Autor: Mioara Baciu
Profesorul de limba și literatura română, Vasile Leonte este o personalitate deosebit de activă în viața culturală gălățeană ca eseist și critic literar, fiind prezent la lansări de carte și evenimente culturale locale, având reputația unui intelectual apreciat în cercurile literare din Galați, un vorbitor cultivat, familiarizat cu analiza literară și implicat activ în mediul cultural local, are intervenții apreciate pentru stilul erudit și analiza literară elaborată, colaborează constant cu scriitori, jurnaliști.
Din curiozitatea și dorința de a-i smulge, de a păstra și de a transmite unele mărturisiri, i-am adresat întrebările de mai jos și iată cum mi-a răspuns:
– Ce v-a determinat să alegeți meseria de profesor și ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada petrecută la Colegiul Național Costache Negri?
– Un cumul de factori: bucuria de a cunoaște diversitatea/ frumusețea lumii în chip mediat, prin intermediul cărților, modelul profesorilor de literatura română din liceu – veritabili cărturari, apreciați cu mult mai târziu, după absolvirea studiilor. Cele două decenii petrecute în Colegiul de pe Brăilei au însemnat cotidiene provocări, asumarea unor responsabilități cu totul necunoscute la Fundeni sau Sendreni. De la programa claselor V-VIII, concretizată în câte un manual, am trecut la predarea cunoștințelor de limba română, literatura universală, literatura pentru copii (pentru specialitățile învățători și educatoare), metodica predării specialității etc.
– Care este cea mai importantă lecție pe care ați încercat să o transmiteți elevilor, dincolo de literatura propriu-zisă?
– În 45 de ani e imposibil de contorizat și identificat „cea mai importantă lecție”. Poate bucuria muncii, făcută – de este cu putință – mâine mai bine decât astăzi.
– Există un profesor care v-a influențat decisiv formarea intelectuală și umană?
– Oricare, începând cu domnul învățător Florin Rășcanu, de la clasa I, de la care am primit cele mai multe linii la palmă, ca să scriu caligrafic (tratament ineficient, pe verificate!), până la universitarii Gheorghe Moldoveanu, Valentin Țurlan, Dumitru Tiutiuca, Grigore Răcariu. Mă opresc, cei mai mulți nu se mai pot bucura efectiv de respectul meu, consolidat în memorie.
– Cum vedeți diferența dintre elevii de altădată și cei de astăzi?
– Într-o evoluție incontrolabilă. Nu-i invidiez pe colegii mei mai tineri, obligați să concureze cu inteligența artificilă, pusă la îndemâna adolescenților.
– Ce rol mai are literatura într-o societate dominată de tehnologie și viteză?
– Sunt optimist: tehnologia poate aduce și mai aproape universul ficțional. În ultimă instanță, e vorba de opțiuni personale.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră un act autentic de critică literară?
– Șansa de a stabili ierarhii, de a spune NU imposturii, de a propune valori autentice, de a cizela gustul estetic, cine știe cu adevărat ?!
– Cum reușiți să păstrați echilibrul între exigența intelectuală și delicatețea umană în analiza unei cărți?
– În spatele unei semnături (uneori agresivă) stă parte din sufletul unui semen, adică un altul decât eu. Merită reținut!
– Care sunt autorii români pe care îi considerați esențiali pentru formarea unui tânăr?
– Măcar și cei selecționați de manualele școlare. E un punct de plecare. Dintr-o altă perspectivă, evident subiectivă: cercul prietenilor lui Eminescu.
– Ce calități apreciați cel mai mult la un scriitor contemporan?
– Capacitatea de a-și struni orgoliul, efervescențele zgomotoase.
– Care a fost cea mai memorabilă lansare de carte la care ați participat?
-Ultima! Dominată de două prezențe impecabile/necesar-tutelare: universitarul G.Lateș (împătimit, firesc, de Eminescu) și „cercetașul” tecucean Vasile Ghica („stăpânul”aforismului).
– Cum vă pregătiți pentru o prezentare critică înaintea unei lansări de carte?
– Cu emoții, de fiecare dată inedite. Și, mai ales, fără să uit să deschid cartea judecată.
– Credeți că mediul cultural gălățean și-a păstrat identitatea și forța de altădată?
– Scriptic, pur administrativ prezentul arată excelent: posturi de televiziune cu emisiuni/dezbateri literare, edituri, reviste din toate colțurile (cred că și preșcolarii au colegii de redacție!), zile/săptămâni/luni cultural-artistice, festivaluri, competiții. Puteți completa și dvs. Ce rămâne ? E dificil să interoghezi viitorul…
– Ce înseamnă modestia pentru un om de cultură?
– Discutăm despre rara avis, contradicție în termeni ? Nu m-ați prevenit.
– Ați întâlnit în cariera didactică elevi care v-au surprins prin talent sau sensibilitate aparte?
– E una dintre marile bucurii ale meseriei. Onorantă obligație! Cu certitudine, da; pe ici, pe colo, în revista Liceeni în dungi, de la Colegiul „C.Negri” i-am și ajutat pe cei atinși de fierbințeala scrisului să țină corect stiloul în mână.
– Ce v-a oferit profesoratul și ce simțiți că ați oferit dumneavoastră acestei profesii?
– Reconfortante certitudini, stabilitate – în plan socio-profesional. Bucuria/riscul de a clădi prin încercări – în straturile emoționale. Ce am oferit ? Revedeți răspunsul 13 !
– Există o carte care v-a schimbat modul de a privi lumea?
– Tragismul Bibliei, destinul lui Hristos. Înconjurat de mulțimi dornice de ajutor, ajutându-i, necondiționat, pe toți nevolnicii, necunoscuții, disperații, de două mii de ani Iisus e mereu singur. Și o alegere din literatura română: Moromeții I.
– Cum definiți eleganța intelectuală?
– Mi-ar plăcea să mi-o însușesc, nu să o definesc. Nicidecum de la televizor, din viața publică etc.
– Ce sfat ați oferi unui tânăr care își dorește să urmeze drumul literaturii sau al criticii literare?
– Dacă chiar își dorește, n-are nevoie de sfaturi. Și le formulează, treptat, singur.
– Ce credeți că lipsește cel mai mult societății actuale din punct de vedere cultural și moral?
– Cultural, suntem excedentari. Moral – mereu în tranziție, în recesiune. Trist !
– Care considerați că este adevărata dumneavoastră moștenire: elevii formați, comentariile critice, prieteniile culturale sau altceva?
-Toate, inclusiv bucuria de a fi răspuns la acest chestionar, pentru care vă mulțumesc.
Galați, 26.05.2026