
Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: – Buna ziua. Ce alegi să ne spui despre tine? Cum a început povestea ta cu scrisul?
Iosif Dermeștiov: – Bună Ziua Stimată Doamnă, sunt Iosif Dermeștiov, un Bulgar din Banat, mai exact din Satul Breștea, Comuna Denta, județul Timiș. Am început clasa 1 la Școală generală din satul Breștea sub îndrumarea domnului învățător Manea Anton. Părinții mei au fost Ioan și Maria Dermeștiov. Tata Lucra la CFR, mama La fabrica de Furnir din Deta. De mic copil mi-a plăcut tradițiile și obiceiurile din Banat și mai ales ale noastre ale bulgarilor Bănățeni. Mi-a plăcut să călătoresc și să cunosc oameni și locuri din tot Banatul.
M.R.N.: – În ce limbă ai început sa scrii?
I.D.: – Da, prima poezie a fost în limba mea maternă, pălcjenjn Săm, asta înseamnă sunt bulgar pavlikean.
M.R.N. – Cum alegi limba în care scrii?
I.D.: – Depinde de inspirația momentului. Uneori scriu aceeași poezie în trei limbi.
Om care vă scriu
Patima și suferința,
Cu cuvintele mă joc
Și îmi împlinesc dorința.
Eu scriu satul bănățean,
Chiar din pustă sau din munte.
Pentru mine, al meu Banat
Tot mereu este în frunte!
Iosif Dermeștiov, pentru dvs., dragi cărășeni!
M.R.N.: – Exista cuvinte în bulgară care nu se traduc în limba română?
I.D.: – Mai sunt și cuvinte de acest fel.
M.R.N.: – Ce amintiri ai despre obiceiurile din satul tău natal? Se păstrează și astăzi?
I.D.: – Da. Îmi aduc aminte de sărbătoarea Farsangului, de tradiții frumoase, care se mai păstrează și astăzi. Kirvaiul înseamnă Ruga satului. Există multe tradiții care se mai țin și astăzi la bulgarii din Banat.
M.R.N.: Dar obiceiurile legate de nuntă, de botez și de înmormântare?
I.D.: – Pe vremuri o nuntă la bulgarii din Banat ținea trei zile, acuma nu mai este așa. Botezul se ține doar o zi după ce botează copilul, vin de la biserică, masa și distracție pînă dimineață.
M.R.N.: – Sunteți bulgari catolici? Ce știi despre istoria voastră?
I.D.: – Bulgarii din Banat erau ortodocși în Bulgaria. Au fugit în timpul Imperiului otoman. Strămoșii noștri nu au vrut să se supună legilor turcești. Au trecut Dunărea. Fiind cunoscuți ca legumicultori renumiți, împărăteasa Maria Thereza le-a dat terenuri propice agriculturii. Ea ne-a făcut catolici.
M.R.N.: – Care este ocupația de bază a locuitorilor din satul tău natal? Legumicultura este practicată și astăzi?
I.D.: – Da. Legumicultura este ocupația de bază a sătenilor.
M.R.N.: – Dacă am merge în satul vostru natal am auzi limba bulgară și română. Se amestecă în familie?
I.D.: – Acum sunt în sat căsătorii mixte față de vremurile trecute, când nu te lăsau bătrânii să-ți iei soție decât din etnia ta. Și nici preotul nu te cununa în biserica noastră catolică.
Școală în limba bulgară nu mai este în satul meu natal. În Breștea elevii merg la școală la Denta. Limba bulgară vorbită în Banat o învață acasă.
M.R.N.: – Care este subiectul primei tale cărți?
I.D.: – Prima mea carte „Poezii din suflet” este o carte despre obiceiurile noastre ale bulgarilor din Breștea și din satele învecinate, poezii legate de tinerețe, de copilărie, de paurii din pustă și de amintirile frumoase cum le țin minte de mic copil.
M.R.N.: – Ce ai acum pe masa de lucru pregătit pentru lumina tiparului?
I.D.: – Am pregătite 154 de poezii.
M.R.N.: – Ești ajutat de Uniunea Bulgarilor la editarea cărților legate de istoria și tradițiile etniei voastre?
I.D.: – Nu sunt ajutat de nimeni leam făcut eu singur un audio book
M.R.N.: – Ce fel de muzică compui? Ești textier? În ce limba scrii?
I.D.: – Compun muzică în limba bulgară, sârbă și muzică populară din Banat.
M.R.N.: – Esti membru fondator al cenaclului de la Partos. Cine a avut inițiativa înființării cenaclului?
I.D.: – Inițiativa Cenaclului de la Partoș a avut-o domnul Tănase Ciurean, subsemnatul, domnul Lorin Cimponieru și părintele Mănăstirii Partoș, preotul Harim Stana.
M.R.N.: – Ce ai vrea sa transmiți cititorilor noștri?
I.D.: – Cititorilor noștri le transmit că-i iubesc. Și le mai spun să iubească Banatul și să nu-și uite rădăcinile.






