fac mai degrabă pe germanii decât sunt și asta spune multe.
M.R.N.: – Ce ați dori să transmiteți cititorilor noștri?
G.C.: – Să rămână cititori fideli ai publicației pentru că au ce descoperi, mai ales din reportajele prezentate cu dăruire de prof. Maria Radu Nowak despre oameni și locuri din Banat și personalitățile acestuia.
