Autor: Mioara BACIU, Membru UZPR
Spațiul cultural preferat al oamenilor de litere gălățeni este Salonul Armonii de toamnă al CARP Galați, în care, în mod constant, aceștia își lansează creațiile de tot felul (poezie, proză, roman, ș.a.), sub bagheta magică a profesorului Ghiță Nazare, el însuși scriitor și jurnalist consacrat.
Iată că, în data de 11 martie a.c. a venit rândul și poetei debutante Costina Tanasă, care s-a prezentat în fața cititorilor cu două volume de poezii, apărute la editura Morosan Ilfov: Reflecții în grădina timpului și Melodiile toamnei.
În calitate de referent la lansarea de carte a Costinei Tanase, voi prezenta în cele ce urmează aspecte privind aprecieri, cu precădere, asupra volumului de poezii Reflecții în grădina timpului.
Se știe că nu este o misiune prea ușoară, pentru un autor, alegerea titlului unui volum de poezii și chiar de proză. Din cauză că el trebuie sa fie reprezentativ, sugestiv, sa reprezinte esenta, chintesenta, cea mai fina esență, sinteza trairilor autorului, pe care cititorul urmează să le descopere în volumul de poezii sau proză.
„Reflecții în grădina timpului” mi se pare un titlu inspirat, fiind construit pe două nuclee interesante: termenul „reflecții”, care ne duce imediat cu gândul la conceptul filosofic de a cugeta, a medita, analiza, a contempla, iar metafora „grădina timpului” este formată din
a) noțiunea grădină, care presupune un spațiu organizat, cultivat, îngrijit (deci nu haotic), duce de asemenea cu gândul la ciclicitatea anotimpurilor cu toate fazele acestora, nastere, înflorire, rodire, ofilire, la viață, dar și degradare, disparitie, apoi, din nou renastere.
b)notiunea „timpul”, care sugerează: efemeritatea, inevitabilul.
Împreună, cele trei noțiuni conduc la idea că poezia Costinei Tănasă este o poezie de tip meditativ, contemplativ, poate chiar cu ușoare accente filosofice.
Dorul, tristeșea, regretful, disperarea, pierderea ființei iubite, regăsirea, iubirea, zborul, bucuria de a trăi, reamintirea, visul, asumarea, acceptarea, recunoștința, sunt temele dominante ale volumului de poezii sunt. Acestea sunt cauzate de: disparitia persoanei iubite și de dorul nesfârșit față de aceasta.
Astfel, dorul, însă, nu este doar sentiment — el devine: materie („picuri de dor”), scară („Scări de dor”), zbor, curcubeu.
Este un dor dinamic, nu static. Pentru că el: urcă, coboară, se cerne, se prelinge, zboară.
Această mobilitate a dorului susține metafora „grădinii timpului”, astel că dorul este planta care crește peste ani.
Majoritatea poeziilor din acest volum sunt adresative („Te caut…”, „Mi-e dor de tine…”, „Te caut și te scriu…”), ceea ce arată că autoarea dialoghează cu persoane care nu sunt prezente fizic.
În primele poezii din carte predomină durerea crudă, suferința, cauzată de dispariția ființei iubite. Mai apoi, apar amalgam de trăiri: acceptarea, depășirea situației, dorința de a reconstrui, de a reclădi („Caut să clădesc o viață nouă”).
Disparitia ființei iubite devine nucleul emoțional al discursului poetic, iar dorul capătă consistență aproape personificată: el însoțește, tulbură, înalță și sfâșie deopotrivă.
Dacă într-o primă etapă, timpul și dorul, aceste doua concepte sunt percepute ca adversari, ca forță implacabilă care rupe, separă, sfâșie, ulterior acestea au puterea de a reconstrui, de a transforma suferința în acceptare, în maturizare, în înțelepciune.
Deci, timpul și dorul nu dispar si pot transforma viața, iar poezia devine grădina în care memoria înflorește și aduce vindecare.
Costina știe să transforme timpul, din adversar, în aliat, în profesor chiar. Pentru ea, viața nu este o fugă disperată, ci un dans conștient între/printre anotimpuri, care nu sunt simboluri exclusiv ale pierderii, ci ale înțelepciunii.
Un aspect placut al volumului este modul în care autoarea tratează problematica persoanelor de vârsta a treia. Nu cu teamă, ci cu luciditate caldă (în poezii precum: „Mă grăbesc”, „La apus”, „Sunt pe plus, cert, sufletește”), asumându-și bilanțul vieții, cu bune și cu rele. Acesta mi se pare firul roșu al volumului de poezii, ceea ce face ca elegia se tranformă în întelepciune, asumare, acceptare, superioritate, de ce nu?
Costina redefinește prin versuri și conceptul de fericire, căutând fericire, găsind fericirea. Este convinsa că prietenia este o sursă a fericirii omenești.
Scrisul este pentru autoare o formă de mântuire, de mângâiere („Doar scrisul poate domoli / Focul din suflet…”„Te caut și te scriu în poezie”), poezia devenind loc de întâlnire, care transformă durerea în artă, devenind astfel misiune, chemare, zbor, mijloc de supraviețuire, leac, izvor, comoară și chiar punte între lumi.
Iată, legătura si cu titlul volumului: reflecțiile sunt cultivate în timp prin poezie, sunt meditații asupra pierderii, iar grădina este memoria cultivată prin credință și scris, timpul este atât rană, cât și vindecare.
Limbajul în care Costina scrie este unul accesibil, versul este predominant clasic, cu adresare directă, cu teme recurente care vizează doruri, căutări, plânset, pierderi, dialogul cu dorul (care devine entitate autonomă, are aripi, răpește, păcălește, urcă, aduce, înșală, este forță modelatoare, nu doar stare afectivă, devine chiar forță a creației), cu timpul, care-i devine partener, profesor, privește dojenitor, deschide poarta înspre sine (timp hain întoarce roata), interogații existențiale, căutarea sinelui, acceptarea și reconstrucția și, în final, recâștigarea bucuriei de a trăi („Mulțumesc, Doamne!”, „Azi sunt o lacrimă de soare”), intrarea în etapa luminii, a curcubeului, a florilor, a acceptării, când grădina timpului înflorește.
Poemele sale sunt sincere, confesive, fără artificii moderniste sau ambiguitate excesivă. Forța lor vine din autenticitate, coerență afectivă.
Elegiac, confesiv îi este tonul poeziilor, iar versul – clasic, rimat – susține o muzicalitate care amplifică vibrația emoțională.
Volumul de poezii poate fi citit ca un jurnal liric al unei femei aflate: între pierdere și reconstrucție, între toamna vieții și primăvara interioară, între dor și acceptare.
Este de admirat la Costina faptul că are curajul, dorința, puterea de a simți din nou, de a iubi din nou, de a visa din nou. Această deschidere face volumul coerent și viu.
Grădina timpului începe ca loc al durerii, continuă ca spațiu al reflecției, înflorește ca spațiu al bucuriei asumate.
„Reflecții în grădina timpului” este un volum despre supraviețuire sufletească, este o meditație asupra trecerii, o celebrare a prieteniei și iubirii, un elogiu adus credinței, o pledoarie pentru trăirea conștientă și asumată a bătrâneții. Devine astfel grădina memoriei, a maturității, a credinței, grădina în care suferința rodește poezie. Iar grădina timpului este un spațiu fertil în care: lacrimile devin rouă, dorul devine zbor, toamna devine rod, versul devine nemurire, iar toamna vieții capătă demnitate și sens.
Versul Costinei nu rămâne blocat în elegie, ci evoluează spre acceptare, lumină și echilibru.
Grădina timpului nu este un spațiu al ruinelor, ci al înfloririi târzii.
Costina tratează problemele vieții cu demnitate și luciditate, nu cu teamă, de unde se desprinde ideea bilanțului sufletesc pozitiv — concluzia că, în ciuda pierderilor, viața rămâne „pe plus” la nivel interior.
Să-i fie mereu pe plus viața, îi urăm, iar reflecțiile din grădina timpului să-i aducă mereu bucurie, alinare, vindecare, să poată transforma durerea în înțelepciune, să redescopere, să pastreze și să transmităbucuria de a trăi.
Costina Tanasă s-a încumetat destul de repede și a scris și un al doilea volum de poezii, Melodiile toamnei, demostrând că nu este novice în a scrie versuri și o face în cunoștință de cauză. Acesta cuprinde triolete, terține, acrostihuri, sonete, ceea ce demostrează că autoarea știe și poate să respecte rigorile întocmirii unui poem și că are șanse mari de evoluție și progres!
Succese depline, pe tărâmul magict al poeziei și mulți ani fericiți și cu inspirație, în care optimismul și gândirea pozitivă să o însoțească mereu, urăm în prag aniversar poetei Costina Tanasă!
