
Autor: Traian Horia
LIDERUL SOCIALIST SPANIOL SANCHEZ, AMENINȚAT CU EMBARGOUL ECONOMIC DE STATELE UNITE, DUPĂ CE A REFUZAT ACCESUL PENTRU OPERAȚIUNI MILITARE LA BAZELE COMUNE MORON ȘI ROTAFOR: SANCHEZ ÎMPRUMUTĂ 120 MILIARDE CA SĂ DEA CASE LA MIGRANȚI ILEGALI, DAR NU ARE BANI PENTRU COTIZAȚIA NATO
Comportamentul deviant al liderului „progresist” spaniol Pedro Sanchez în relația cu Statele Unite apare că nu este dictat de rațiuni politice, ci de o ostilitate personală pe care acesta o are față de președintele Donald Trump, respectiv de Agenda Noului Marxism care guvernează acțiunile sale: contextual, reamintim că socialistul spaniol a anunțat recent o decizie de „legalizare” a cca 500000 de migranți ilegali proveniți din Africa și Asia și care se află în Spania. Sanchez face parte, alături de Simon Harris din Irlanda, din galeria idioților utili ai Noului Marxism care au mai rezistat recentului val prin care națiunile au început debarcarea „progresiștilor” de la putere în Europa. Sunt vajnici bărbați de stat, care au dovedit temeinic că se pricep mai bine la împlinirea unei agende a Noului Marx decât la politici economice: spre exemplu, ambii au acceptat masiv migrație ilegală, iar cazul Spaniei este special fiindcă țara are o masivă lipsă de locuințe, iar guvernul Sanchez vrea să împrumute intern și internațional 120 miliarde euro pentru sectoare „strategice” precum construcțiile.

Cu banii înghițiți de „mofturile” neo-liberalismului, Sanchez nu mai are bani să plătească nici măcar cotizația la NATO, și nu există vreo speranță că va ridica această contribuție la 5% din PIB, așa cum au făcut deja majoritatea statelor europene: rămas lefter, Socialistul a instaurat în schimb un regim nu doar cvasi-antisemitic în țară, dar și unul anti-Trump. Liderul Republican american a amenințat, deja, că va opri orice schimburi comerciale cu Spania, după ce statul iberic a interzis Statelor Unite să folosească bazele militare comune Moron si Rotafor pentru operațiunile militare din Iran. Într-un comentariu la Casa Albă, Trump a spus că Spania este ,,îngrozitoare” și a sugerat că va ,,tăia” tot comerțul. ,,Nu vrem să avem nimic de-a face cu Spania”, le-a spus el reporterilor. BBC notează că nu este clar modul cum administrația Trump va pune în aplicare amenințarea. În fond, însă, blocajul invocat de președintele american nu presupune complicații majore: toate produsele sau serviciile „made in Spain” vor fi blocate la import, indiferent dacă sunt angajate prin intermediari sau producători.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a susținut de asemenea că SUA pot impune legal un embargou asupra produselor importate din Spania, iar „Daily Express” relatează că ordinul lui Trump deja a sosit la instituție. Intrat în panică, guvernul spaniol a declarat că „dacă administrația SUA dorește să revizuiască relația sa comercială cu Spania, trebuie să respecte autonomia companiilor private, dreptul internațional și acordurile bilaterale dintre UE și SUA” (sic!, n.n.). Este desigur o viclenie diplomatică fiindcă partea precede întregul, iar SUA nu poate fi forțată să facă afaceri cu o anumită componentă a „întregului” numită UE. Ca idiot util și exponent de marcă al anti-semitismului European, Pedro Sanchez ar putea afla foarte curând modestele sale limite de lider „democrat”: aceasta deoarece, pe un principiu simplu, puterea o are întotdeauna cel care plătește, iar NATO nu ar exista fără banii Statelor Unite, dar s-ar auto-dizolva dacă ar fi finanțat de Spania.
Sursa poate fi accesată AICI
