
Autor: Emil Pop
Într-o zi de toamnă nici însorită și nici mohorâtă, Casa de cultură din orașul Huedin a fost gazda unui eveniment important al cărui scop de a întreține vie amintirea faptelor exemplare a fost îndeplinit cu prisosință. În fața unui public dedicat, nu foarte numeros, dar cu vocație și dragoste pentru istoria și neamul românilor, mai mulți invitați au prezentat aspecte mai puțin cunoscute din viața unor persoane care și-au pus întreaga viață în serviciul țării:
– profesor dr. Maria Vaida, președinta Cenaclului cadrelor didactice ,,Octavian Goga” din Cluj, -Napoca, care a vorbit despre dârzul aviator-comandor martir Ioan Dicescu (1909-1956), născut în Basarabia și înmormântat la Cluj-Napoca, om care a cunoscut ororile războiului și odioasa represiune comunistă, murind asasinat de gealații Securității pentru vina de a fi înființat o celulă de rezistență anticomunistă;
– cercetător dr. teolog Ioan-Daniel Manolache, care a vorbit despre viața plină de greutăți și sacrificii a Sfântului Dometie cel Milostiv (1924-1975) de la Râmeț, erou al credinței. Sfântul a fost canonizat la 6 iulie 2025, pentru o viață creștină pilduitoare;
– părintele protopop gr. cat. Nicolae Țap, de la biserica ,,Ioan Bob” din Cluj-Napoca, a relatat despre faptele protopopului gr. cat. dr. Elie Dăianu (1868-1956), erou intelectual și politic. A fost scoasâ în evidență lupta pentru apărarea identității naționale și drepturilor românilor din Transilvania. Elie Dâianu a făcut închisoare politică înainte de 1918, iar după 1945 a cunoscut persecuția regimului comunist;
– inginer Gelu Hossu a prezentat relațiile prin care funcționează conștiința publică postumă și a exemplificat prin cazul episcopului gr. cat. Iulian Hossu.
Pe durata simpozionului, au fost organizate momente muzicale, astfel că publicul și invitații-lectori s-au delectat ascultând piesele muzicale și cântecele elevilor Cercului de instrumente muzicale și canto al Casei de cultură din Huedin, conduși de însuși directorul instituției, domnul Florin Ciorte. Solista de muzică populară Alesia Rus a interpretat mai multe cântece din regiune, mult îndrăgite de localnici.
Cu aplauze intense au fost răsplătite atât comunicările istorice, cât și cântecele.
Organizatori ai Simpozionului au fost Mădălin-Sebastian Lung, cercetător la ,,Multicultural Business Institute” (MBI), dr. în geografie. De asemenea, Primăria, Consiliul Local din Huedin și MBI. La eveniment a participat și președinta MBI, domnișoara Alexandra Cotae. Mai mulți membri ai Cenaclului cadrelor didactice ,,Octavian Goga” din Cluj-Napoca au fost prezenți prin grija antreprenorului și poetului Teofil Mândruțiu, care a pus la dispoziție un microbuz pentru deplasare.
Dacă mi-e permis să fac o evaluare personală, atunci zic că simpozionul a fost un succes. Eroii și martirii aleși ca subiecți ai comunicărilor au întruchipat o triadă de valori esențiale, necesare perpetuării unui popor, neam: Curaj, Credință și Cunoaștere. Totodată, a existat, sunt sigur, un transfer afectiv de la lectori, la public, și chiar de la eroi, care au trăit, iarăși, prin cuvintele frumoase ale comunicărilor. Și nu este cumva aceasta chiar definiția neamului ? O comunitate ce-și cunoaște trecutul, își modelează prezentul, și aspiră la un viitor bun pentru toți… O comunitate în care eroii și martirii n-au murit, ci trăiesc alături de noi.





