În cameră plutea un miros de transpirație amestecat cu medicamente. Flavius încerca să-și ridice capul de pe pernă pe care mama tocmai o schimbase. Un gust de coclit îi persista în gură. Înghiți în silă din ceaiul lăsat pe scaunul de lângă pat. ,,Cu siguranță au o cafea în bucătărie”, gândi el. Se sprijini de scaun, de pereți și de uși și se aruncă pe scaunul din cuina. Cu două zile în urmă se trezise la spital prins în aparatele care-l țineau în viața. De undeva, parcă suspendat pe tavan, auzi glasul unei femei: ,,Nu va temeți, e tânăr, își va reveni repede”. Deschise ochii.
,,Am trecut obligatoriu prin purificare”, zise el cu voce tare. Nu- și amintea nimic, nu avea idee cum a ajuns acolo. Mama intră tiptil în bucătăria impecabilă, curată și ordonată ca farmacia soțului.
– Vorbești singur, Prințul mamei! Cum te simți?
Fiul nu răspunse. Își clătina capul. Mama îl sili să înghită câteva linguri de supă din 12 pui preparată după o veche rețetă evreiască, apoi își umplu și ea o ceașcă cu cafea.
– Ai ieșit din moarte, spuse ea blând. Ne-ai speriat tare!
– Poate am făcut insolație. Nu știu, nu-mi amintesc nimic, îi răspunse cu greutate fiul.
– Ambulanta te-a transportat pe targă. Te-au băgat în perfuzii.
Flavius tăcu. O liniște se instala între ei. În capul fiecăruia se rostogoleau întrebări fără răspuns. Mama se așeză pe scaun în fața fiului și deschise discuția:
– Acum că suntem singuri, as vrea să vorbesc cu tine o problemă delicată.
Fiul o încuraja din ochi.
– Am căutat după actele tale în portofel, la internare și am dat de pozele celor două fete.
Fața lividă a tânărului se colora brusc. Mama își înfipte privirile ca două sfredele în ochii lui și-i spuse cu duritate.
– Diana e o fată minunată, o perlă care nu merită să- ți bați joc de ea. Pricepi? E mai deșteaptă ca tine. Dacă nu te-ai vindecat de Iris..
– Tata știe?, o întrerupse el.
Mama suspină.
– Nu l-am mințit niciodată pe tatăl tău. Dar dacă nu vrei să închei cu fanteziile tale bolnave care te distrug, îi voi spune. Dacă vrei independență poți pleca din casa noastră în chirie. Bagă-ți în cap, noi suntem o familie de oameni simpli dar cinstiți, nu ne batem joc de fată.
Flavius așteptă să plece mama. Scoase ușurel pozele celor două fete și le puse pe masă. ,,Ar trebui să aprind poza lui Iris” își spuse în gând ,,Oare ea a aruncat fotografiile cu mine”, se întrebă. O durere ca o lamă de cuțit îl făcu să geamă.
– În neamul meu nu au fost iubăreți, poate la moldovenii lu mamă-ta, îi aruncă tatăl cu mânie.
Flavius sări ca ars. Deschise gura să spună ceva dar se răzgândi.
– Ce faci, le cântărești? Blonda te-a respins. Calculată fata, nu ieșea pe plus cu tine. țintește mai sus. Un amestec de maghiar cu țigan.
– M-am aruncat ca boul cu capul înainte. Trebuia să văd de ce niciun băiat nu a făcut lipeala cu ea, suspină tânărul. Și apropo de amestec tată, continuă el.
– Da, ești o corcitura de rasă. Unchiul meu a avut fabrica de biscuiți la București. Afaceri!, se mândri tatăl.
-Afaceri. Și tu la farmacie tot un fel de vânzător ești, îi spuse blând Flavius
– Să o încheiem. Mie îmi place Diana și o vreau de nora…
