Autor: Mioara Baciu, Membru UZPR
Născut la 11 aprilie 1967, în localitatea Ilia, județul Hunedoara, Daniel Mariș este o prezență cu notorietate în presa și viața literară din Transilvania, afirmându-se atât ca jurnalist, cât și ca scriitor, poet și critic literar.
A urmat studii universitare la Universitatea Banatului din Timișoara, începându-și activitatea jurnalistică în 1998, colaborând de-a lungul timpului cu publicații precum Lumina, Transilvania Jurnal, Actual, Ziua, Gazeta Sporturilor, Cronica Română, România Liberă și alte publicații regionale și naționale.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu din anul 2024.
Îmbină jurnalismul cu literatura, publicând: poezie, critică și eseu literar, publicistică, tablete și cronici culturale.
În ultimii ani este un colaborator constant al publicației Cotidianul Hd. / Ziarul Hunedorenilor,condus de Cornel Nistorescu, unde semnează cronici de carte și eseuri dedicate literaturii române contemporane.
Este deosebit de apreciat pentru interesul constant față de literatura contemporană, promovarea autorilor români prin cronici și recenzii, stilul eseistic, cu numeroase referințe culturale și filosofice, preocuparea pentru dimensiunea spirituală și simbolică a operei literare.
Într-un interviu acordat în 2025, Daniel Mariș afirma că presa, indiferent dacă este tipărită sau online, va continua să aibă un rol esențial în consolidarea unei societăți democratice, idee care sintetizează foarte bine concepția sa despre responsabilitatea jurnalistului și a intelectualului.
Avand în vedere experiența sa dublă – de jurnalist și critic literar, i-am adresat câteva întrebări, pentru a putea deveni beneficiarii unei perspective ample asupra evoluției presei și a fenomenului literar românesc.
1. Domnule Daniel Mariș, ați slujit deopotrivă presa și literatura. Care dintre ele v-a modelat mai profund destinul?
Grea întrebare! În aproape toate registrele, atât presa cât și literatura sunt pentru mine vii, incandescente. Amândouă mi-au oferit un adăpost în cuvânt atunci când toate lucrurile se clătinau în jurul meu, iar visele deveneau tot mai fragile. Dar ambele și-au jucat rolul la timpul lor. Privind retrospectiv, anii, destul de mulți, petrecuți pe baricadele României Libere, port-drapelul presei de opoziție de atunci, au fost anii de ucenicie ,materia primă „depozitată” undeva pe care mi-am clădit creația literară de mai târziu.Pe de altă parte, presa fiind o nesățioasă consumatoare de timp nu prea îți mai dă răgazul necesar pentru a mai face și altceva. Literatura vine în schimb să completeze aceea posibilitate de a deschide un frumos evantai al mai multor genuri literare și da, îți conferă aceea siguranță ori poate iluzie de evadare din zona nisipurilor mișcătoare ale unui prezent tot mai halucinant, chiar de pe linia aceea imaginară care îl desparte de abis.
2. Într-o epocă dominată de viteza informației, mai are jurnalismul răgazul de a spune adevărul în profunzime?
În ceea ce mă privește, azi metafora adevărului e puțin neclară.Depinde din ce unghi privești… Fiindcă noi abia acum aflăm parcă faptul că minciuna și adevărul pot conviețui împreună și în consecință sunt lesne de confundat. Așa stând lucrurile, chiar dacă de multe ori nu înțelegem prea bine unde stă pitit adevărul, cu puțin mai multă atenție și discernământ putem încă, Slavă Domnului, să deslușim cine pe cine vinde…Cu atât mai mult cu cât există încă,e drept, puține, instituții de presă echilibrate,capabile să facă față presiunilor financiare și emoțiilor populare de tot felul. Ce ne rezervă viitorul, asta nu mai știm…
3. Cum s-a schimbat meseria de jurnalist de la începuturile activității dumneavoastră până în prezent?
În funcție de notele aparte pe care le aduce suportul audio-vizual în raport cu presa scrisă,tehnicile de lucru s-au schimbat destul de mult, odată cu intrarea într-o nouă eră a tehnologiei și inteligenței artificiale. În cu totul alt mod se face acum o documentare, multe din procedurile de lucru aplicate în jurnalism au rămas însă valabile și astăzi.
4. Există o întâlnire, un reportaj sau un eveniment care v-a schimbat definitiv felul de a privi lumea?
Da, cred că marea tragedie din 12 iulie 1999 de la Gura Apelor din Retezat, când o viitură masivă provocată de ploile torențiale a luat 14 vieți, rănind alte zeci de persoane… Căminul acela muncitoresc de la picioarele barajului a fost pur și simplu măturat de o alunecare de teren,copaci și bolovani imenși au distrus totul, transformând zona într-un peisaj apocaliptic. Atunci am simțit pentru prima oară, pe lângă priveliștea dezolantă, mirosul searbăd, la propriu,al morții, aceea moarte la care, până atunci,mă raportam, sunt sigur, cu prea multă seninătate.
5. Sunteți cunoscut și ca promotor al literaturii contemporane. Ce calități trebuie să aibă un autor pentru a vă convinge că merită atenția cititorilor?
Polemicile în acest sens sunt multe. Pentru mine, în primul rând,modul în care se configurează,de la polul existențial la cel estetic al operei. Estetica aceasta a receptării dezvăluie slăbiciunea atât a cititorului cât și a autorului. În momentul în care unul dintre cei doi nu este reprezentat în acest act, zona aceasta lume/literatură se fisurează, nu mai are tangaj. Ceea ce ar trebui să devină o imanență,o anticipare a exploziei își pierde orice suflu,prejudiciază sensul re-creării… Foarte mult contează să aibă un stil personal,care să-l diferențieze,să-l pună în valoare iar mai apoi,dar nu în ultimul rând, să exprime invizibilul extras din întreaga simultaneitate a existenței.
6. Care este cea mai mare provocare a criticului literar de astăzi: să fie obiectiv, să fie sincer sau să rămână liber?
Să fie în primul rând critic cu el însuși Fiind de înțeles apetitul pentru lectură și cunoaștere trebuie să să-și formeze spiritul de autocontrol, în rețeaua unei geometrii calitative. Este marea provocare a maturității literare, încercarea de a se regăsi în eternitatea fiecărei creații autentice.
7. Cum priviți fenomenul autopublicării și explozia editorială din ultimii ani? Este un câștig pentru cultură sau și o sursă de confuzie valorică?
Greu de răspuns. E și bine și rău… Posibilitatea nelimitată de publicare este un fenomen cotidian. Invazia de autori a ajuns la stadiul actual de redundanță și radicalitate profund neconcesivă…Mulți dintre aceștia se raportează la o pseudoliteratură, ce apare ca pe o bandă rulantă. ”Uite,așa ceva aș putea scrie și eu!” Pe de altă parte, „dintre sute de catarge”,apar noi autori talentați;dacă stai să le urmărești evoluția rămâi impresionat, mai ales când dobândesc aceea conștiință de sine a locului stabil care le aparține.
8. Credeți că literatura română contemporană beneficiază de critica pe care o merită?
În aceeași măsură în care critica beneficiază de literatura pe care o merită… Glumind, printr-o uluitoare aptitudine de diversificare, mulți autori de alte genuri literare își fac loc timizi ori dimpotrivă,impetuoși printre criticii de meserie,care la rândul lor ,nu de puține ori aleg să se refugieze în alte teritorii literare. Sunt destule deliberări despre această adiacență, un joc subtil de oglinzi și simetrii,dar asta e o altă poveste.
9. În cronici și eseuri manifestați un interes constant pentru dimensiunea umană a operei. Ce căutați, înainte de toate, într-o carte: frumusețea limbajului sau adevărul interior al autorului?
Foarte frumos scria Dan Cristea despre critic că este „un cititor, dar spre deosebire de cel obișnuit,e un cititor care scrie, adică un ins care se confruntă, întocmai ca poetul și romancierul, cu unul dintre cele mai afurisite lucruri din lume,scriitura”. Alternanța văzutului cu nevăzutul dă tonalitatea întregii opere,fără ea trăirea ardentă,oricît de maiestuoasă ar fi ea, nu poate transmite emoția autentică, straneitatea vieții
10. Ce loc ocupă memoria, istoria și identitatea națională în literatura română actuală?
Deasupra istoriei și a identității naționale stă memoria. Literatura poate să indice acest nivel de realitate unică, nevalidată de o instanță exterioară. Adevărul acesta ce poate părea ocult este real și intangibil, indică potențialul emoțional al ființei. Dar perspectivele pot prea bine să devină altele… Așa cum susține Colleen McCullough,„ nu i se întâmplâ nimic rău istoriei dacă este transformată într-o poveste pe care cineva vrea s-o citească”…
11. Există un scriitor contemporan despre care considerați că posteritatea va vorbi mult mai mult decât prezentul?
Există mai mulți scriitori contemporani de care sunt încredințat că vor rămâne… Prefer însă să nu dau nume,las această onoare posterității, dovadă că avem nevoie de ea și invocarea ei ne face bine.
12. Dacă ar trebui să recomandați cinci cărți unui tânăr care dorește să înțeleagă literatura română de astăzi, care ar fi acestea?
Mi-se pare un număr insignifiant… Nu poți pune pe un podium atât de restrâns accesul la contururile și profunzimile acestei ființe atât de vii care este literatura română și nici nu doresc să nedreptățesc pe nimeni… Vorbim despre contemporani, dar mie contemporani îmi par a fi într-o ordine fie și ascunsă și Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Marin Sorescu ori Gellu Naum.
13. Cum vedeți relația dintre jurnalismul cultural și educația publicului? Mai poate presa forma gustul pentru lectură?
Cu siguranță, în măsura în care mesajul cultural ajunge la publicul interesat. Atâta timp cât literatura nu ajunge apanajul unui cerc minuscul, refulat de mediu și de moment,comunicarea aceasta devine esențială,ea ne reprezintă chiar și atunci când ne scoate în relief slăbiciunile.
14. Care sunt valorile pe care nu le-ați negociat niciodată în activitatea dumneavoastră de jurnalist și scriitor?
Adevărul și capacitatea de empatie, frumusețea și mirajul literaturii… S-ar putea spune că aceste valori delimitează pentru a adânci și a fixa experiențele din jurul existenței umane.
15. Ce înseamnă succesul pentru un om de cultură: recunoașterea publică, premiile sau conștiința lucrului bine făcut?
O uimire în primul rând,fiind angrenat în lectura multor cărți, nu mai ai timpul sau dispoziția, de multe ori, de a privi mai atent în jurul tău. Pe urmă, un premiu ce te scoate oarecum din bula ta se transformă într-un sentiment de bucurie dar și într-un semnal de alarmă. Bruma de notorietate ce se presupune că te învăluie te poate transforma lesne într-o țintă,mult mai mulți ochi vor fi ațintiți asupra ta, orice greșeală îți va fi mai aspru taxată, trebuie să fii mai limpede,să evoluezi. Iar satisfacția unui premiu dispare repede când nu este vorba de niciun orgoliu la mijloc;el ne poate induce însă câteodată acel straniu sentiment de ignorare a zădărniciei.
16. Există un proiect literar pe care îl considerați încă neterminat, o carte pe care simțiți că trebuie neapărat să o scrieți?
Cu siguranță,există mai multe proiecte, într-un soi de cursă contracronometru cu timpul a cărui abandonare înseamnă și sfârșitul inocenței. Am începute în minte sau pe hârtie câteva volume de proză pe care sper să le duc odată și odată la bun sfârsit. Pe urmă ar mai fi și volumul doi dintr-un jurnal literar „Patria mea Atlantida”,
17. Dacă ați putea dialoga, pentru o oră, cu un mare scriitor român din orice epocă, pe cine ați alege și ce l-ați întreba mai întâi?
Aș alege pe Lucian Blaga, pentru a-l întreba cum ar vedea viitorul „Marelui Anonim” în această lume tot mai haotică și descralizată…
18. Care este cea mai importantă lecție pe care v-au oferit-o oamenii întâlniți în anii de jurnalism?
Lecția onestității, a bunului-simț, dar și a tenacității și perseverenței… Acestea devin echivalent al rostirii – în lupta împotriva timpului și ignoranței; sunt cele mai importante revelații într-o muncă și plină de satisfacții dar și extrem de epuizantă.
19. Ce credeți că lipsește astăzi lumii literare românești pentru a fi mai unită și mai vizibilă?
O anumită solidaritate în jurul ideii de promovare a literaturii române și de ce nu, de o cunoaștere și împărtășire reciprocă. Pe urmă, o anumită fragmentare a lumii literare nu conduce la nimic benefic, în pofida faptului că scriitorul este mai mereu privit ca un sihastru retras în singurătatea sa .
20. Dacă ar trebui să definiți, într-o singură frază, rostul scrisului în viața unui om, care ar fi aceea?
Parafrazându-l pe Kafka, oricine are abilitatea de a vedea și simți frumusețea scrisului,nu îmbătrânește niciodată.
Mulțumesc, cu recunoștința de a vă fi cunoscut!
