- Galațiul a îmbrăcat veșmântul teilor înfloriți și al nemuririi eminesciene…
Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați, Membru UZPR
-15 iunie – ziua în care Galațiul și-a plecat fruntea în fața nemuririi…
Există zile în care timpul pare să-și încetinească pașii, iar istoria își deschide cu sfială paginile îngălbenite pentru a primi încă o filă de lumină. Una dintre aceste zile a fost 15 iunie, când, într-o atmosferă aproape liturgică, Casa Artelor din Galați și-a deschis porțile sufletului pentru a cinsti memoria celui care avea să devină însăși conștiința poetică a neamului românesc – Mihai Eminescu.
Soarele arzător al începutului de vară îmbrățișa orașul într-o lumină aurie, iar parfumul amețitor al teilor părea desprins din însăși poezia eminesciană. Aerul vibra de emoție, iar fiecare adiere părea să poarte șoapta versurilor nemuritoare.
În această zi de iunie, când vara își împletea cununa de lumină peste oraș, Casa Artelor s-a transformat într-un adevărat templu al culturii românești, într-un spațiu al memoriei și al cuvântului. Evenimentul organizat de Asociația Danubiana Galați, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Galați „Radu Macovei”, a reunit scriitori, poeți, profesori universitari, jurnaliști, reprezentanți ai autorităților locale și județene, elevi, artiști și iubitori ai culturii, uniți de aceeași convingere: aceea că Eminescu nu aparține trecutului, ci continuă să trăiască prin fiecare generație care îi rostește numele. Fiecare participant a adus, simbolic, o lumânare la flacăra nestinsă a operei eminesciene, alcătuind împreună un impresionant tablou al solidarității spirituale. Sub bolțile încărcate de istorie ale Casei Artelor, zidurile păreau să tresară asemenea unor bătrâni înțelepți care își recunosc vechii prieteni. Lumina caldă a verii pătrundea prin ferestre, iar încăperile au devenit, pentru câteva ceasuri, un adevărat altar al spiritului românesc. Fiecare colț al clădirii părea să păstreze ecoul versurilor și amprenta unei istorii care refuză să fie uitată.
A fost mai mult decât o manifestare culturală: a fost un ritual al memoriei, o adevărată liturghie a limbii române, o împărtășire din frumusețea cuvântului. Eminescu a fost evocat cu respect și a rămas prezent prin opera sa, care a vibrat în glasurile copiilor, în solemnitatea poeziei și în armonia muzicii. Pentru câteva clipe, poetul părea să coboare din înaltul Luceafărului său și să se afle, nevăzut, printre cei veniți să-i cinstească memoria. S-a vorbit despre Eminescu – poetul nepereche, dar și despre jurnalistul curajos, filosoful profund și vizionarul care a înțeles destinul unei națiuni înainte ca timpul să-i confirme intuițiile. În paginile publicisticii sale, Eminescu a fost prezentat drept un cavaler al adevărului, un neobosit apărător al demnității și moralității românești, pentru care gazetăria reprezenta o misiune, iar cuvântul era o sabie de lumină.
Într-o emoționantă incursiune în universul filosofic eminescian, conf. univ. dr. George Lateș a deschis noi perspective asupra gândirii poetului. Profesorul Ghiță Nazare a readus în atenția publicului dimensiunea publicisticii eminesciene, subliniind actualitatea ideilor sale, iar actorul invitat Lică Dănăilă a oferit momente de autentică vibrație artistică prin recitarea unor poezii nemuritoare. Un moment de o sensibilitate aparte a fost oferit de profesorul Marin Oanea, mentor al multor generații, care, acompaniindu-se la chitară, a interpretat cântece compuse pe versurile lui Eminescu. Corzile instrumentului păreau să plângă odată cu poetul, iar fiecare acord cobora în suflete asemenea unei rugăciuni.
Profesoara Luminița Măzăreanu, prin sunetul cald al saxofonului, împreună cu interpreta de muzică populară Carmen Vasilica Nedelcu, au creat o punte sonoră între tradiție și eternitate, înălțând publicul pe aripile unei emoții greu de descris în cuvinte.
Un rol aparte l-au avut copiii și tinerii, adevărate flori ale speranței și purtători ai continuității culturale. Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”, coordonați cu pasiune de profesoara Manuela Călărași, au făcut ca vioara să râdă și să plângă deopotrivă. Sunetele cristaline s-au înălțat deasupra sălii asemenea unor păsări albe, purtând cu ele emoția unei generații care descoperă frumusețea prin artă.
La rândul lor, elevii Colegiului Național „Costache Negri” au impresionat prin preocupările lor artistice, reușind să îmbine pictura cu literatura într-un dialog armonios al frumosului. Denis Mihai Diaconu, Maria Preda și Mihaela Elena Cucu, tineri talentați ai școlii românești, și-au prezentat creațiile și preocupările artistice, completând, prin sensibilitatea lor, tabloul omagial dedicat lui Eminescu.
Un moment deosebit l-a constituit recitarea poeziei „Trebuia să poarte un nume” de Marin Sorescu, care a deschis porțile memoriei și a readus în inimile celor prezenți nostalgia adolescenței, a anilor de liceu, când visurile păreau mai înalte decât cerul, iar poezia devenea limbajul firesc al sufletului.
Întregul program a fost coordonat cu eleganță și sensibilitate de poeta și jurnalista Mioara Baciu, moderatoarea evenimentului, care a unit firesc momentele artistice și intervențiile invitaților, asemenea unui dirijor ce transformă cuvintele în armonie, iar emoțiile într-un limbaj comun al sufletelor.
Un moment de profundă încărcătură spirituală a fost oferit de părintele Ionel Rusu, de la Parohia „Sfânta Ana”, care a săvârșit un Te-Deum în memoria lui Mihai Eminescu. Rugăciunea s-a înălțat asemenea fumului de tămâie, iar liniștea care a cuprins sala a devenit, poate, cea mai frumoasă poezie nerostită a acelei zile.
Poeții invitați au recitat atât din creația eminesciană, cât și din propriile lor versuri dedicate marelui poet, demonstrând că izvorul inspirației deschis de Eminescu continuă să curgă limpede peste generații.
Au adus un omagiu prin creațiile lor Mioara Baciu, Adrian Talabă, Ghiță Nazare, Luminița Potîrniche, Georgeta Oană Muscă, Sebastian Golomoz, Tudosia Lazăr și Costina Tănase, fiecare adăugând, prin propriul glas, o nouă nuanță coroanei spirituale închinate poetului național.
Peste patruzeci de participanți au fost martorii unei întâlniri cu eternitatea. Adulți și copii, profesori și elevi, artiști și oameni ai cetății au alcătuit, pentru câteva ore, o adevărată familie spirituală, unită prin dragostea pentru cultură, pentru limba română și pentru valorile care definesc identitatea unui popor.
Spre înserare, când lumina zilei se retrăgea încet peste oraș, iar umbrele serii își așterneau voalul peste clădirile Galațiului, Casa Artelor părea să păstreze încă emoția întâlnirii. Parcă însuși Eminescu privea tăcut din înaltul Luceafărului său sau din statuia care veghează orașul, zâmbind discret celor care au ales să nu-l lase pradă uitării.
Într-o lume grăbită, dominată adesea de superficial și de zgomotul cotidian, această întâlnire a demonstrat că frumosul nu moare, că poezia nu îmbătrânește și că rădăcinile unui neam rămân vii atât timp cât copiii îi rostesc versurile, iar oamenii îi cinstesc memoria.
A fost o zi în care cuvântul s-a transformat în rugăciune, muzica în lumină, iar poezia în respirația unei națiuni.
Această manifestare culturală a înscris o nouă pagină în cartea de onoare a Asociației Danubiana Galați și a UZPR – Filiala Galați „Radu Macovei”, reprezentând un elogiu adus culturii române, identității naționale și celui care va rămâne pentru totdeauna Luceafărul literaturii române.
Și, poate, dacă am fi ascultat cu adevărat liniștea acelei după-amiezi de iunie, dincolo de foșnetul teilor și de glasurile copiilor, am fi putut auzi pașii nevăzuți ai lui Eminescu trecând încă o dată printre noi, cu aceeași smerenie și aceeași nemurire.
Pentru că Eminescu nu aparține trecutului. Eminescu este timpul însuși.