Autor: Maria Radu Novac
Maria Radu Novac: – Cine este Carla Troner Negrea? Cum a început povestea dumneavoastră în înot?
Carla Troner Negrea: – M-am născut în Reșița, în 1974, și am descoperit înotul încă din copilărie. În clasa întâi, când doamna antrenoare Ruth Simion a venit în clasă I-a și a întrebat cine dorește să se apuce de înot, am fost singura care a ridicat mâna. Deși nu fusesem selectată inițial, am simțit că acolo îmi este locul. Primele luni am mers la bazin fără să știe părinții mei. Ei credeau că particip la alte activități după școală, însă eu îmi petreceam timpul în apă. Când au aflat, m-au întrebat dacă îmi place cu adevărat și dacă vreau să continui. Răspunsul meu a fost un „da” hotărât. Privind în urmă, cred că înotul a fost parte din destinul meu. Astăzi mă definesc optimismul, perseverența și bucuria de a lucra cu oamenii. Îmi place să îi ajut pe ceilalți să descopere ceea ce pot realiza și cred că sportul are puterea de a forma caractere și de a schimba vieți.
M.R.N.: – Ce înseamnă Reșița pentru dumneavoastră?
C.T.N.: – Reșița este orașul rădăcinilor mele și va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu. Este orașul în care m-am născut, am copilărit și am trăit până la vârsta de 36 de ani. Când mă gândesc la Reșița, primul lucru care îmi vine în minte este cartierul Lunca, unde am copilărit. Îmi amintesc castanul mare din fața blocului, cu florile lui spectaculoase primăvara, castanele cu care mă jucam când veneam de la bazin, teii înfloriți și zilele lungi de vară. Sunt imagini care m-au însoțit toată viața. Deși locuiesc în Norvegia, mă întorc în Reșița ori de câte ori am ocazia. Îmi face întotdeauna plăcere să-mi revăd familia, prietenii și locurile care au contribuit la formarea mea ca om și ca sportiv.
M.R.N.: – Ați participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice. Cum ați descrie această experiență?
C.T.N.: – Am avut onoarea de a reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992 și Atlanta 1996. Pentru orice sportiv, participarea la Jocurile Olimpice reprezintă visul suprem și cea mai înaltă competiție la care poate ajunge. Una dintre cele mai puternice amintiri este călătoria alături de delegația olimpică a României. În jurul meu se aflau sportivi pe care îi admiram și pe care până atunci îi văzusem doar la televizor sau despre care citisem în ziare. Pentru un tânăr sportiv era un sentiment extraordinar să faci parte din această lume. La Jocurile Olimpice nu întâlnești doar cei mai buni sportivi din țara ta, ci pe cei mai buni din întreaga lume. În Satul Olimpic eram cu toții împreună, indiferent de sport sau de țara din care veneam. Atmosfera era unică și te făcea să simți că faci parte din ceva cu adevărat special. Am concurat în probele de 200 m, 400 m și 800 m liber, iar una dintre cele mai frumoase realizări ale carierei mele a fost participarea în finala olimpică a ștafetei de 4×200 m liber, alături de Luminița Dobrescu, Loredana Zisu și Lorena Diaconescu. Dincolo de rezultate, Jocurile Olimpice mi-au oferit experiențe și amintiri care mă însoțesc și astăzi și pentru care voi fi mereu recunoscătoare.
M.R.N.: – Cum a luat naștere Clubul Masters Reșița 07?
C.T.N.: – Clubul Masters Reșița 07 s-a născut din dorința de a păstra vie tradiția înotului reșițean. L-am înființat împreună cu Dorina Iana și alți membri fondatori, în total șapte persoane implicate la începutul acestui proiect. Ideea a venit în urma întâlnirilor foștilor înotători din Reșița și a dorinței de a continua spiritul creat de profesorul emerit Ioan Schuster, „Hanzi Baci”, cel care a format generații întregi de sportivi. Pentru mine, activitatea în cadrul Masters a adus și satisfacții sportive importante, printre care medalia obținută la Campionatul European Masters din 2009, o premieră pentru înotul românesc la acel moment.
M.R.N.: – Ce a însemnat pentru dumneavoastră titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița?
C.T.N.: – Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița are o semnificație aparte pentru mine. Când aprecierea vine din orașul în care te-ai născut și te-ai format, sentimentul este cu totul special. La momentul acordării titlului locuiam deja în Norvegia și am aflat vestea prin e-mail. A fost o surpriză foarte plăcută și o mare bucurie. În vara acelui an am revenit în Reșița și am primit diploma într-un cadru festiv la Bazinul Olimpic din Govândari. A fost un moment emoționant pe care îl voi păstra mereu în suflet.
M.R.N.: – Cum ați ajuns în Norvegia și ce faceți astăzi?
C.T.N.: – În 2010 am luat împreună cu familia decizia de a ne muta în Norvegia, iar în 2011 am început o nouă etapă profesională după ce am primit un contract de muncă la un club de înot. De-a lungul anilor am lucrat cu toate categoriile de vârstă, de la copii de grădiniță până la sportivi de performanță. În Norvegia se pune un accent foarte mare pe învățarea înotului și pe siguranța în apă. Meseria de antrenor îmi oferă permanent provocări și satisfacții. Nimic nu este mai frumos decât să vezi progresul unui copil sau al unui sportiv și să știi că ai contribuit la dezvoltarea lui.
M.R.N.: – Ce v-au învățat elevii dumneavoastră?
C.T.N.: – Am lucrat cu oameni de toate vârstele. Probabil cel mai mic „elev” al meu a fost chiar fiica mea, iar cea mai în vârstă persoană pe care am învățat-o să înoate avea peste 60 de ani. Una dintre poveștile care mi-a rămas în suflet este cea a unui prieten care se temea de apă după o experiență traumatică din copilărie. Cu răbdare și încredere a reușit să-și învingă frica și să învețe să înoate. Astfel de momente îmi aduc cele mai mari satisfacții ca antrenor.
M.R.N.: – Ce înseamnă înotul pentru dumneavoastră astăzi?
C.T.N.: – Înotul este esența vieții mele. Este singurul lucru care a fost prezent permanent în viața mea, de când eram copil și până astăzi. Pentru mine, înotul înseamnă libertate, mișcare și echilibru. Este unul dintre puținele momente în care poți fi doar tu cu tine însuți și cu gândurile tale. În apă, totul se liniștește și rămâi doar tu și ceea ce simți. Cred că tocmai acest sentiment m-a făcut să iubesc înotul atât de mult și să-mi doresc să-l transmit mai departe.
M.R.N.: – Cum priviți experiența acumulată în România și Norvegia?
C.T.N.: – Am avut șansa să cunosc două sisteme diferite și mă consider privilegiată pentru acest lucru. Nu îmi place să fac comparații, deoarece fiecare are punctele sale forte și propriile valori. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că am avut ocazia să lucrez cu copii din două țări diferite și să descopăr că respectul, răbdarea și pasiunea pentru ceea ce faci sunt înțelese peste tot. Afecțiunea și încrederea pe care le-am primit de la copiii din România și Norvegia reprezintă una dintre cele mai frumoase recompense ale carierei mele.
M.R.N. – Care sunt planurile și proiectele dumneavoastră de viitor?
C.T.N.: – În plan profesional îmi doresc să continui să lucrez cu copiii și să contribui la formarea noilor generații. Încerc să îi ajut să devină mai buni, să își atingă potențialul și să își găsească propriul drum în viață. Pe plan personal îmi doresc sănătate, liniște și cât mai multe momente frumoase alături de familie. Cred cu tărie că sportul formează caractere. Competițiile te învață să gestionezi emoțiile, să muncești pentru obiectivele tale și să mergi mai departe indiferent de obstacole. Dacă ar fi să transmit un mesaj tinerilor, le-aș spune să facă sport. Nu toată lumea va ajunge campioană olimpică, dar fiecare poate deveni o versiune mai bună a sa prin sport.
