Categorie: Articole
Stiri
DUBLĂ LANSARE DE CARTE ÎN CURTEA BISERICII PRECISTA – UNUL DINTRE CELE MAI VECHI MONUMENTE ISTORICE DIN GALAȚI
Autor: Mioara BACIU/UZPR
Opinii
„Pentru că noi, almăjenii oriunde suntem în lume, locul de suflet rămâne Țara Almăjului toată. Avem noi un patriotism local aparte pe care numai noi îl înțelegem și îl conservăm” – Dialog cu doamna Angelica Herac, redactor șef la revista NEDEIA, editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin
Interviu realizat de Maria Radu Novac
Stiri
Festivalul Național de Literatură ,,Întâlnirile de la Viișoara”, Ediția a II – a, Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, Neamț
În zilele 8 – 10 iunie a.c., Fundația Culturală ,,Georgeta și Mircea Cancicov” din Bacău
Stiri
Peste 200 de copii, părinți și profesori, victime ale bullying-ului și violenței în școli, au avut curajul să vorbească despre experiențele trăite. Școala Încrederii face apel la români pentru a contribui la siguranța copiilor în școli
București, 1 iunie 2023: Ministerul Educației a semnalat pentru anul școlar anterior 10.000 de acte de violență,
Stiri
Jurnaliștii actori, Magda Băcescu si Ștefan Apostol au facut din „FÂNTÂNA ÎN FLĂCĂRI”, un real succes!
Autor: Mioara BACIU/UZPR
Stiri
FBI avertizează – O nouă escrocherie în restaurantele din SUA și Marea Britanie, dar și în alte țări vizitate de turiști. Cereți ÎNTOTDEAUNA un meniu tipărit. Există pericolul: hackerii plantează CODURI QR false în restaurante care îți fură datele atunci când dai clic pe link
Codurile QR au devenit un obicei nou pentru accesarea meniurilor restaurantelor