Autor: Preot Ionel Rusu, Membru UZPR
Un elev oarecare s-a pregătit intens pentru examenul de capacitate ce avea să-l susţină după absolvirea clasei a VIII-a. Trebuia să se pregătească în contratimp la limba şi literatura română, adică în răstimp de 4 luni. S-a bizuit în exclusivitate pe memoria mecanică. Examenul a fost luat cu notă foarte mare. Încurajat de succesul obţinut, respectivul a folosit în liceu aceeaşi metodă de învăţare. Şi de data aceasta memoria mecanică l-a sprijinit. La majoritatea disciplinelor umaniste şi, mai ales, la examenul de bacalaureat. Obiceiul învăţării mecanice a continuat şi la facultate, pe fundalul aprecierii lui de către unele cadre didactice şi colegi care nu ştiau „secretul” învăţării ultramecanice, cu punct, virgulă, cratimă, cu memoria vizuală mǎritǎ asupra surselor de învăţare. În vremea studenţiei nu participa zilnic la cursuri, ci acasă memora pe parcursul unei zile, cu mici pauze de trei-patru ore pe noapte, atât îi revenea somnului său. Din cauza acestui ritm alert, a stresului, surmenajului şi a abuzului folosirii memoriei mecanice şi vizuale, mintea i s-a blocat. Ulterior, randamentul învăţării a scăzut vertiginos, încât n-a mai putut să înveţe pe de rost lecţiile. În cele din urmă, într-o zi, inopinat, şi-a pierdut complet conştiinţa, pentru o oră-două, nemaiavând capacitatea de a recunoaşte pe cei din jur, implicit locurile şi lucrurile apropiate. A fost absolută nevoie de internare în spital, ca într-o carantină, timp de trei săptămâni. După externare, memoria mecanică i-a revenit în mare parte, rămânând cu oarecari metehne. Cu ajutorul rugăciunilor Bisericii şi a tratamentului medicamentos a fost recuperat în întregime în câţiva ani.
Sursa foto: Internet