
Autor: Gheorghe Ţunea Pîrvovanu – UZPR
Sămbătă, 14 noiembrie 2026, la mănăstirea ,,Sf. Ana” din Orșova a avut loc pomenirea celor patru oameni seamă ai ziaristicii și culturii românești: Pamfil Șeicaru, Doru Dinu Pavăl Glăvan, Nicolae Danciu Petniceanu și Sorin Stanciu, fost președinte UZPR.
Gazda acestei manifestări a fost Dumitru Buțoi, președintele Filialei ,,Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, domnia sa a vorbit despre aceste personaliți trecute la cele veșnice, iar mai apoi a prezentat volumul de versuri ,,Licențiat în (ne)moarte”, carte dedicată soției dumnealui.
După slujba de pomenire am mers la o agapă creștinească unde s-au ținut câteva cuvântări și s-a discutat liber despre câteva alte publicați apărute în ultima perioadă, așa cum au fost publicațiile SPEO-CARAȘ și CRONICA MEHADIEI. Totodată, la acest eveniment au fost înmânate diplome celor prezenti pentru contribuțiile aduse la dezvoltarea și promovarea culturii și a patrimoniului cultural românesc.
Între cei care au evocat aceste personalități m-am numărat și eu, deoarece am vorbit despre omul de cultură și formatorul de suflete, Nicolae Danciu Petniceanu. În ceea ce privește activitatea și personalitatea acestuia, mai departe o să amintesc aici câteva aspecte din viața dânsului.
Nicolae Danciu Petniceanu s-a născut în Sâmbăta Paştelui, la data de 11 aprilie 1936, în frumoasa localitate Petnic din Craina Bănăţeană, din părinții Ioana Danciu şi Nicolae Radu, căruţaş. După terminarea celor 4 clase din localitatea natală Petnic, a urmat gimnaziul la şcoala elementară din Iablaniţa, unde s-a bucurat de ocrotirea profesorilor Maria-Mia Trailovici şi George Pătrăşcioiu, care au intuit de la începuturi în micul copil Nicolae, talent literar remarcabil. Deşi că în vara anului 1947, anul foametei, a fost reţinut de la şcoală de către părinţii săi, apoi alteori a trebuit să meargă cu vacile la păscut, elevul Nicolae Danciu a terminat al treilea la şcoală, ceea ce era o performanţă pentru el în acele vremuri grele.
Toate aceste trăiri grele pentru tinereţea şi fragilitatea unui copil i-au rămas întipărite în sufletul său, dar în acelaşi timp l-au călit pentru anii viitori din viaţa sa. Cu voinţă şi abnegaţie pentru a reuşi în viaţă, tânărul Nicolae urmează Şcoala Medie Tehnică Siderurgică din Reşiţa, cu o bursă specială acordată de către ministrul industriei grele, bocşanul Carol Loncear. Pe timpul şcolarizării, datorită capacităţilor sale, a făcut parte din „Cercul literar” şi din „Cercul de matematică” ale şcolii, sub umbrela cărora a participat la diferite concursuri şi olimpiade. Cireaşa de pe tort fiind absolvirea Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a avut ca profesori, între alţii pe Tudor Vianu, Matilda Caragiu sau Gheorghe Poalelungi. A susţinut lucrarea de licenţă cu titlul : ,,Concepţia mesianică în poezia lui Octavian Goga”, în faţa comisiei guvernamentale condusă de academicianul Ion Coteanu, conducătorul lucrării a fost prof. Pompiliu Marcea.
Pe lângă aceste studii a mai urmat şi alte şcoli, cum ar fi Universitatea de Marxism (studii politice), Şcoala Regimentală de Tancuri şi Şcoala nr.3 din cadrul Ministerului de Interne, devenind ofiţer la Poliţia de Frontieră şi mai apoi în cadrul Serviciului de Paşapoarte Timiş, de unde, după 20 ani de muncă, la cerere iese la pensie în anul 1986.
A fost căsătorit cu Ana Danciu, născută Mircea, fiică de muzicant şi solistă amatoare de muzică populară, din această căsătorie au rezultat doi copii: Caius şi Mircea.
Pe tărâm literar a activat fructuos, debutul său având loc în anul 1969, în revista ,,Orizont” din Timişoara, cu ajutorul prozatorului Sorin Titel. Pe parcursul activităţii literare a colaborat cu peste 30 de publicaţii, printre care România literară, Pentru patrie, Altarul Mitropoliei Banatului sau Almăjana. A fondat Cenaclul literar ,,Sorin Titel” din Timişoara, în anul 1988, care mai apoi s-a transformat în Societatea literar – artistică ,,Sorin Titel”, pe care a condus-o în calitate de preşedinte. În această calitate omul de cultură Nicolae Danciu a montat şi dezvelit plăci comemorative închinate unor personalităţi culturale sau sportive de excepţie, printre care Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Camil Petrescu, Sorin Titel sau Luţă Ioviţă, în localităţile Timişoara, Caransebeş, Băile Herculane, Mehadia, Plugova şi Petnic. La iniţiativa sa, s-au executat monumentele oamenilor de cultură Mihai Eminescu şi Ioan Slavici şi s-au înfiinţat trei librării în Timişoara: ,,Sorin Titel”, ,,Damian Ureche” şi ,,Ioan Slavici”. A scris şi editat peste 30 de lucrări, pentru care a primit nenumărate premii, în special cartea ,,Peregrin prin Siberia” a primit Premiul I, la un concurs internaţional din Sicilia, Italia. Alte două lucrări ,,Domnul Eminescu soseşte iarna” şi ,,Lacrimă de taragot” au fost apreciate către Biblioteca Academiei Române şi Institutul de Folclor ,,Constantin Brăiloiu” din Bucureşti. Nu în cele din urmă a fondat gazeta literară ,,Anotimpuri literare”, revista ,,Vrerea”, revista ,,Eminescu” şi gazeta sătească ,,Vestea”, ultima fondată şi editată împreună cu primarul Mehadiei, Iancu Panduru, un adevărat Mecena şi catalizator cultural al obştii lui.
Am adăugat mai sus cuvântul formator, spun acest lucru pentru că la diferitele simpozioane organizate de dânsul, aducea zâmbetul pe faţa participanţilor, făcându-i să se simtă cât mai casnici. Apoi, sub aripa sa au fost promovate tinere condeie, care mai târziu au devenit autori de carte, persoane ca Iosif Băcilă, Dorina Şovre sau Caius Danciu. Între aceştia mă pot număra şi eu, dat fiind faptul că la prezentarea cărţilor Traian Topliceanu – viaţa şi activitatea şi Antologia lucrărilor lui Traian Topliceanu sau la sfinţirea plăcii comemorative dedicată profesorului T.Topliceanu de la Pârvova, mi-a adresat îndemnuri de încredere şi combativitate, dar mi-a transmis şi energia necesară în a-mi expune ideile. Multe dintre aceste idei erau ale lui, spre exemplu montarea plăcii comemorative dedicată profesorului Topliceanu, din satul Pârvova, dar şi propunerea de adăugarea pseudonimului literar Pîrvovanu. Mai mult, la întâlnirile de la Mehadia, întotdeauna găsea cuvinte de învăţătură şi îndemna continuu la cercetarea pe mai departe a istoriei Crainei. Ceea ce mi-a rămas întipărit în suflet era stilul său fulminant şi viforos pentru ideea susţinută , pentru a convinge raţiunea participanţilor, iar alteori graţios şi calm, aşa cum îi stă bine unui scriitor desăvârşit.
Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, vrednicul eminescolog Nicolae Danciu Petniceanu a organizat şi a participat la numeroase acţiuni culturale, concretizate în simpozioane, montări şi sfinţiri de plăci comemorative şi busturi în toată zona Banatului.
Toate aceste acţiuni ale sale vor rămâne în conştiinţa urmaşilor săi, ca îndemnuri la cercetarea şi cunoaşterea pe mai departe a istoriei Banatului şi a Crainei, în special. A decedat cu dorinţa de a fi membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece a damnat pe cei care l-au denigrat pe marele Eminescu, fiind socotit antisemit şi om al sistemului comunist.
Poate că aceste cuvinte sunt prea sărace, dar prozatorul, eminescologul şi scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu a fost şi este unul dintre importanţii prozatori români şi un adevărat ,,bănăţeanolog”. Opera sa însumează lucrări, proză, studii de specialitate, scene de teatru, însemnări şi recenzii, într-un cuvânt o întreagă bogăţie literară. Pentru noi, cei din Craina Bănăţeană, scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, rămâne o fire enciclopedică a culturii bănăţene şi un adevărat arbiter eleganţiarum, prin ţinuta sa intelectuală. Întreaga sa operă aduce o contribuţie importantă la propăşirea culturii româneşti.
Vie să-ţi fie amintirea şi veşnică pomenirea, domnule Nicolae Danciu Petniceanu, tribun de Craina !




