Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: – Bună ziua, Doina. Este o mare bucurie pentru mine să port un dialog cu tine. Recent ai lansat volumul numărul 7 de poezie ,,Silabele iernii”, o carte a maturității tale poetice. Povestește-ne…
Doina Gârboni: – Bună ziua, dragă Maria. Ne reîntâlnim cu aceeași bucurie pe care am trăit-o la primul interviu. Întrebările tale, mă trimit la întâlnirea cu mine însămi. Sunt profesioniste, se adresează, cu deosebită sensibilitate, sufletului. Cred că pentru a fi mai bun azi decât ieri, trebuie să fii tu însuți. Cei care au scris cărți nemuritoare s-au gândit foarte puțin la stil. Autorul împins de trăirile sale, scrie pentru a-și ușura sufletul. Oamenii, în general, se gândesc, la propria lor viață, poetul, el este cel ce se gândește la fericirea cititorilor. Poetul este cel care emoționează, zugrăvind în versuri trăiri, emoții, sentimente. Volumul „Silabele Iernii” ai remarcat bine, e o carte a „anotimpului” vieții mele. În momentul când destinul a spus, mai stai, nu pleca, poate mai ai să ne „spui” ceva. Mulțumesc divinității pentru că mi-a oferit bucuria întâlnirii cu cititorii, iubitori de poezie. Mulțumesc persoanelor care au făcut posibilă editarea acestui volum de poezie și a altor volume, la Editura Castrum de Thymes, Giroc. Pregătirea volumului pentru a fi tipărit, a fost făcută de doamna Dr. Ada Cruceanu Chisăliță. Mulțumesc directorului editurii, domnului Daniel Luca și domnului Nicolae Toma. Nu am să uit ziua de 30 Iulie 2026, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița și nici cuvintele care au descris atât de profund sufletul autorului, cât și cele scrise în volum.Mulțumesc cu recunoștință. Smerită plecăciune sufletului meu pentru că mi-a permis să-l așez în cuvinte.
M.R.N.: – Care sunt temele poeziei tale?
D.G.: – Seva sufletelor noastre se trage din tihna pământului natal. Temele care mi-au inspirat poeziile: te chem mai aproape, COPILĂRIE, să-mi așez pe tâmplă ta, povara clipelor duse
– Copacul din suflet—cântec de leagăn al copilăriei prin anii ce trec
– POGONICIUL din fața casei unde m-am născut:
„Malurile ce veghează
Lina curgere a apei
Strânge-n cupă infinitul
Și se duce mai departe…”
„Clipele rămase
Îmi îngroapă genunchii
În iarba verde de-ACASĂ…”
———————————
„Ecoul STRĂMOȘILOR
Se aude in lacrima căzută
Pe pământ
Din ea cresc flori
Ce vor povesti trecutul”
————————————
„Ca să nu fie singure
Toate cuvintele se topesc
În lacrimile tale, MAMĂ…”
————————————
„NATURA e un templu
La care mă închin…”
————————————
„Respiră adânc timpul
Deschizând porți eliberând lacrima
Sărbătorind biruința
Sculptând în cuvinte
Poezia ce binecuvântă visurile”
———————————
„Scriind îmi umplu
TĂCEREA cu gheață
Scriind închin cuvintele tăcerii”
Acestea sunt doar câteva teme care mi-au inspirat poeziile. Sunt mult mai multe, dar ar ocupa mult spațiu.
M.R.N.: – Care din volumele tale este legat de un moment anume din viața ta? Te – a ajutat poezia să depășești momente grele ale vieții?
D.G.: – „Poezia este viață, înainte de a fi artă” (V.G. Belinsky). Fiecare titlu al volumelor mele, a fost o etapă care mi-a atins sufletul. Cu aceste gânduri și trăiri m-a întâmpinat pagina albă. Au fost tăceri și lacrimi, dureri și momente fericite. Viața este o alternanță de culori. Poezia a fost și este, locul unde sufletul meu este acasă. Lacrimile în situațiile fericite, nu izvorăsc dintr-un surâs? „Râul, izvoarele-l pornesc” (Martin Opitz). Momentele mai puțin plăcute ale vieții m-au împuternicit. Au fost lecții, învățate cu ajutor divin. Și da, poezia m-a ajutat. Arta, în general, și poezia în cazul meu, este aerul pe care sufletul îl respiră.
M.R.N.: – Despre emoția lansării primului tău volum de poezie înconjurată de oamenii dragi ție te rog să ne vorbești.
D.G.: – Am plecat pe acest drum al poeziei, nu întâmplător, cu titlul primului volum, „Dincolo de tăcere”. Drumul meu, în lumea poeziei, nu ar fi existat fără îndrumarea și încrederea doamnei dr. Ada Cruceanu. Pentru acest vis al sufletului meu împlinit, și cu dorință de creștere, îi mulțumesc cu recunoștință. Doamnei directoare a Bibliotecii Orășenești Bocșa „Tata Oancea”, Gabriela Șerban, dedicată, implicată în tot ce înseamnă cultura din acest oraș și nu numai, îi mulțumesc infinit pentru activitățile în care a organizat prezentarea volumelor mele de poezie și pentru cuvintele frumoase. Întorcându-mă în timp, în anul 2014, în acea zi, nu pot să vorbesc decât despre o zi încărcată de emoții plăcute. Când am privit sala bibliotecii plină de prieteni, familie, cu ochii ațintiți asupra mea, cu greu am putut să fac față acestor emoții. Eu fiind o persoana emotivă prin structura mea. Te-am văzut în sală cu un grup de prietene ale tale și ale fiicei mele Cristina. Puteam să dezamăgesc? Această ziua a fost primul pas, însemnând că pot continua. Cuvintele Cristinei și toți cei de față mi-au îmbrăcat sufletul într-o mare fericire. Vă mulțumesc!
M.R.N.: – Esti o fiică a Văii Pogăniciului cu rădăcini care merg profund în istoria locului. Bocșa ti-a dat lacrima sau bucuria primului vers?
D.G.: – Valoarea unui cuvânt stă în folosirea lui. La început a fost tăcerea – locul unde ne clădim în cuvinte. Apoi, lacrima. Dacă am darul lacrimei, nu mă împiedica de a plânge. Plânsul e izbăvire. Trecând cele două „vămi”, tăcerea și lacrima, sufletul a ajuns la lumină și bucurie.Familia și profesia făcută din vocație au fost aliați de nădejde.Valea Pogăniciului, din fața casei de unde m-am născut nu este un loc pe nici o hartă, este în inima mea. Rădăcinile puternice înfipte în țărâna locului natal îmi amintesc mereu, întoarcerea la origini. Știu că și tu ești o femeie cu rădăcini.
M.R.N.: – Ce s-a schimbat în calitatea versului tău între primul volum și ultimul, lansat recent?
D.G.: – Am călătorit prin viață împreună cu sufletul și cuvântul. Am folosit cuvântul pentru a construi, în sufletele oamenilor, binele și frumosul. Am citit undeva că poetul se compune dintr-un filozof și un versificator. Putem să luăm în derâdere versificatorul, dar niciodată rațiunea. Fiecare „anotimp” al vieții omului aduce un plus de valoare în trăiri, emoții, sentimente. Acest lucru se adaugă la experiența vieții. Se cheamă maturitate. Și da, cuvântul își află locul, exprimând, în echilibru, trăirea. Gândurile, emoțiile, sentimentele, mărgăritare peste timp, coboară în cuvânt, topindu-se în el.
M.R.N.: – Părerea oamenilor de cultură contează pentru scriitoarea Doina Garboni?
D.G.: – Clipa este singura șansă a prezenței. Viața adună, clipă după clipă, și ne-o face cadou cu bucurie s-o trăim. Poetul trăiește, interior, cuvântul, bucuria lui este și atunci când oamenii apreciază și simt în suflet cele transmise prin ce scriu. Cu atât mai mult, este de apreciat atunci când oamenii de cultură îți apreciază poezia. Mentorul, Dr. Ada Cruceanu – critic literar, pe tot parcursul meu literar, fiind alături cu sfaturi, implicare, și profesionalism. Cu o profundă emoție am ascultat părerile oamenilor de cultură: Domnul Daniel Luca și domnul Nicolae Toma, analizând cele scrise în volumul „Silabele Iernii”. Cele 3 personalități vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Privesc ca într-o oglindă și trăiesc momentul în care mă recunosc. Eu, firul de iarbă de la umbra marilor stejari. Așa îmi place să spun. Mulțumesc.
M.R.N.: – Pe lângă volumele de poezie ce ai mai scris?
D.G.: – Nu mă miră această întrebare, tu cunoscându-mă de mult timp. Parcă ai intuit acest fapt. Da, a fost o clipă în care am hotărât să așez pe coala albă mărturisi, meditații, nostalgii, asupra a tot ce simt în această călătorie numită „VIAȚĂ”. Așa le-am numit eu. Am mai scris ceva asemănător în cartea – plachetă „Tăcerea din Cuvinte” apărută sub egida revistei „Reflex” . Îi mulțumesc încă odată doamnei Ada Cruceanu, pentru această bucurie și onoare. O să revin, mulțumind încă odată domnului Daniel Luca și domnului Nicolae Toma, pentru sprijinul acordat în editarea volumelor mele.
M.R.N.: – Poezia te trezește noaptea sau o chemi tu?
D.G.: – Credința mea este că poezia te alege în funcție de vibrația sufletului. Poezia ca orice artă, există. Poeții o așază în cuvinte.
(2 versuri dintr-o poezie din volumul „Silabele Iernii”)
„Mereu voi scrie versuri
Pentru niciodată”
Adaug că am materialul pregătit pentru următorul volum, dar nu înainte de a trece pe la doamna Ada Cruceanu.
„Glasul meu în stele se preface
Și-n plânsul lumii
Din adâncuri”
M.R.N.: – Esti un model pentru familia ta. Ce te ține în viață în afara poeziei?
D.G.: – Este în structura omului să tindă spre cunoaștere. Și dacă am văzut în adâncul sufletelor oamenilor cea ce alții nu au văzut, acesta este pentru că mi-am deschis ochii sufletului. Privirea sufletului este spre familia mea. În sufletul meu este loc și pentru generațiile anterioare, spre a nu le uita și a le onora viața și munca lor. Întoarcerea la rădăcini, la tihna pământului unde m-am născut. Rătăcirea nu e un drum. Drumul se face mergând. Când deschizi o cale, trasezi o direcție pe care o vor urma cei care vin după tine.
M.R.N.: – Ce ai vrea să transmiți cititorilor noștri?
D.G.: – Încep să iubesc un lucru sau anumite întâmplări din clipa când imaginația mea e în stare să-l înfrumusețeze. Doresc să transmit cititorilor următoarele îndemnuri: citiți, contemplați, cugetați, căutați informații care să vă conducă către adevăr. Toate acestea și multe altele, să vă apropie tot mai mult de înțelepciune. Un om înțelept trăiește în viață cu bucurie. Bucurați-vă!
