
Autor: Maria Radu Novac

Colegul meu, Marin Vânătoru, absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Filosofie, este un intelectual cu o vastă cultură și o memorie excelentă. A răspuns cu bunăvoință invitațiilor mele de a recita și a citi din poeziile lui la evenimente culturale și nu numai. A avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:
Maria Radu Novac: Buna ziua, Marin Vânătoru! Dacă ai fi invitat în redacția ziarului nostru ce alegi să le spui cititorilor noștri despre tine?
M.V.: – În primul rând le-aș spune „La mulți ani”, aș dori tuturor multă sănătate, toți oamenii să aibă încredere în ei, să-și crească frumos copiii și nepoții.
M.R.N.: – Poezia are locul ei în sufletul și în viata ta. Când ai început să scrii?
M.V.: – Poezia este o stare de spirit, un plâns sau un râs al sufletului, o bucurie a vietii care m-a însoțit pe tot timpul existenței mele. Am început sa scriu versuri de la 12 ani îndemnat de frumusețea naturii.
M.R.N.: – Debutul tău editorial a venit la maturitate. Ce ne spui despre prima carte?
M.V.: – Prima carte „Miraj” reprezintă pentru mine un act de îmbogățire spirituală, un mod de a ieși în lume cu gândurile și sentimentele mele.
M.R.N.: – Ai o poezie preferată?
M.V.: – Poezia preferată, scrisă de mine, este „La umbra unui gând”. Din literatura națională „Luceafărul” de Eminescu, „Rugăciune” de Octavian Goga și „Testament” de Tudor Arghezi. Din literatura universală îl prefer pe Serghei Esenin.
M.R.N.: – Ai fost invitat să citești din poezia ta la întâlniri cu cititorii.
M.V.: – Am citit din poeziile mele la lansările mele de carte și prefer și întâlnirile cu cititorii de carte și întâlnirile culturale.
M.R.N.: – Ce fel de activități crezi că ar trebui să se organizeze ca tinerii să fie stimulați să scrie?
M.V.: – În primul rând prefer întâlnirile cu tinerii. Ei trebuie să citească, să-și însușească valorile literaturii universale și naționale și apoi să-și identifice originalitatea, fiindcă originalitatea se dobândește prin cunoaștere.
M.R.N.: – Ce ai dori să transmiți celor care-ți apreciază poezia?
M.V.: – Toate poeziile mele au fost publicate la maturitate, când consideram că ce aveam de spus am spus, și eu ca om pot fi cunoscut de cei care citesc poeziile mele…
Poezia, muzica, pictura ca forme de artă sunt un balsam pentru suflet. Le mulțumesc celor care îmi citesc poeziile, pentru că sunt și eu în lumea asta o pată umană care a încercat sa spună ceva pe acest pământ.
M.R.N.: – Mulțumim mult pentru disponibilitate și pentru răspunsurile pline de sensibilitate.

Laura Iancu și tatăl ei, Marin Vânătoru



