Autor: Maria Radu Novac
Stăm de vorbă cu o femeie rară: Adriana Oneț Petroi, scriitoare română din Serbia de origine din comunitatea huțulă din Bucovina (subgrupul etnic al huțulilor – oamenii muntelui)*. O româncă puternică, care a dus dorul și limba română dincolo de graniță. A dus muntele din Bucovina în câmpie, dar a rămas româncă cu inima.
Maria Radu Novac: – Bună ziua, Adriana. Ce alegi să le spui cititorilor noștri despre tine?
Adriana Oneț Petroi: – Despre mine le spun cititorilor că sunt un om simplu, care prin simplitatea sa și forțele proprii a reușit să se ridice. Niciodată nu mi-a plăcut să mă evidențiez prin frumusețe, sau prin alte căi, decât prin ceea ce mi-a dat Dumnezeu, iar Dumnezeu mi-a dat darul de a scrie, și totodată mi-a dat un dar aparte, iar acesta este faptul că ajung ușor la sufletul omului, ceea ce este foarte greu astăzi și era dintotdeauna greu. Deci, consider că am darul să descos interlocutorul din fața mea. Dintotdeauna mi-a plăcut să așez pe hârtie ceea ce simt, așa am început să scriu. Aveam jurnalul meu personal pe la vârsta de 14 ani, mai târziu am început să scriu diferite compuneri școlare, iar aici țin să amintesc că una dintre ele a fost aleasă ca cea mai bună compunere și eram invitată la un radio local să citesc acea compunere, cred ca atunci am prins curaj în forțele proprii și am continuat cu alte lucrări pentru care eram premiată.
Sunt președinta a asociației „Etno Art Brakos” din Alibunar, cu această asociație am diferite acțiuni în care prezentăm atât portul popular cât și diferite lucrări manuale pe care le fac femeile din asociație.
M.R.N.: – Despre originile tale în locuri pitoresti, încărcate de istorie și binecuvântate cu oameni gospodari vreau să ne vorbești.
Adriana Oneț Petroi: – Despre originile mele sunt mândră, deși, din partea maternă sunt foarte încurcate originile mele, ea face parte din huțulii Bucovinei, ceea ce înseamnă că bunicii și străbunicii ei, erau veniți din Ucraina, Polonia… De pe altă parte, sunt mândră și ca e tata bănățean, dacă Banatul e fruntea cu siguranță Bucovina e inima, iar despre huțuli o să se afle mai multe într-o viitoare carte a mea. Deocamdată tot ce pot să spun despre ei este faptul că sunt foarte misterioși, pentru ei nu există altă lege decât Dumnezeu, sunt obișnuiți cu munca grea și sunt foarte gospodari și ospitalieri.
M.R.N.: – Vorbești limba strămoșilor tăi huțuli. Consideri că ai o datorie ca ei să fie cunoscuți la adevărată lor valoare?
Adriana Oneț Petroi: – Da, consider că, dacă din diferite circumstanțe, nu am putut face mai multe pentru ei, voi face cunoscută viața lor, voi aduce cititorilor ceva nou și inedit. Despre huțuli se vorbește prea puțin, iar eu consider că merită să se amintească despre ei la adevărata lor valoare ca să nu rămână dați uitării. Vorbesc limba huțulă, mai degrabă e un fel de grai strămoșesc, dar sună foarte frumos.
Niciodată nu am avut ocazia să vorbesc despre huțuli de aceea cred ca merită măcar o carte din partea mea, pentru toți anii petrecuți acolo între ei.
M.R.N.: – Te caracterizează o tărie și o dârzenie rară, un curaj ancestral să nu renunți și să nu te dai învinsă. Ce crezi tu că ai moștenit de la cele două bunici?
Adriana Oneț Petroi: – De la bunicii paterni, respectiv bunica, pentru că din păcate pe bunicul nu l-am cunoscut, a decedat când eram eu foarte mică, așa că de la bunica paterna cred ca am moștenit partea cea vulnerabilă din mine, e ceva genetic cred, dar ce am învățat de la ea când stăteam cu ea, este faptul că atunci când nu ai pe nimeni te poți descurca și singur, ea rămânând văduvă trebuia să le ducă pe toate, și le-a dus. Iar de la bunicii materni, de la bunica curajul, o femeie cu mai mare curaj nu am întâlnit, iar de la bunicul credința, și faptul că fără Dumnezeu suntem nimic și ne îndreptăm spre nicăieri.
Astea le-am moștenit dar faptul că nu mă dau bătută și nu renunț nu știu dacă sunt moșteniri sau fac parte din procesul meu de creștere.
M.R.N.: – Ceea ce unește Bucovina cu domeniul din Herneacova este pasiunea pentru creșterea cailor de rasă. I-am văzut la târguri și pe domeniu. Ai crescut cu ei. Există și o rasă de cai huțulă?
Adriana Oneț Petroi: – Există, sunt specifici, adaptați zonei de munte, acolo nu se poate lucra ca prin Banat, în marea majoritate a cazurilor animalele sunt cele care trag, am amintit cuvânt animal pentru că de exemplu cu caii sau cu boii se și înmormânteză un decedat. Tot cu caii se merge și după mireasa în ziua nunții, deci, calul face parte din viața unui huțul de la naștere și până la moarte
M.R.N.: – Adolescenta ta s-a împărțit între România și Serbia. În adolescență ai început să scrii. Despre primele tale lucrări să ne povestești.
Adriana Oneț Petroi: – Primele lucrări ale mele sunt și punctele de plecare, am început să scriu difere lucrări despre diferite teme, și astăzi mai păstrez unele dintre ele. Iar pentru că da, adolescența mea s-a împărțit între România și Serbia, am și scris despre aceste schimbări ale mele, tot atunci m-am dedicat mai mult scrisului
M.R.N.: – Ai publicat prima ta carte timpuriu. Ce ne spui despre conținutul ei?
Adriana Oneț Petroi: – Conținutul primei cărți, atent studiat, este despre mine. Fiecare mare cititor sau scriitor are un punct de plecare, acel moment exact în care o poveste a deschis ușa către o întreagă lume de posibilități, iar eu am simțit că acea primă carte, unde printre rânduri, cine ma cunoaște ma va regăsi, a deschis alte posibilități.
M.R.N.: – Scrisul este pentru tine un mod de viață. Face parte din viața ta. Tu poți sta mult timp departe de condei. Vorbeste-ne de parcursul tău literar.
Adriana Oneț Petroi: – Atunci a început și parcursul meu literar, și sunt mândră că am reușit să am până în prezent trei cărți, prima ,,Schimbându-ne pe noi înșine, putem schimba lumea”, după cum am amintit mai sus, fiecare pleacă de la sine. Iar mai apoi a apărut și a doua carte, ,,60 de interviuri pentru mileniu trei”, după care cartea cea mai recentă, ,,Adevărate Valori Naționale”, cred ca cea mai recentă este și cel mai mare succes al meu, am reușit să ajung la oameni mari, precum, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Prințul Sturza, Bogdan Neculce, dar și sârbi, întotdeauna fac în așa fel sa nu se simtă vreo parte dată la o parte.
M.R.N.: – Interviurile cu personalitățile sârbe sunt publicate în limba română?
Adriana Oneț Petroi: – Doar în română sunt publicate, din păcate, din lipsa timpului nu am avut cum să le traduc, dar sper că în viitorul apropiat să le traduc și în limba sârbă. Prima a apărut la Centrul de Studii Banatice din Vârșeț, a doua Editura Centrul de studii Banatice și Editura Libertatea, iar cea mai recentă este publicata la Societatea de limba română din Novi Sad.
M.R.N.: – Alibunarul, localitatea unde trăiești acum este inima românilor din Voivodina. Are istoria lui. Ce faci acum pentru păstrarea tradițiilor românilor?
Adriana Oneț Petroi: – Alibunarul – una dintre cele mai importante așezări rurale ale Banatului de Sud, are un trecut deosebit de bogat. Bogăția istoriei sale a fost cercetată de mai mulți istorici, publiciști și oameni de cultură, rezultând cu publicarea unui număr impozant de monografii și studii, cât și articole din ziare, care se referă la trecutul acestei așezări. Alcătuirea de astfel de albume fotografice nu este o noutate în publicistica în limba română din Voivodina. Astfel de proiecte au mai fost realizate în numeroase localități de la noi, precum Uzdinul, Satu Nou, Sărcia, Sân Mihai, Maramorac și altele. Alibunarul este o localitate care din vechime a reprezentat un important centru administrativ, cu instituții și organe ale guvernării locale care i-au dat o importanță mai mare decât localităților din jur. De aceea, am considerat că și numărul fotografiilor vechi ar trebui în această localitate să fie mai mare decât în alte locuri și am inițiat acest proiect de elaborare a acestui album fotografic, pentru a nu fi date uitării anumite aspecte ale trecutului oamenilor de aici, care în cazul dispariției acestor fotografii ar fi pierdute pentru totdeauna. La elaborarea albumului fotografic de față am pornit de la ideea că, în ciuda numeroaselor monografii dedicate Alibunarului, încă nu a fost publicată o carte în care să fie prezentată prin ilustrații, respectiv fotografii vechi, istoria multiseculară a localității. Pornind de la faptul că fotografia ca sursă istorică a apărut pe meleagurile noastre bănățene abia prin anii șaizeci ai secolului al XIX-lea, este clar că istoria sa mai veche de anii amintiți, nu se poate prezenta prin fotografii, ci doar prin texte scrise. De aceea, la realizarea acestui proiect am pornit chiar de la perioada în care a apărut fotografia în Banat, respectiv de la perioada din care sunt păstrate cele mai vechi fotografii în care este prezentat Alibunarul și anume perioada din jurul anilor 1870. Ce e drept, numărul fotografiilor din această primă perioadă este deosebit de mic, dar el crește proporțional cu dezvoltarea acestei arte și meserii care a facilitat ca anumite momente din viața omului să fie imortalizate. La alegerea fotografiilor ne-am oprit la anul 2000, considerând că ceea ce este mai nou de acest an încă aparține prezentului și că desigur această perioadă va fi prezentată într-o viitoare carte, semnată de cineva din iubitorii trecutului acestei localități din pusta Banatului.
M.R.N.: – Există școală cu predare în limba română în Alibunar? Dezvoltă, te rog
Adriana Oneț Petroi: – Există două școli cu limba de predare română, școala generală și liceul economic. Din păcate numărul elevilor este destul de mic, având în vedere ca numărul românilor la Alibunar a scăzut foarte mult din cauza natalității scăzute, din cauza plecării oamenilor în străinătate. Dar la liceul economic este relativ constant, pornind de la faptul ca se înscriu și alți elevi din alte localități românești din împrejurime.
M.R.N.: – Recent ai organizat la Alibunar o manifestare culturală cu invitați din România. Cine te sprijină din comunitatea română?
Adriana Oneț Petroi: – Consiliul Național al comunității românești din Serbia și primăria Alibunar și pe această cale le mulțumesc. Manifestarea este dedicată portului popular, atât celui românesc cât și celui sarbesc, anul acesta am avut onoarea să îl avem alături de noi pe domnul Marius Matei, etnograf.
M.R.N.: – Ce ai acum pe masa de lucru? Ce proiect ai și cu cine colaborezi?
Adriana Oneț Petroi: – Am viitoarea carte, dar prefer să rămână încă surpriză. Pe lângă această carte mș ocup de revista locală „Făclia”, la care sunt redactor responsabil, această revistă cuprinde viața biserici, evenimentele care se desfășoară la Biserica Ortodoxă Română, ,,Adormirea Maicii Domului”. Sunt împlinită sufletește când fac lucruri pentru comunitatea din care fac parte.
M.R.N.: – Ce dorești să le transmiți cititorilor noștri?
Adriana Oneț Petroi: – Sper din suflet că gândurile mele v-au adus un strop de inspirație sau bucurie. Celor care citesc aceste rânduri le transmit, în primul rând, multă sănătate și puterea de a-și urma visurile. Aveți grijă de voi!
