Autor: Maria Radu Novac
Valea Carașului a fost binecuvântată din cele mai vechi timpuri cu oameni harnici, iubitori de cultură, de tradiții. Aici vorbim de fenomenul condeierilor plugari dar și de mulți poeți literari sau dialectali.
În zonă, la Greoni, trăiește și scrie omul de cultură Dorina Enuica Tima Diia, vicepreședinta Asociatiei culturale „Centrul cultural Carașul” din Grădinari, înzestrată de divinitate cu talent, empatie și putere de muncă. În perioada 2016-2023 a fost președinta cenaclului literar „Mihai Novac” de la Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, cenaclu unde, era membră în timpul liceului și apoi, începând din anul 1999 a revenit unde, s-a format ca scriitor și publicist pentru că, atunci când a fost numită președinta acestui cenaclu, a publicat și Revista „Confluențe” ducând mai departe activitatea celui care a fost directorul instituției Mihai Moldovan, decedat în 2016. Dorina Enuică în anul 2022, a schimbat și numele cenaclului, numindu-l Cenaclul literar Mihai Moldovan. În paralel cu activitatea literară, a coordonat o trupă de teatru cu elevi, numind-o „Gongul auriu”. A organizat evenimente literare, colocvii și lansări de carte precum și spectacole artistice îmbinând teatru cu poezia. De mentionat că, multe din piesele de teatru puse pe scenă, au fost scrise chiar de ea. Mai trebuie menționat faptul că, Dorina Tima Enuică (cum se intitulează chiar ea) este un pseudonim. Enuică este numele de domnișoară după tata, iar Tima este porecla familiei ei în satul Greoni. Stră-străbunicul ei s-a numit Timotei și în sat e cunoscută Dorina a lui Tima. A debutat în literatură la 16 ani cu numele acesta și așa este cunoscută pe plan cultural dar, oficial, numele ei este Diia Dorina, nume după a doua căsătorie.
După ce călătorul iese din Cacova/ Gradinari pe șoseaua ce duce spre Greoni se poate vedea podul turcesc, o construcție emblematică a zonei de acum 500 de ani cu o arhitectură aparte. A rămas o construcție utilitara și în vremea austriecilor; localnicii îi mai spun și „Podul Maria Thereza”.
Maria Radu Novac: – Ce alte construcții și locuri emblematice poate vedea turistul în Valea Carașului?
Dorina Tima Enuică: – La Greoni și Grădinari nu sunt multe construcții cu valoare istorică, pe lângă Podul Turcilor pe care l-ai amintit aici, mai adaug Turnul din Dealul Cuka, la ieșire din Grădinari spre Comorâște. Se spune că este turnul fostei biserici care a fost construită acolo unde era și cimitirul prin anii 1700 (Nu cunosc date exacte). Turnul este clasificat azi în rândul monumentelor istorice.
M.R.N.: – Ce v-a determinat să înființați „Asociația culturală”?
D.T.E.: – Aș putea spune că primii pași spre o activitate literară în satul meu i-am făcut în anul 2007 când, la propunerea domnului Codruț Anca, am înființat un cenaclu literar la școala cu clasele V-VIII (așa era atunci, acum sunt doar clasele I-IV) din Greoni. Cenaclu s-a numit „Mlădițe cărășene”și am tipărit o, așa zisă, revistă pentru că, erau imprimate patru coli A4, care împăturite au format 8 pagini A5, capsate la mijloc. Nu aveam imprimante profesionale și nici posibilități de a tipări la o tipografie însă, sub acest format am tipărit trei numere unde elevii din cenaclu erau publicați, iar acest lucru i-a stimulat. Am avut opt elevi care scriau proză și poezie și au îmbrățișat cu drag ideea de cenaclu. Eu eram la rândul meu membră a cenaclului Mihai Novac din Oravița unde, președinte era Gheorghe Azap.
Cenaclu acesta a funcționat doi ani până în 2009 când Codruț Anca a fost numit director la Casa Culturală Cacova – (Grădinari) și ne-am gândit să înființăm acolo un cenaclu. Așa a luat ființă cenaclul literar „Pană Cărășană” și Revista „Scripta Manent”. Țin să precizez că, aceste denumiri ni le-a sugerat Gheorghe Azap (Nea Ghiță Azap, cum îi spuneam eu) care, nu mai era președintele cenaclului din Oravița și s-a retras la el acasă, la Ticvaniu Mic.
Eu mă ocupam de partea literară și de articolele literare din revistă, iar Codruț Anca se ocupa de dansurile populare și de etnografie.
La început am numit aceste activități nucleu cultural și i-am spus Centrul Cultural „Doina”, abia în anul 2013 am avut ideea să înființăm o organizație non-profit și așa a luat ființă Asociația „Centrul Cultural Carașul”, unde eu eram președintă și aveam trei membri pentru că, nu putea Codruț să facă parte din asociație fiind directorul insituției. Ulterior în cadrul asociației și datorită implicării domnului Anca, s-a format și o fanfară la Grădinari și o trupă de teatru pe care am numit-o „Liliacul Alb”. Anul trecut, în 2025, Codruț s-a pensionat și numai puteam folosi ca sediu al asociației Casa Culturală, plus că unul din membri a decedat, iar un altul este la o vârstă înaintată și dorea să se retragă și, a trebuit să reactualizăm toată organizația, așa că, după un dosar consistent și drumuri la tribunal și trezorerie, anul acesta (2026) am obținut aprobarea noilor modificări și actualizări ale asociației iar, din acest moment Codruț Anca este acum președintele iar eu sunt vicepreședintă.
M. R.N.: – Care sunt obiectivele asociatiei?
D.T.E.: – Noi lucrăm numai cu elevi și dorința noastră a fost de a crea activități extrașcolare educative unde, tinerii să învețe dansul popular tradițional, tradițiile și obiceiurile din străbuni, iar pe plan literar i-am ajutat să evolueze în ale scrisului, să-și valorifice talentul ca, într-o zi, să devină scriitori consacrați. Azi nu mai există cenaclul „Pană Cărășană”, nici trupa de teatru „Liliacul Alb”, din lipsă de spațiu și pentru că, nu avem susținerea autorităților. Codruț Anca a încheiat parteneriate cu diverse asociații culturale din țară și nu numai, în deosebi din Serbia și se ocupă mai departe de dansul și cântecul popular cu ansamblul Carașul.
Alte obiective pe care unele le-am onorat iar, altele sunt în dezbatere, sunt acelea de a onora și a scoate la lumină oamenii de valoare din zona noastră.
M. R.N.: – Ați organizat tabere internaționale de creație literară. Dezvoltă, te rog!
D.T.E.: – Prima Tabără de creație literară am organizat-o în anul 2010 în amintirea celui care a fost Constantin Miu Lerca poet, gazetar și matematician născut la Cacova (Grădinari). Din lipsă de fonduri, aceeași tabără am putut să o organizăm din nou, abia în anul 2024 și s-a desfășurat pe malul râului Caraș, apoi la Anina și Grădinari iar, a treia ediție a taberei am organizat-o anul trecut (2025) cu deschidere tot pe malul Carașului, apoi cu trenul la Anina și ne-am oprit în Serbia la Kaitasovo. Preconizăm să o organizăm și în acest an, încă lucrăm la proiect. Pentru această tabără am publicat și o antologie „Evantai Cărășan”, unde am cuprins lucrări ale participanților.
M. R.N.: – În data de 31 octombrie 2024, asociația a organizat dezvelirea plăcii comemorative în memoria poetului Gheorghe Azap, la Biserica ortodoxă „Învierea Domnului” de la Ticvaniu Mic. Care au fost legăturile lui cu instituțiile și cenaclul „Mihai Novac” din Oravița?
D.T.E.: – Așa cum am spus mai sus, Gheorghe Azap a fost câțiva ani președintele cenaclului „Mihai Novac” de la Casa de Cultură din Oravița și pentru mine, a fost mentorul meu. Eu l-am cunoscut la 16 ani, fiind elevă la liceu și m-am simțit mai mult de cât onorată ca, după 20 de ani, să stau la masă cu el în serile de cenaclu și să-i ascult sfaturile și critica pozitivă sau, negativă la proza mea sau, la poeziile mele. Am legat o relație de suflet, îl vedeam ca pe un părinte și el, cred că mă vedea ca pe fata lui pe care nu a avut-o. Pentru mine a fost Nea Ghiță Azap. M-a ajutat foarte mult să evoluez în ale scrisului și să mă formez ca scriitor și nu doar pe mine și pe colegii mei de cenaclu. M-am bucurat nespus când Codruț Anca și colegul meu de cenaclu Lorin Cimponeriu, au luat inițiativa de a face o placă comemorativă pentru Nea Ghiță și, desigur, s-a făcut și montat în cadrul asociației noastre la 10 ani de la decesul lui. Gheorghe Azap a murit în 3 noiembri 2014.
M. R.N.: – Ați omagiat o mare personalitate a Banatului cu rădăcini în comuna Ticvaniu Mare. Care este următorul proiect al asociației?
D.T.E.: – Da, în 21 Decembrie 2025 am montat o altă placă comemorativă în memoria celui care a fost Nicolae Tincu Velea, preot și om istoric, născut la Ticvaniu Mare. Avem în proiect o placă comemorativă pentru Mihai Moldovan, scriitor, publicist și fost director al Casei de Cultură din Oravița și o altă placă de acest gen, pentru scriitorul Ioan Pavel Azap din Ticvaniul Mic.
Așa cum am mai spus, obiectivele noastre sunt acelea de a scoate la lumină oamenii de valoare din Valea Carașului care nu mai sunt printre noi dar, merită să nu îi uităm pentru că, au adus cinste locului unde s-au născut și au trăit.
M. R.N.: – Când a început să scrie Dorina? Cu ce ai debutat?
D.T.E.: – Cred că am început să scriu prin clasa a doua primară, după ce am învățat deja alfabetul. Atunci mama mea mi-a dat prima carte să o citesc, erau basmele populare cu Feți-Frumoși și Ilene Consânzene. Prima proză a mea a fost o reinterpretare a filmului Robin Hood pe care l-am vizionat atunci și, m-am gândit eu că aș putea modifica povestea. Scrisesem o proză cu descrieri și dialog, desigur că, era o proză naivă și de nivelul celor 8 ani ai mei. Apoi, au urmat alte povestiri de genul. Nu m-am vrut poetă, mereu am visat să fiu romancieră. Am avut 14 ani când am terminat un roman din imaginația mea, se numește „O soartă fără milă”. Am incercat la profesorii mei de limba română să mă ajute, să îl citească și să-mi dea o părere, dar nu m-au băgat în seamă. Așa că, în vacanța de vară fiind la sat, tata îmi spunea de Ion Cocora scriitorul și criticul de teatru care, locuia la Cluj atunci și era din Greoni, încă trăia tatăl lui iar, în vara aceea a venit acasă. Am luat caietul sub braț și m-am dus la el. A fost plăcut surprins și mi-a luat caietul la Cluj promițându-mi că o să mi-l trimită prin poștă cu părerile lui despre scrisul meu. În noiembrie în același an, am primit înapoi caietul și scrisoare de la Ion Cocora cu încurajări și laude. Asta mi-a dat aripi să continui, dar primul debut l-am avut la 16 ani cu o epigramă în ziarul „Flamura”, ziarul județului nostru în perioada aceea apoi, au urmat alte epigrame, au fost și poezii. Redactorul Șef era Timotei Jurjică și împreună cu Dorina Scaverdia (redactor) au venit la liceu să mă cunoască și m-au invitat la cenaclul „Flamura”. Cenaclul era în fiecare marți după masa la Reșița și mă ducea tata cu mașina. Au urmat multe publicații în diverse reviste: Tribuna, Orizont, Luceafărul, Semenicul… Am corespondat aproape doi ani cu poeta Constanța Buzea – redactor la gazeta România Literară, unde îmi publica poeziile.
Prima carte de versuri am publicat-o în anul 2000 la editura Timpul cu ajutorul domnului Gheorghe Jurma pe care îl cunosc tot de la 16 ani când mergeam la cenaclul Flamura. Cartea se numește „Mai mult ca ieri”. A doua carte de versuri „Pași de toamnă” am publicat-o în anul 2010, iar debutul meu ca romancieră a venit abia în 2016 când am publicat primul meu roman „Căsnicie pe aripi de hotar”. Roman citit și corectat capitol cu capitol în serile de cenaclu alături de Nea Ghiță Azap. Al doile roman l-am publicat în 2018 „Mesteacănul blestemat”.
M. R.N.: – La Casa de Cultură din Oravița ai fost președintă de cenaclu și coordonator de trupă de teatru, ai cultivat elevilor dragostea pentru cuvântul scris și pentru actorie. De multe ori ai scris tu piesele pe care le jucau, vorbește despre aceste preocupări!
D.T.E.: – Am ținut să ajut copiii care scriu, să nu trebuiască să să se izbească de refuzuri sau uși închise cum am pățit eu când am fost elevă. Mă vedeam pe mine prin ei. I-am stimulat publicându-i în Revista Confluențe, am organizat concursuri de creație cu premii și i-am încurajat să scrie. Cât despre teatru, trebuie să mărturisesc că, îmi doream cândva să fiu actriță, am și fost o perioadă scurtă la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița dar, îmi plăcea doar să joc, nu-mi plăcea să citesc cărți de teatru, piese de teatru, cu atât mai puțin să le și scriu dar, am descoperit că pot să scriu și piese de teatru. Am fost nevoită pentru că, mulți copii nu învățau roluri lungi, grele, replici multe dar, doreau să joace și, am scris piesele, creând roluri în aceste piese pentru potențialul fiecărui elev.
M. R.N.: – Vorbește-ne despre cărțile tale. Ce se află acum pe masa de lucru a Dorinei Enuica din Greoni?
D.T.E.: – Am terminat o carte care cuprinde de toate: proză scurtă, povestiri, eseuri și piese de teatru. Așteaptă tiparul, eh… când or fi bani. Scriu la un roman despre familia mea care a fost deportată în Bărăgan. Ai mei din partea tatălui au fost duși acolo aproape toți: tata și fratele lui, copii fiind, părinții lor (bunicii mei) și bunicii lor (străbunicii mei). Am adunat povestirile lor de-a lungul anilor, am adunat informații utile despre cum a fost, de ce a fost și cine e vinovat pentru asta… și am început să scriu. Mi-e foarte greu, pentru că, uneori mă izbesc de un blocaj și mă opresc apoi, mi-e greu să reaiu dar, cu siguranță, într-o zi îl voi termina. Romanul se numește „Cățelul pământului”.
M. R.N.: – Participi la activitățile culturale din județ la care ești invitată. Ce consideri că ar trebui să organizăm în viitor pentru ca zona noastră să aibă strălucirea de altădată?
D.T.E.: – Cred că ar trebui atras cât mai mult tineret talentat, pentru că doar prin tinerii de azi cultura va supraviețui, atât în zona noastră cât și peste tot în țară. Este foarte trist că, niciodată cultura nu a fost sprijinită financiar de autoritățile locului, cel puțin în zona noastră și fără bani este greu să organizezi un cenaclu, o lansare de cărți și reviste, o șezătoare literară și câte altele s-ar putea face. E greu dar, e bine că, mai existăm noi, eu, tu și alții ca noi și mai scoatem la lumină lucruri de valoare!
M. R.N.: – Recent ai participat la un eveniment dedicat poeziei, la Direcția Județeană de Cultură a județului Caraș- Severin, de cine ai fost însoțită?
D.T.E.: – Am ținut să vină cu mine o tânără talentată din Oravița, Anca Tănasă, care scrie romane și pictează foarte frumos și pe care, am descoperit-o cu vreo trei ani în urmă și o tot împing de la spate fiindcă, e păcat să își irosească talentul în sertar. Apoi, am adus-o pe nepoata mea de vară, care la 15 ani a scris o proză foarte bună și a obținut premiul unu la Concursul de proză „Gheorghe Zincescu” în urmă cu trei ani, Roxana Ignat, care acum are 17 ani și scrie în continuare și mă mândresc cu ea.
M. R.N.: – Ce înseamnă pentru tine evenimentele de genul acesta și ce crezi că, ar trebui să se organizeze în viitor?
D.T.E.: – Pentru mine aceste evenimente sunt ca o mângâiere dumnezeiască, sunt locul unde mă regăsec, unde simți în aer spiritul creativ. Avem nevoie de cât mai multe astfel de evenimente, și chiar de un cenaclu literar măcar de două ori pe lună unde, să vină tineri cu creațiile lor, să fie îndrumați, lăudați, stimulați, să-și dorească să revină!
M. R.N.: – Mulțumesc Dorina!
D.T.E.: – Cu mare drag și eu îți mulțumesc că, mi-ai dat ocazia să povestec chiar și în scris!
Dorina cu tatăl ei la vârsta de un an. Dorina cu tatăl ei la vârsta de 11 ani la Govora.
