De câte ori are ocazia, Octav Bjoza, președintele AFDPR – Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, denigrează pe cei care au înfăptuit Revoluția din decembrie 1989 și pentru prima dată vreau să remarc că o instituție înființată pentru revoluționari a luat atitudine.

Secretarul de Stat Laurențiu Florian Coca a emis un comunicat de bun simț și nu pot să nu îl felicit pentru această reacție.
În primul rând, Octav Bjoza uită că face parte din Secretariatul de Stat și cred că a fost o mare greșeală că foști deținuți politici au fost primiți alături de noi. De ce spun asta? Dacă nu existau revoluționarii și astăzi foști deținuți politici erau PARIA SOCIETĂȚII. Nu neg că au făcut pușcărie politică dar EI NU AU CONTRIBUIT CU NIMIC la Victoria Revoluției din Decembrie 1989, mai mult primesc astăzi INTEMNIZAȚIE de pe urma unor EROI MARTIRI și de pe urma unor REVOLUȚIONARI care și-au riscat viața și pentru ca foștii deținuți politici să fie respectați pentru tot ce au suferit. Dar asta nu le dă dreptul să se creadă mai superiori și nici să judece numărul de revoluționari, care nu ajung la zece mii, pe când beneficiari legii pentru foștii deținuți politici sunt pe undeva la peste treizeci de mii, ținând cont că mai sunt în viață circa 800 de foști deținuți politici.
Și totuși foști deținuți politic în acest moment au multe drepturi decât REVOLUȚIONARI care au câștigat pentru EI aceste drepturi și nu mi se pare corect. Anul acesta, consider eu NEJUSTIFICAT, s-a majorat indemnizația acordată foștilor deținuți politici și categoriilor asimilate la 700 de lei, pentru fiecare an de suferințe din cauze politice, precum și acordarea unor indemnizații copiilor persoanelor care au avut de suferit din motive politice, au fost deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Mai mult drepturile acestora au fost extinse la copiii persoanelor care s-au aflat în aceste situații au dreptul la o indemnizație lunară echivalentă cu cuantumul salariului minim brut pe economie, în plată. Indemnizațiile acordate în baza legii sunt neimpozabile și nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi, potrivit legii. Soțul sau soția celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 700 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Persoanele aflate în aceste situații pot fi scutite de la plata impozitelor și taxelor locale, prin hotărâre a consiliului local.
În mod paradoxal indemnizațiile revoluționarilor au rămas la nivelul lui 2010 și deși Legea 341/2004 prevede clar că beneficiarii legii au acces gratuit de sănătate în mod ABUZIV se reține în fiecare lună 10% pentru sănătate.
În altă ordine de idei, cei peste 30.000 de benficiari ai legii prin care primesc indemnizații foștii deținuți politici și familiile lor nu au fost verificați nici de Secretariatul de Stat și nici unul nu a avut avizul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. De ce revoluționarii au fost verificați foștii deținuți politici nu? Câți dintre au fost colaboratorii securității și câți dintre ei primesc o indemnizație pe nedrept?
În numele mai multor organizații de revoluționari CEREM secretarului de stat să înceapă o verificare temeinică a celor peste 30.000 de beneficiari a legii prin care primesc indemnizații foști deținuți politici fiindcă avem suspiciunea că în rândul acestora sunt ASCUNȘI FOȘTI SECURIȘTI. Respect suferința celor care au suferit cu ADEVĂRAT, dar nu pot fi de acord cu IPOCRIZIA un domn care este suspectat că a colaborat cu SECURITATEA.
În ceea ce-l privește pe Octav Bjoza, secretarul de stat va trebui să ceară de la Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dacă acesta a colaborat cu SECURITATEA.
Am credința că această primă luare de atitudine împotriva celor care denigrează cel mai măreț act din istoria modernă a României, Revoluția din Decembrie 1989 și pe cei care au înfăptuit-o vor răspunde cu comunicate și Comisia Parlamentară pentru Revoluționari, dar și Institutul Revoluției Române.
Nu mai putem sta și privi cum niște oarecare, bănuiți de colaborare cu securitatea, să tragă concluzii defăimătoare despre revoluționari și ar fi de indicat ca toate Asociațiile să ia atitudine pentru că am tăcut prea mult și le-am permis prea multe.
Nu avem dreptul să tăcem și nici să-i lăsăm să falsifice adevărata istorie!
Redau Comunicatul emis de SSRML

 

COMUNICAT


În urma numeroaselor petiții privind nemulțumirile relativ la atitudinea dlui președinte al AFDPR Octav Bjoza față de urmașii Eroilor-Martiri ai Revoluției din Decembrie 1989 și luptătorii pentru victoria Revoluției Române, transmise către SSRML atât în mod direct cât și prin intermediul altor instituții sau organizații nonguvernamentale, vă aducem la cunoștință următoarele:
Suntem profund recunoscători Sfinților închisorilor comuniste, prețuim suferințele tuturor foștilor deținuți politic, dar nu putem uita – nu trebuie să uităm! - faptul că, acolo unde jertfa lor părea a fi zadarnică, au reușit revoluționarii, prin sacrificiul suprem, prin sângele marilor mutilați, al răniților, prin cenușa celor uciși cu bestialitate în Timișoara, arși la crematoriu și aruncați în canalul de la Popești-Leordeni, prin sutele (peste mie!) de Eroi din toate Orașele-Martir ale țării, prin umilințele și persecuția la care au fost supuși reținuții, prin riscurile celor care puteau fi împușcați și ale familiilor acestora, AU REUȘIT DECI REVOLUȚIONARII – LUPTĂTORI, indiferent de categorie, să doboare un regim și să pună temeliile schimbării democratice. Revoluționarii au redobândit demnitatea poporului român, au câștigat libertatea pentru noi toți, inclusiv pentru foștii deținuți!
Dezavuăm toate comparațiile făcute între luptătorii anticomuniști! Dezavuăm toate comparațiile făcute între victimele – urmași ai foștilor deținuți și deportați și urmașii Eroilor-Martiri, mai cu seamă că mare parte dintre urmașii celor decedați în Revoluție sunt părinți – și nimic nu poate fi mai dureros pentru un părinte decât să-și piardă copilul!
Avem certitudinea – și vă asigurăm și pe dv pe această cale – că Guvernul României înțelege să-i cinstească pe TOȚI eroii României și pe luptătorii pentru idealurile românilor de pretutindeni, de aceea, ca Secretar de Stat reprezentând autoritatea ce are în grijă toate aceste categorii, fără părtinire, sper că este pentru ultima dată când cineva în această țară, indiferent de funcția ocupată vremelnic, își permite cu nonșalanță să “ierarhizeze” în mod meschin oameni unici și incomparabili în lupta lor pentru același crez.
Azi, la 30 de ani de la evenimentele cele mai importante ale istoriei recente, gratitudinea noastră se îndreaptă atât către urmașii Eroilor-Martiri și foștii deținuți sau deportați, către noiembriștii din 1987 și alți precursori ai Revoluției, dar mai ales către revoluționari, strigătul de libertate al tuturor fiind auzit cu adevărat prin vocile luptătorilor pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Secretar de Stat,
Laurențiu-Florian COCA