
Autor: Preot Ionel Rusu
Erau doi copii care n-au văzut până la vârsta de 12 ani cum arată o mănăstire.
Se întâmpla în epoca trecută. Au călătorit cu trenul, apoi cu mașina statului, zis rata, apoi aveau să meargă pe jos vreo 9 km. În seara zilei de 8 septembrie, când au intrat în pădure, având și ceva merinde în traistă, doi tâlhari i-au amenințat cu moartea, având într-o mână un cuțit și într-alta o bâtă groasă.
– Ajutor! Ajutor! Ajutor! Cine să-i audă? Nimeni.
Din urmă sosi un trecător care a dat semn că va opri să-i ia.
Tâlharii la drumul mare s-au retras din frică să nu fie văzuți. Chipul lor era întunecat ca unui demon mâncător de cruzime.
Însă, șoferul tractorului după ce a frânat o țâră și-a continuat drumul. Cei doi copii văzându-se în pericol, au alergat până la epuizare, depășind un iaz cu pește. Au văzut moartea pe viu, atâta spaimă i-a cuprins. Deja se înnoptase și înfricoșați au intrat în mănăstire. Nici nu mai aveau grai. Două maici mai miloase i-au invitat la masă, le-au oferit cazare pentru la noapte și nu au avut ce să discute cu ei deoarece au suferit o traumă care abia după o săptămână și ceva și-au revenit. Li s-au făcut rugăciuni și s-au întors acasă liniștiți, păstrând acest secret în adâncul inimii lor, până după ce părinții lor s-au mutat la Domnul.
Acolo în mănăstire se afla o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, prin care și-a arătat puterea vindecându-i de spaimele produse de tâlhari.
Își ziceau: De ce nu ne-au cerut bani sau alimente și ne-au atacat brutal fără cuvinte dar în schimb să ne lase teferi și întregi. Ursul când te atacă și-i dai mâncare te lasă în pace și-și vede de drum, dar omul tâlhar a devenit mai rău decât ursul cu patru picioare. Iată o buză de prăpastie între viață și moarte care miraculos a fost înghițită!
