Autor: Mioara Baciu, Membru UZPR

Centrul Cultural “Mihai Eminescu” din Bârlad, din cadrul Direcţiei de Cultură, Sport şi Agrement a găzduit luni 18.05.2026, colocviul cu tema: „Poezia contemporană în contextul cultural actual: crize și oportunități„, în cadrul programului Zilele Culturale ale Bârladului, Ediția a XL-a, sub egida Primăriei și Consiliului Local Bârlad”.
Activitatea a adus la aceeași masă, scriitorii: Sterian Vicol și Mioara Baciu, ambii din Galați, Dorina Stoica din Bârlad și preotul poet Marcel Miron, din Huși. De asemenea, au mai fost prezenți la eveniment, poeta Ionica Brandabur (Slănic Moldova) şi actorul Vasile Dănilă (Galaţi), care a încântat publicul cu două momente poetice de excepţie, recitând un poem mai puțin cunoscut al lui Eminescu (Confesiune) și poezia Toast a lui Radu Stanca.
Înainte de a vorbi despre sine și despre opera sa, scriitorul Sterian Vicol i-a reamintit pe scriitorii zonei, ca pe niște sfinți, ca pe niște oameni “de o cultură rară” (Gruia Novac, cetățean de onoare al Bârladului și cunoscut critic literar, Petruș Andrei din Puiești, Vaslui, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Cristian Simionescu, din Hlipiceni, Botoșani, laureat al Premiului Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia, Cezar Ivănescu din Bârlad, poet, dramaturg, scriitor și director de editură român, unul dintre cei mai respectați poeți ai așa-numitului „grup orfic” din poezia anilor ’70-’90, Lucian Vasiliu, Puiești, raionul Bârlad, regiunea Iași, actualmente, județul Vaslui, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași ș.a.)
A amintit-o apoi pe nepoata sa, Bristena Mantu, scriitoare, psihoterapeut, mândria familiei (care este pasionată de literatură), dar și despre cea mai recentă scriere a sa, Acasă în Itaca, Itaca sa fiind localitatea unde a văzut pentru prima oară lumina zilei, Țutcani, județul Vaslui.
Totodată, scriitorul Sterian Vicol a prezentat și oferit o serie de reviste (Porto Franco, cel mai recent număr, Licăriri, iulie 2023, nr. 6-7, dedicată lui Duiliu Zamfirescu, Orizonturi, 1930, în care se îi regăsim pe C. Giurescu, V. Condrilă, Gheorghe Hagiu, E. Maur), dar și Albume de muzică cu romanțe și cărți de poezie (Antologia de poezie română din Sudul Basarabiei, Spațiul liric).
Referindu-se la tema colocviului, Sterian Vicol a vorbit despre crizele care traversează omenirea și care se reflectă și în poezie, una dintre acestea fiind criza generată de lipsa de comunicare, despre dificultățile cu care se confruntă oamenii de cultură, lipsa finanțării activităților culturale, despre tedința de a transforma cultura în comerț, etc.
Dorina Stoica din Bârlad, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău a combătut unele voci care afirmă că ar fi un poet mistic, explicând că poezia sa are caracter religios, fiind un rezultat al practicării credinței creștine. A amintit, de asemenea, că iubește versul clasic, dar poate scrie și chiar scrie și poezie modernă, prozopoezie.
Pentru că poezia sa religioasă atinge sufletul, am cerut permisiunea de a recita la finalul alocuțiunii sale, poezia Mulțumesc, Doamne, care a devenit atât de cunoscută și apreciată, încât există și persoane care, în mod nedrept și ilegal, și-au însușit-o. Iată una dintre neajunsurile semnalate de către Dorina Stoica, în contextul social-cultural-educațional actual .
Pr. scriitor Marcel Miron din Huși a vorbit cu har duhovnicesc depre întâlnirea sa cu poezia, pe care o consideră cea mai curajoasă aventură a omului, cununa nepieritoare a vieții oamenilor.
Întrebată de către moderator cum înțelege poezia în contextul actual și cum reușește să adune atâția creatori de frumos la Slănic Moldova, poeta Ionica Bandrabur a răspuns că secretul este iubirea, faptul că oamenii o iubesc. A explicat că nu este ușor să organizezi două festivaluri pe an (unul dedicat lui Eminescu și altul dedicat lui Creangă) și să adune laolaltă scriitori, critici literari, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România și ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, profesori dedicați de limba și literatura română, care să gireze calitatea și înalta ținută a festivalurilor.
După ce a oferit gazdelor Enciclopedia stațiunii Slănic Moldova, ultima ediție a Ziarului Realitatea de Galați care apare prin grija și implicarea asiduă a prof. univ asociat Pompiliu Comșa (împătimit jurnalist cu ștate vechi), precum și două antologii de autor semnate de către Ionica Bandrabur, poeta a recitat din creația proprie un poem intitulat Rugă mamei, dedicat, spre marea mea bucurie, mamei mele, după ce a cunoscut-o la o activitate culturală la Buzău, radiografiind-o cu precizie și cu multă sensibilitate.
Subsemnata și-a prezentat cea mai recentă apariție editorială, volumul de poezii bilingv româno-englez, cu o traducere realizată de către dr. Brîndușa Ilie, muzeograf și o grafică semnată Doina Talabă, apărut la editura Axis Libri din Galați în 2025, din care a dat rostire poemului care a dat titlul cărții.
După o succintă analiză a modului în care poezia are sau nu viitor, ocupă sau nu un loc central în literatură, își mai găsește sau nu, locul într-o lume grăbită și pestriță, subsemnata a concluzionat că indiferent de crize, de problemele cu care se confruntă omenirea, poezia nu va dispărea și va rămâne una dintre puținele forme, prin care omul îsi poate auzi propriul suflet.
Vreme de peste două ore, invitaţii au dialogat despre oportunităţile privind libertatea de exprimare a scriitorilor contemporani și despre oportunitățile de a se face cunoscuți în țară și în străinătate prin concursuri, festivaluri, despre evoluția și rolul poeziei, atât cea clasică (sensibilă, muzicală, cu elemente de prozodie), cât și cea modernă (îndreptată cu precădere spre introspecție), despre dificultăţile cu care se confruntă, dar peste care trec poeții, din dragoste pentru poezie, despre influența AI în poezie.
Sala Centrului Cultural Mihai Eminescu din Bârlad s-a dovedit a fi cadrul ideal pentru schimbul de idei și promovarea lecturii în rândul elevilor prezenți și publicului adult.
Prezența elevilor în sală a fost un lucru de bun augur, ei fiind mărturia respectului pentru cultură, al preocupării pentru cunoașterea, promovarea, transmiterea valorilor neamului generațiilor viitoare.
Geta Modiga, bibliotecar dedicat al Centrului Cultural Mihai Eminescu din Bârlad a moderat cu profesionalism activitatea în acest lăcaș cultural, în care dialogul și memoria, amintirea și reamintirea, clasicul și modernul se împletesc într-o țesătură perfectă. O țesătură care unește suflete, culturi, mentalități, principii, convingeri și care creează dependența de a reveni.






