De curând, la Galați, la Casa Cuza s-a lansat in memoriam, cartea “Pomana – spiritualitate și comuniune”, autor profesor de religie Mihaela Picoș Ara, apărută la Editura ECOU Transilvan, fiind redactată de E. Breaz, beneficiind de colaborarea Gherghinei Goea (mama autoarei), a prof. univ. Geta Szabo și a Mihaelei Gurzu (apropiate ale autoarei).
Invitați precum prof. Pr. dr. habil. Lucian Pietroaia Pr. Ionel Rusu, prefațatorul cărții, profesorii Nicuța Ardeleanu Blaga, Nicoleta Ioniță, Mihaela Gurju au vorbit depre autoare, despre viața și personalitatea autoarei.
Audiența s-a bucurat de prezența în mijlocul ei, a moderatoarei Roxelana Radu, scriitor, jurnalist, realizator de emisiuni TV – Campus TV Buzău.
Cantautorul Marin Oanea, scriitor și profesor învățămant primar, precum și elevi de la Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galați au oferit ofrande musicale participanților la eveniment.
În calitate de recenzor de carte, am avut prilejul să constat și să aduc în atenția participanților, următoarele:
Cartea este construită în jurul a sase capitole:
Capitolul I este, așa cum îi spune și titlul, o veritabilă „Incursiune în cultul morților, de la epoca primitivă până-n zilele noastre”, care reprezinta de fapt partea istorică și comparativă, în care autoarea urmărește felul în care omul, din diferite civilizații și epoci (din paleolitic, neolitic, megalitic, epoca metalelor, până în zilele noastre, de lamesopotamieni, egipteni, evrei, perși, iranieni, chinezi, japonezi, incași, celți, cretani, greci, etrusci, romani, scandinavi, popoare germanice, de la geto-daci până la români), a înțeles/ a exprimat/tratat moartea, sufletul, viața de dincolo și ritualul funerar.
Conceptia despre viața veșnică a îmbrăcat de-a lungul timpului forme precum: animismul – potrivit căruia toate elementele naturii sunt însuflețite, manismul – teoria reîncarnării, totemismul – concepția potrivit căreia sufletele strămoșilor se întrupează în plante, animale etc.), creștinismul, care pune accent pe ritualul înmormântării, pe teorii privind ridicarea suftetului la cer.
Istoria culturii române cuprinde, printre altele, și folclorul, în care există multe elemente ce au legătură cu mitologia universală. Exemplificam Vasilca, călușii, Rusaliile, Sfinții 40 de mucenici, Focurile din Joia Mare
În Capitolul II ne este prezentat „Cultul morților la români, în trecut și astăzi”, ideea centrală fiind moartea, în tradiția românească, tratată, nu ca pe un moment izolat, ci ca pe o „mare trecere”, însoțită de un întreg sistem de ritualuri, gesturi, obiecte, cuvinte și acte comunitare. Obiceiurile românești păstrează elemente foarte vechi, precreștine, peste care Biserica a așezat semnificații creștine.
Ne vorbește în capitol despre etapele ceremonialului funerar, credințele despre semnele morții, despreîmbinarea dintre credința populară, simbolism și elemente magice, despre lumânare și bocet, despre pomană, ca nucleu important al ritualului, despre pom, drept unul dintre cele mai puternice simboluri, pe care îl asociază cu: viața omului; pomul din Rai; împăcarea omului cu Dumnezeu; drumul sufletului către cer; trecerea sufletului prin lumea de dincolo, cu „scară” între pământ și cer, între lumea celor vii și lumea celor plecați, despre cortegiu și „poduri”, drept ajutor pentru trecerea sufletului, despre luminăasociată cu călăuzirea sufletului, despre colaci și bani, care îl ajută la trecerea „vămilor”, despre pomenile succesive
Concluzionând, în tradiția românească, moartea nu înseamnă dispariție, ci trecere. Iar ritualul funerar este modul prin care familia și comunitatea îl însoțesc pe cel plecat, îl pomenesc și încearcă să păstreze legătura dintre lumea celor vii și lumea celor morți.
În acest sens, pomana nu este doar hrană sau dar material. Ea începe să se contureze ca act de memorie, de iubire, de comuniune și de mijlocire pentru cel plecat.
Și tocmai aceasta face legătura foarte frumoasă cu Capitolul III – „Pomana – jertfă”, care descrie tradițiile, analiza spirituală și teologică a pomenii. Structura cărții confirmă această progresie: capitolul III tratează definiția, originea și evoluția pomenii-jertfă, inclusiv în religiile monoteiste și, bineînțeles, și la poporul român.
„Pomana – jertfă” pare a fi nucleul teologic și conceptual al cărții: definiția pomenei, apariția și evoluția ei istorică, raportarea la sacrificiu și jertfă, la diferite popoare și religii, apoi particularitatea românească.
Autoarea prezintă noțiunea de JERTFĂ la popoarele arabe (unde aceasta are rol de ISPĂȘIRE și viața omului este analizată ca predestinare, ca fatalitate, din/prin prisma destinului), la poporul evreu, în religia iudaică, unde JERTFA înseamnă ISPĂȘIRE și PIETATE. Iar pomana, o parte a jertfei și întărirea sensului acesteia, este act de ajutorare, de implicare a celui ajutat, a participantului, în săvârșirea jertfei.
În creștinism, jertfele vechi-testamentare au fost înlocuite cu jertfa nou-testamentară euharistică (de slavă şi de laudă pentru El, este însăși jertfa trupului și sângelui lui Isus) și jertfa lui Dumnezeu Însuși ca dar al Lui din belșugul nesfârșit al harului Său pentru mântuirea ființei omenești.
Pomana – existentă în ortodoxie și în catolicism – este act de milostenie, de izbăvire a celui mort de păcate, dar și un act filantropic. Oferirea darurilor de către protestanți și neoprotestanți este act de prozelitism. Deci, pomana – act ocazional și act comemorativ și jertfa – act de atașament față de o persoană, față de Dumnezeu, este un act de dăruire, sunt expresiile sentimentului religios firesc făpturii omenești, sunt acte produse de credința în Dumnezeu ca simbol al adorării Lui, acte produse de dragostea față de aproapele și față de sine însuși, acte săvârșite spre împlinirea „marii porunci din lege”, precizată de Sfântul Evanghelist Luca în istorisirea ispitirii Mântuitorului de către fariseul învățător de lege, care a cerut să-i spună ce trebuie să facă pentru a moșteni viața de veci: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” (Luca 10,27).
În epoca preistorică „pomana” nu este act cu conținut spiritual.
În islamism, moartea, evenimentele nefericite, nenorocirile, fiind acte imposibil de înlăturat, sunt fatale, nu sunt asociate cu acte speciale de pomană.
În iudaism, jertfele fiind considerate în general ca acte de reactualizare a comuniunii cu Dumnezeu, în efectuarea unora dintre ele se săvârșesc acte de „pomană”.
În creștinismul ortodox și catolic există nu numai jertfa euharistică, ci și jertfa lui Dumnezeu Însuși ca dar al Lui din belșugul nesfârșit al harului Său pentru mântuirea ființei ome-nești.
„Pomana” ortodoxă este produsul sentimentului profund religios, al dragostei lui Dumnezeu, „pe Care Îl iubim, fiindcă El ne-a iubit Cel dintâi” (I Ioan 4,19).
Capitolul IV „Cultura populară, pilon important în păstrarea și valorificarea tradițiilor creștine” surprinde partea în care tradiția populară este pusă în relație cu păstrarea credinței care duce către o cercetare a fondului etnografic și folcloric din județul Galați.
Autoarea prezintă o sumedenie de argumente privind modul de întelegere și transpunere în practică a obiceiurilor/practicilor funerere la noi în țară, prin opere literare precum BALTAGUL, de M. Sadoveanu (slujbele făcute lui Nechifor Lipan, de către soția sa, Vitoria Lipan, ca să i se liniștească sufletul), Cănuță om sucit de IL Caragiale (înmormântarea și parastasul lui Cănuță), PROHOD, de D. Botez (Moare ici o babă, dincolo un domn. Ceilalți îi îngroapă pe la ceasul două, Ca să nu-l trezească liniștea din somn), MOROMEȚII lui Marin Preda (parastasul lui Nilă), LA MEDELENI, de Ionel Teodoreanu (mutarea la cer a lui moș Gheorghe), Enigma Otiliei, de George Călinescu (unde se povestește despre o altfel de înmormântare, a bogațilopr despre care autorul afirmă prin personajul său Aglae Bogații și când mor au noroc). Si exemplele continuă cu episoade din Desculț, de Zaharia Stancu, din Peneș Curcanul, de Vasile Alecsandri, Amintiri din copilărie, de Ion Creangă, s.a.
Toate aceste exemple au avut drept scop conturarea specificului etnic al acestui spațiu al Moldovei de Sud, de la gurile Dunării.
Si mai susține autoarea că, prin organizarea și desfășurarea unor activități didactice și extrașcolare, prin acțiuni interdisciplinare putem contribui din plin la conservarea tradițiilor noastre, la conservarea ființei noastre etnice.
În penultimul capitol (V) autoarea acordă un rol important proiectării didactice, cartea devenind și un instrument pedagogic, cu strategii de predare a Religiei, comunicare orală și scrisă, lectură, studiu individual și exemple de proiecte didactice.
Din Prolog, autoarea însăși explică motivația cercetării: pornește de la întrebările fundamentale ale omului despre viață, moarte și existența de dincolo și urmărește legătura dintre cei rămași „cu dor” și cei plecați în lumea „făr’ de dor”, comuniune exprimată prin ritualul funerar al pomanei. Ea abordează tema din două perspective: cultura spirituală tradițională și religia.
Aici cred că se află una dintre cheile prezentării: cartea nu vorbește pur și simplu despre „pomană” ca despre un obicei de după înmormântare. În construcția autoarei, pomana devine un loc de întâlnire între memorie, credință, tradiție, jertfă, rugăciune și comuniune.
Iar spre final,în Capitolul VI, intitulat Rugăciunea pentru morți (mireni, prunci, preoți, diaconi, călugări, etc), această idee este conturată foarte clar: rugăciunea și pomana sunt prezentate ca un singur ritual fundamental, legat de credința în nemurirea sufletului și de nădejdea mântuirii; prin pomenire se realizează comuniunea dintre cei vii, cei adormiți și Dumnezeu.
Din primele pagini se conturează deja o idee foarte importantă: autoarea nu pornește de la pomana românească în mod izolat, ci urmăreștedrumul omului în fața misterului morții. Întrebările – “De unde vine?”, “Încotro merge?”, “Ce este moartea?” și “Ce se petrece cu sufletul după moarte?” – devin firul profund al cercetării.
Concluzia finală este că nu există pomană – pomenire pentru morţi fără rugăciune, între acestea existând o legătură indisolubilă.
Cartea, care poate fi considerată un important instrument didactic, impresioneaza și prin glosarul de la sfârsit, unde explică termenii considerați greoi în carte, precum și prin bibliografia de doisprezece pagini, care a stat la baza cercetării, documentarii, constatării și prezentării conceptelor din volumul lansat în data de 10.10.2026, zi în care, mama autoarei a mai adăugat o pagină de neuitare fiicei sale.
