
Autor: Nicolae Toma, membru UZPR
Sâmbătă, 20 iunie a.c. la Cenaclul „Constantin Brâncuși” a avut o întâlnire remarcabilă și plină de miez cultural, istoric și scriitoricesc.
Andrei Gorșcovoz, membru UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timișoara, a venit în fața cenacliștilor cu două cărți: Un neam, o jertfă, un destin, Editura Eurobit, Timișoara, 2025 și Golgota din România Mare (1940 – 1945) – Mărturii și realatări ale românilor refugiați (vol. I), Editura Eurobit, Timișoara, 2025.
Cenaclul este coordonat de scriitorul, poetul, criticul literar Daniel Luca, fiind sprijinit de Monica Condan, redactorul șef al revistei de cultură „Coloana infinitului”, editată Asociația culturală „Constantin Brâncuși”.
Au fost prezenți scriitori, poeți și oameni de cultură. S-a recitat poezie și s-a vorbit despre cele două cărți. Un moment deosebit a fost luarea de cuvânt a autorului care a povestit despre viața lui și despre mărturiile refugiaților din anii 1940 – 1945.





