Sari la continut
9 noiembrie 2026
Despre noi Contact
Ultima ora
Stiri

Școala Internațională de Vară AGIRo – 2026

Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați – membru U.Z.P.R.

Peste 100 de cadre didactice din România și din comunitățile românești de peste hotare s-au întâlnit în perioada 2–7 august 2026 la Eforie Sud, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Școlii Internaționale de Vară AGIRo, organizată de Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo), sub coordonarea prof. Viorel-Dănuț Dolha, președintele Asociației. Manifestarea a reunit profesori preocupați de formarea continuă, de schimbul de experiență și de găsirea unor soluții pentru o școală românească modernă.

Dimensiunea internațională a manifestării a fost dată și de participarea cadrelor didactice de etnie română din comunități românești de peste hotare, între care cele din Republica Moldova, Serbia, regiunea Cernăuți, regiunea Odesa, Transcarpatia și Ungaria. Astfel, Școala de Vară AGIRo a devenit nu doar un eveniment de formare profesională, ci și un punct de întâlnire al profesorilor români de pretutindeni.

Găzduită de Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, ediția din acest an s-a desfășurat concomitent cu cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului Internațional „Portrete de dascăli” și a inclus un program amplu de cursuri, prezentări, masterclass-uri, exemple de bune practici și activități culturale.

Temele abordate au pornit de la preocupările concrete ale școlii de astăzi: dezvoltarea competențelor digitale, utilizarea inteligenței artificiale în educație, promovarea lecturii, management și leadership, educație muzicală, programare, metode active de învățare și valorificarea patrimoniului cultural.

Este important de precizat că programul Școlii de Vară a fost unul foarte amplu, cu numeroase intervenții și activități desfășurate pe parcursul celor patru zile de lucru.

Materialul de față surprinde doar o parte dintre temele și momentele reprezentative ale manifestării.

Prima zi a Școlii Internaționale de Vară AGIRo a fost una a întâlnirilor, a recunoștinței și a inspirației, una  între memoria dascălilor și provocările școlii de astăzi.

Evenimentul a fost deschis prin mesajul de “bun venit” adresat de prof. Viorel Dănuț Dolha – președintele AGIRo și prof. Emilian Onoaie, directorul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie, școala gazdă a ediției din acest an. În mesajul lor, aceștia au subliniat rolul esențial al profesorilor și puterea comunităților profesionale de a construi împreună la o educație de calitate.

Un moment de profundă emoție a fost cel susținut de prof. Margareta Gheorghiță, vicepreședinta AGIRo, care a adus un omagiu dascălilor care nu mai sunt printre noi. Evocarea lor a readus în atenție faptul că fiecare profesor lasă în urmă nu doar lecții și cunoștințe, ci și modele de viață, valori și repere pentru generațiile viitoare.

În cadrul Simpozionului Internațional „Portrete de dascăli”, au fost evocate personalități care și-au dedicat viața școlii și comunităților românești din țară și de peste hotare.

Printre acestea s-a număratSandu Cristea-Timoc din Serbia, prezentat de prof. Viorel-Dănuț Dolha,  precum și Florica Rotariu din Botoșani și Marie-Louise Ungureanu din Prahova. Evocarea acestor personalități a demonstrat că vocația de dascăl depășește granițele unei simple profesii și că memoria profesorilor continuă să inspire generațiile care vin.

Tot în cadrul programului a fost marcată împlinirea a 210 ani de la nașterea lui Andrei Mureșanu, profesor, cărturar și autor al versurilor Imnului Național al României.

Îndemnul său – „Deșteaptă-te!” – a fost prezentat ca un ideal educațional mereu actual, o chemare la cunoaștere, responsabilitate și formarea caracterului prin educație.

O contribuție importantă a avut prof. Liliana Mihai Radu, care a prezentat tema „Competența lectorală – premisă a scrierii imaginative la școlarul mic – ciclul achizițiilor fundamentale”, punând în evidență legătura dintre lectură, înțelegerea textului și dezvoltarea imaginației și creativității elevilor.

 Au fost cinci zile dedicate ideilor care pot schimba sala de clasă.

După momentul inaugural și activitățile primei zile, programul Școlii de Vară a continuat cu o serie de cursuri, ateliere, masterclass-uri și exemple de bune practici.

Unul dintre obiectivele centrale ale întâlnirii a fost acela de a transforma experiența individuală a profesorilor într-o resursă pentru întreaga comunitate educațională.

În cadrul Festivalului Internațional al Bunelor Practici în Educație, au fost prezentate activități care au urmărit să contribuie la modernizarea învățământului românesc, reconfirmând totodată rolul fundamental al învățătorilor și profesorilor în sistemul educațional.

Printre temele prezentate s-a numărat promovarea lecturii prin valorificarea resurselor educaționale în literatura pentru copii – o direcție importantă pentru apropierea elevilor de carte și pentru formarea competențelor de lectură.

Festivalul aduce în prim-plan prezentarea temei „Simfonia toamnei – când toate disciplinele încap într-o carte”, susținută de prof. înv. primar Gabriela-Simona Enache, de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie.

“Cum transformăm învățarea pe discipline într-o experiență comună construită chiar de copii?” – prin colaborare, creativitate și bucuria de a învăța împreună.

Patru echipe, patru cărți uriașe și o singură experiență interdisciplinară în care limba română, matematica, muzica, artele și dezvoltarea personală se împletesc într-un produs autentic creat de elevi și prezentat cu mândrie colegilor și familiilor.

O idee simplă, creativă și ușor de aplicat la clasă, care demonstrează că, atunci când elevii devin creatori și lucrează împreună, învățarea capătă sens, emoție și valoare, transformând cunoștințele într-o experiență care rămâne în suflet.

Activitatea „Din sala de clasă în muzeu – Un club de învățare interdisciplinară”, susținută de prof. Rodica Olinici, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Amzacea, Constanța.

“Cum poate muzeul să se transforme într-o adevărată sală de clasă?”- Prin activități interdisciplinare care aduc împreună matematica, istoria, biologia, arta și patrimoniul cultural. Atelierele, jocurile didactice și activitățile de investigare realizate în parteneriat cu muzeele din Constanța le oferă elevilor oportunitatea de a descoperi, de a colabora și de a învăța prin experiențe autentice a precizat prof. Rodica Olinici.

Această bună practică demonstrează că patrimoniul cultural poate deveni o resursă vie pentru educație, iar muzeul un partener valoros al școlii. Atunci când învățarea depășește limitele sălii de clasă și se conectează cu lumea reală, experiențele elevilor devin mai atractive, mai relevante și mai profunde.

Prof. dr. Dogaru Gicu-Valentin a susținut cursul cu tema „Management și leadership în mediul preuniversitar – idei și strategii pentru dezvoltarea competențelor de conducere, organizare și coordonare în școală”.

Activitatea a pus accent pe rolul liderului educațional, pe managementul eficient al echipelor și pe dezvoltarea competențelor de conducere și coordonare. Cursul s-a desfășurat în format față în față și a fost structurat în trei module.

Matematica, transformată în joc

„Exatlonul matematic” a propus o abordare neconvențională, prin transformarea exercițiilor de matematică într-un joc de echipă cu provocări, colaborare și sprijinul inteligenței artificiale.

Activitatea a demonstrat că matematica poate deveni mai atractivă atunci când este asociată cu jocul, cooperarea și rezolvarea de probleme.

„Povestea creionului” – de la lectură la creativitate digitală

În zona creativității s-a înscris activitatea „Povestea creionului”, în care o poveste devine punct de plecare pentru lectură, reflecție și creație.

Participanții au descoperit modalități de utilizare a unor instrumente digitale precum StoryJumper, Padlet, NotebookLM, Canva și Wordwall, demonstrând cum tehnologia poate susține activitatea didactică și poate stimula imaginația elevilor.

Muzica întâlnește tehnologia și inteligența artificială

Un moment aparte al programului l-a reprezentat Masterclass-ul „Dezvoltarea competențelor digitale prin integrarea aplicației Solfy în activitatea didactică”, dedicat integrării tehnologiei digitale în educația muzicală.

Masterclass-ul a urmărit inclusiv promovarea cântului vocal, inițierea și progresul în alfabetizarea muzicală, punând în dialog pedagogia, tehnologia și inteligența artificială.

Formatorii au fost prof. dr. Morel Koren – muzician, cercetător în domeniul muzical și dirijor, cofondator Solfy și cadru universitar la Universitatea de Muzică Bar-Ilan din Israel, și prof. dr.- compozitoarea Mirela Rizea-Marinescu, de la Colegiul Național „Școala Centrală” București.

„Profesori pentru profesori”

Un alt moment al programului a fost reprezentat de tema „Profesori pentru profesori – Idei care inspiră și se aplică la clasă!”- susținută de prof. Izabela Stavăr.

Ideea centrală a fost aceea că tehnologia capătă adevărata sa valoare atunci când este pusă în slujba învățării, a creativității și a colaborării.

În acest fel profesorii nu au fost doar beneficiari ai formării, ci și promotori ai propriilor experiențe, într-un autentic schimb profesional.

Programarea fără ecrane

Zilele Școlii de Vară au continuat cu alte activități susținute de cadre didactice din țară.

Prof. Alina Teodorescu de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, a prezentat „m-Tiny – Programarea fără ecrane prin joc, poveste și explorare”- o abordare prin care gândirea algoritmică poate fi stimulată prin joc și explorare, fără dependența de ecrane.

Cursul de formare continuă-  ”ARTIFICIALL INTELLIGENCE (AI) AND/OR TEACHER INTELIGENCE (TI) a fost susținut de prof. drd. Bercaru Nicoleta, președinte și fondator al Asociației “Dascălii Schimbării”, director al Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” Constanța

Tema“Idei care inspiră și se aplică la clasă”

Prof. Liliana Mihai-Radu, Școala Gimnazială Nr. 28 „Dan Barbilian”, Constanța a prezentat  ideea „Cum îi facem pe copii să scrie cu plăcere prima lor compunere”.

Constanța – o sală de clasă în aer liber

Componenta culturală și istorică a programului a fost completată de un tur ghidat prin centrul vechi al orașului Constanța.

Participanții au descoperit Geamia Carol I, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Cazinoul din Constanța, Farul Genovez, precum și alte obiective turistice și istorice importante pentru identitatea orașului. Un moment aparte a fost fotografia realizată la statuia lui Mihai Eminescu.

Explicațiile au fost oferite de profesorul de istorie Răzvan Raul Ivan care a transformat această incursiune prin centrul istoric într-o adevărată lecție în aer liber.

Pentru profesorii participanți, această experiență a ilustrat încă o dată că educația nu se limitează la sala de clasă, iar patrimoniul local poate deveni o importantă resursă pentru învățarea interdisciplinară.

Dincolo de cursuri, oamenii au avut bucuria de a fi împreună.

O manifestare de asemenea amploare nu înseamnă doar cursuri și prezentări. Înseamnă și oameni care se întâlnesc, discută, schimbă idei și construiesc relații profesionale.

Școala de Vară a beneficiat de o organizare atentă, realizată cu grijă pentru detalii de către managerul Hotelului Crișana din Eforie Sud, domnul Levent Izet. Pe lângă asigurarea condițiilor de cazare și masă, acesta a contribuit la crearea unui cadru plăcut de relaxare și socializare, prin muzică și momente de agrement pe terasa restaurantului Crișana.

Iar ultima seară a fost una cu totul specială.

Profesorii au purtat cu mândrie portul popular românesc, iar muzica și poezia au completat atmosfera de sărbătoare. A fost un moment în care profesia, cultura și identitatea românească s-au întâlnit într-o singură imagine.

Pentru profesorii veniți din diferite colțuri ale țării și din comunitățile românești de peste hotare, portul popular a devenit un simbol al apartenenței la aceeași cultură și la aceeași comunitate de valori.

O școală de vară despre educație, dar mai ales despre oameni

Cea de-a XIV-a ediție a Școlii Internaționale de Vară AGIRo a demonstrat că formarea continuă poate fi în același timp profesională, culturală și profund umană.

De la memoria dascălilor și valorile transmise de înaintași, la lectură, matematică, management, leadership, programare, muzică, inteligență artificială și instrumente digitale, iar apoi la istorie, patrimoniu, poezie, cântec și port popular, programul de la Eforie Sud a oferit o imagine complexă asupra profesorului contemporan.

Un profesor care trebuie să fie mereu dispus să învețe. Să se adapteze. Să experimenteze, să împărtășească, să inspire.

Cea mai importantă lecție a Școlii de Vară AGIRo 2026 este tocmai aceasta: educația nu se construiește individual, ci împreună.

Când un profesor își împărtășește experiența cu un alt profesor, o idee bună poate ajunge într-o altă clasă. Când o bună practică este transmisă mai departe, ea devine o resursă pentru o întreagă comunitate. Iar când profesorii din România se întâlnesc cu profesorii români de peste hotare, școala devine și un spațiu al solidarității și al identității.

La Eforie Sud timp de cinci zile, profesorii au fost în același timp cursanți, formatori, colegi și prieteni.

Adevăratul câștig al unei asemenea întâlniri este informația cu care fiecare participant se întoarce la școala sa, oamenii pe care îi întâlnește, ideile pe care le descoperă și dorința de a face la rândul său ceva mai bun pentru elevii pe care îi are în față.

NOTĂ

Adevărata lecție a Școlii Internaționale de Vară AGIRo, este aceea că un bun învățător nu încetează niciodată să fie, la rândul său, un învățăcel. El învață pentru a putea dărui mai mult, caută pentru a putea deschide drumuri și se formează pentru a forma la rândul său generații.

La Eforie Sud în aceste zile dedicate educației, profesorii au arătat că învățarea nu are vârstă, nu are granițe și nu se încheie niciodată, pentru că înainte de a-i învăța pe copii să descopere lumea, învățătorul trebuie să rămână el însuși un om care descoperă, învață și se reinventează.

Aceasta este cea mai frumoasă definiție a vocației de dascăl: să luminezi mintea altora, fără să încetezi niciodată să-ți aprinzi propria lumină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *