Autor: Preot Ionel Rusu, membru UZPR
A venit pe neveste așa zisa “criză sanitară” provocată de “ciuma”- covid 19. Ca un tzunami frica i-a cuprins pe toți, mai ales știrile și imaginile alarmante din social-media.
După Paști, în 2020 mi-amintesc, încă mai cădea bruma dimineața peste salcâmii înfloriți mi-am pus mintea să plantez câteva arii de legume. Am transpirat, era puțin current de la vânt , udasem cu furtunul plăntuțele de curând puse în pământ, tușisem așa ușor, dar nu prea am dat importanță. A trecut mai, a trecut iunie, a venit luna lui cuptor și în noaptea de 12 spre 13 iulie, pe la miezul ei, mă trezii cu o temperatură de 39 grade și dârdâind precum câinele la injecție. Până dimineață a fost un calvar. De bună voie și nesiliți de nimeni, la sfatul soției chem ambulanța, căci izoleta era înspăimântătoare. Mă internez, fiind de bună credință și având încredere în personalul medical.
Am parte de o cameră izolată, ca la pușcărie, fiind izolat. Mi se pusese stigmatul oficial: COVID 19.
Mi s-au adus niște pastiluțe din așa zisul protocol guvernamental pe care le-am luat începând de vineri seară, sâmbătă, duminică, luni și marți potrivit recomandărilor medicului. Parcă am trait sau am jucat noaptea într-un film cu fantome. Nu distingeam pe cei care mă vizitau, nu știam cum să mă adresez pentru că erau obligați să nu-și deconspire identitatea profesională medicală. Marți, pe la amiază mă apucă o criză de nu puteam sta pe picioare. Venind la contravizită o altă doctoriță, după … îmi dădeam seama de genul persoanei, i-am spus că refuz să mai iau acele pastile de protocol, încât am ajuns să am parte 3-4 ore pe zi de respirație artificială și am cerut schimbarea tratamentului pe cale injectabilă.
Cu chiu cu vai, a doua zi recurge la tratamentul injectabil. La intrare aveam plămânii negrii. Paralel m-am împrietenit cu laptele de măgăriță, cu laptele de capră și cu untura de bursuc. La filmul cel de al II-lea, după ce am tușit ore întregi fără oprire și mă tăvăleam pe jos, că aș fi dorit să-mi dea ceva ca măcar să fac o mică pauză de tușit.
O asistentă mai necum mi-a zis răspicat:
– Ce vrei să-ți mai fac? Doar să-ți țin lumânarea!
– Măi, fetelor, sunteți cu carte și experiență, cum să nu îmi dați ceva care să-mi liniștească tusea?
Nu puteau să se abată de la protocol. Când mi s-a făcut rău am început, doamna doctoriță mi-a zis că așa trebuie să se întâmple și să mai am răbdare câteva zile până la finalul protocolului.
Tușeam non-stop chiar și în timpul CT-ului pulmonar. Acolo ce să vezi? Plămâni albi de flăcău.
La externare, am fost pecetluit tot cu Covid-19, să ajut la creșterea numărului de victime. Cu o normă de îndeplinit de la centru. Un părinte cu viața îmbunătățită mi-a spus să cer ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocire. Sfântului Nichifor cel lepros care se serba într-una din zilele când am fost internat. Trecând personal prin această experiență, mi-am dat seama și mai mult de făcătură…