COMUNICAT 

„Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”

Astăzi, la împlinirea a 29 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, la Timișoara, în fața Catedralei mitropolitane și a Operei române, sub sloganul „ Azi în Timișoara, mâine-n toată țara! ” și în prezența  Secretarului de Stat - dl. Laurențiu Florian COCA, reprezentanților Parlamentului României, IRRD’89, LORD’89, asociațiilor de revoluționari din Timișoara și din țară, s-a facut apel la unitate, la unificarea mișcării revoluționare, într-o singură voce, pentru un singur țel, de a proteja și a duce mai departe idealurile Revoluției române.

Timișoara a fost și va trebui să rămână un simbol al Revoluției române, nepătată în memoria poporului român. 

Poporul român nu trebuie să uite că împlinirea a 29 de ani de la Revoluția română din acel Decembrie sângeros, este un moment de pioșenie, de rememorare a evenimentelor care au caracterizat Revoluția din decembrie 1989, un semn de cinstire dat memoriei celor ce s-au jertfit pentru libertate și demnitate.

Totodată, suntem  profund indignați de faptul că astăzi, când ar trebui să ne comemorăm eroii, la București, un grup de elemente certate cu spiritul civic, cu morala elementară, provocatori folosiți ca masă de manevră de unii simbriași ai diversiunilor de acest tip, s-au dedat, și de această dată, la acte de provocare, total contrar spiritului care trebuie să domine astfel de manifestări dedicate comemorării eroilor națiunii. 

Mișcarea revoluționară dezavuează și se delimitează de acțiunile de protest organizate  de pretinși apărători ai idealurilor Revoluției, care manipulează adunările publice în scopuri politice și personale, doar pentru a crea confuzie și a compromite imaginea Revoluției și a revoluționarilor. 

De asemenea, nu trebuie să uităm că Revoluția  este un bun istoric, al unui întreg popor, un act înfăptuit de oameni pentru oameni, cu curaj, spirit de sacrificiu și dârzenie, în numele unor idealuri și drepturi sfinte, cu încrederea unui neam cu frică de Dumnezeu și respect față de adevăr. 

 

Dumnezeu  să  binecuvânteze  România !

 

 În ziua de 17 Decembrie 2018, la Timișoara, s-a pus baza unificării mișcării revoluționare într-o singură voce un singur glas. Revoluționarii au făcut front comun cu instituțiile statului care îi reprezintă, pentru apărarea și promovarea idealurilor Revoluției din acel sângeros decembrie 1989. 

S-au alăturat Lugoj, Reșița, Arad, București și alte Orașe Martir.